Floriile sau Duminica Floriilor reprezinta cea mai importanta sarbatoare care vesteste apropierea Pastelui, simbolizand intrarea Domnului in Ierusalim. Intreaga lume crestina celebreaza in duminica dinainte de Invierea Domnului sarbatoarea Floriilor, obiceiurile si traditiile legate de aceasta sarbatoare fiind diferite de la o cultura la alta.

Despre Florii

Sarbatoarea Floriilor este sarbatoarea care marcheaza intrarea lui Iisus Hristos in Ierusalim, Iisus fiind primit cu foarte multa bucurie dupa ce toti aflasera de minunile pe care Acesta le-a infaptuit, printre care se numara si invierea lui Lazar. A fost pentru prima data cand Iisus Hristos a fost primit cu atat de multa dragoste si bucurie de catre cei care au crezut intr-adevar in minunile pe care le-a infaptuit, spre mania iudeilor.

Legenda spune ca Iisus a intrat in Cetatea Sfanta a Ierusalimului calare pe un magarus pe care nu a mai stat nimeni inainte, acest magarus simbolizand de fapt puritatea si pacea, spre deosebire de un cal care simbolizeaza lupta si razboiul. Oamenii simplii care pana nu demult se intrebau “Cine este Acesta?”, acum isi asterneau hainele pentru ca Iisus sa poata calca pe ele sa le binecuvanteze, poporul recunoscand ca Iisus Hristos este Mesia. Mai mult decat atat, oamenii tineau in maini si asterneau pe jos ramuri de finic si strigau din tot sufletul “Osana Fiul lui David, binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului Osana intru cei de sus”.

In Evanghelia dupa Matei se spune ca in momentul in care Iisus a calcat pamantul din Cetatea Sfanta, intregul Ierusalim s-a cutremurat sub strigatele pline de bucurie si speranta. Cu toate acestea, complotul fariseilor necredinciosi nu a luat sfarsit.

Duminica Floriilor ramane o sarbatoare cu o puternica incarcatura simbolica. Desi oamenii l-au primit cu mare bucurie si cu speranta in suflete pe Cel care avea sa se sacrifice pentru toate pacatele umanitatii, Iisus era constient de faptul ca acestia nu avea sufletele pe deplin deschise, de aceea se spune ca Iisus a plans in minunata zi a Floriilor.
Desi Duminica Sfanta a Intrarii Domnului in Ierusalim este o sarbatoare plina de bucurie si pace sufleteasca, ea marcheaza si inceputul patimilor lui Iisus Hristos, Saptamana Patimilor simbolizand durerea si chinurile pe care. Mantuitorul le-a indurat pentru ca pacatele oamenilor sa fie iertate.

Procesiune in Spania ilustrand Intrarea lui Iisus in Ierusalim, Foto: olveraadventure.wordpress.com
Procesiune in Spania ilustrand Intrarea lui Iisus in Ierusalim, Foto: olveraadventure.wordpress.com

Prima mentiune referitoare la sarbatoarea Floriilor dateaza din jurul secolului al IV-lea. In trecut, sarbatoarea Floriilor mai purta numele de “Duminica Aspirantilor” sau “a Candidatilor la Botez”, avand in vedere ca in aceasta zi atat de importanta toti cei care nu primisera inca botezul mergeau la episcop pentru a-i cere sa ii crestineze. Tot in aceasta zi, regii si imparatii acordau gratieri condamnatilor, de aceea Duminica Floriilor a mai fost cunoscuta in trecut si drept “Duminica gratierilor”.

Inca din vremurile indepartate, traditia aducerii la biserica in ziua de Florii a unor crengute tinere de salcie, maslin, curmal sau palmier a primit o simbolistica aparte mentinuta pana in prezent.

Dupa cum am spus si in inceputul articolului, Floriile reprezinta o sarbatoare incarcata de simboluri, iar obiceiurile si traditiile sunt diferite de la o regiune la alta.
Sambata dinaintea Floriilor este, de asemenea, o zi importanta, fiind inchinata lui Lazar, celui care a fost inviat de insusi Mantuitorul Iisus Hristos.

Traditii si obiceiuri de Florii in intreaga lume

Sarbatoarea Floriilor reprezinta cea mai importanta sarbatoare care are loc in postul Pastelui, fiind celebrata in moduri care mai de care mai diferite de catre crestinii din intreaga lume.
Sarbatoarea Floriilor are o insemnatate deosebita atat din punctul de vedere al religiei, cat si din punctul de vedere al simbolisticii legate de ciclul naturii, marcand in acelasi timp inceputul celei mai importante saptamani din postul Pastelui, Saptamana Mare sau Saptamana Patimilor. Pastele este o sarbatoare simbolica a renasterii, o sarbatoare a primaverii in care intreaga natura reinvie urmandu-si ciclul obisnuit. Sarbatoarea Floriilor este inspirata din acest punct de vedere de vechea sarbatoare a romanilor, Floralia sau Florifertum, sarbatoarea inchinata zeitei Flora, zeita vegetatiei, fiind o sarbatoarea a fertilitatii.

