Sistemul solar este o colectie de corpuri ceresti care cuprinde o stea cu planete si alte obiecte ce orbiteaza in jurul sau. Sistemul nostru solar este compus din soare si 8 planete care orbiteaza in jurul sau (inclusiv Pamantul), si multe alte obiecte, cum ar fi sateliti (care orbiteaza in jurul planetelor), asteroizi si meteoriti. Cateva corpuri ceresti, cum ar fi soarele, Luna, Mercur, Venus, Marte, Jupiter si Saturn sunt vizibile cu ochiul liber, in timp ce restul planetelor sunt vizibile doar cu ajutorul telescoapelor. Exista de asemenea diverse obiecte luminoase (asteroizi, comete si meteoriti), care sunt vizibile.
Soarele este cel mai