In ziua de Florii, romanii merg la biserica pentru a participa la slujba care aminteste de intrarea Domnului in Ierusalim. Acestia aduc la biserica crengute de salcie pe care preotii le sfintesc si le duc acasa pentru a impodobi cu ele icoanele. Crengutele de salcie amintesc de faptul ca si in momentul in care Iisus Hristos a intrat in Ierusalim oamenii l-au intampinat cu crengi tinere insa, in acelasi timp, acestea simbolizeaza si renasterea naturii.

In unele regiuni ale tarii, in special in satele care inca pastreaza traditiile sacre, oamenii se leaga la brau cu crengutele de salcie pentru ca se spune ca acestea ii vor pazi de rau si de boli. De asemenea, micile crengi de salcie sfintite sunt agatate in livezi pentru ca acestea sa fie bogate in roade. Stupii sunt si ei impodobiti cu crengutele de salcie pentru ca acestia sa primeasca binecunvatarea naturii, iar albinele sa isi inceapa minunata munca,

Se spune ca martisorul daruit fetelor in ziua de 1 martie trebuie sa fie scos in Duminica Floriilor, iar snurul se leaga de creanga unui copac. Mai mult decat atat, se considera ca crengutele de salcie pot fi folosite si in scop terapeutic, oamenii inghitind mugurii de salcie pentru a fi feriti tot timpul anului de boli.

In sambata dinaintea Floriilor, “Sambata lui Lazar”, o zi plina de superstitii, fetele planteaza flori, iar seara inaintea de culcare acestea trebuie sa isi puna oglinda si camasa pe care o vor purta in ziua de Paste sub un copac, de preferat sub un par, pentru ca in dimineata Floriilor soarele sa rasara drept pe acestea in asa fel incat se spune ca vor avea norc in dragoste. Barbatii nu trebuie sa munceasca in sambata dinaintea Floriilor.

Este bine ca cei care au postit si s-au spovedit sa se impartaseasca in sfanta zi a Floriilor. Se spune ca dorintele pe care cei care se impartasesc in ziua de Florii si le vor pune in momentul in care se apropie de preot se vor indeplini.
Se mai spune ca asa cum este vremea de Florii, asa va fi si in ziua de Paste. Sarbatoarea Floriilor permite crestinilor care tin post sa consume carne de peste. Masa de Florii trebuie sa fie imbelsugata si pentru ca saptamana care urmeaza, Saptamana Patimilor, este cea mai grea din intregul post al Pastelui, foarte multe persone tinand in special in Vinerea Mare post negru.

Mars de Florii in Plestina, Foto: cindydarylbyler.wordpress.com
Mars de Florii in Plestina, Foto: cindydarylbyler.wordpress.com

Pe langa toate aceste semnificatii, in ziua de Florii cei care poarta nume de flori isi sarbatoresc ziua onomastica.

Pe teritoriul romanesc, dupa cum am afirmat si anterior, sarbatoarea Floriilor este una incarcata de simboluri. Insa, si in alte tari crestine Duminica Floriilor este sarbatorita in moduri care mai de care mai diferite, traditiile si obiceiurile fiind deosebite. Elementul comun il reprezinta crengutele tinere ale diversilor arbori care au aceeasi semnificatie.

De exemplu in Belgia, in Duminica Floriilor, un alai format din 12 barbati intra in rolul celor 12 Apostoli si poarta prin intregul oras o statuie din lemn care il intruchipeaza pe Iisus Hristos, iar copiii ciocane din usa in usa pentru a oferi oamenilor crengute sfintite aducatoare de noroc.

Si in Bulgaria traditia spune ca cei care poarta nume de Flori sa isi sarbatoreasca ziua onomastica in aceasta deosebita zi.
In tarile nordice Duminica Floriilor este sarbatorita intr-un mod cat se poate de inedit printr-un carnaval asemanator celui de Halloween. Copiii se imbraca in vrajitoare si ciocane din usa in usa pentru a imparti crengutele sfintite de palmier.

In unele tari asiatice, intrarea lui Iisus in Ierusalim este o scena reconstituita de la un la altul. O statuie Il infatiseaza pe Mantuitorul Iisus Hristos, aceasta statuie fiind inconjurata de crengute de palmier. Omenii se aduna in jurul sau,iar copiii se imbraca in ingeri si canta.

Indiferent de ce regiune sau de traditiile si obiceiurile prin care Duminica Floriilor este sarbatorita, importanta acesteia este aceeasi in intreaga lume. Floriile reprezinta o sarbatoare a sufletului, o sarbatoare care ii ajuta pe toti crestinii sa mediteze asupra a ceea ce s-a intamplat in Saptamana Patimilor si sa se gandeasca asupra propriilor suflete. Mai mult decat atat, Floriile reprezinta sarbatoarea prin care celebram invierea naturii si toti oamenii ar trebui sa se simta mult mai aproape de natura si sa se bucure de ceea ce ea ne ofera intotdeauna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.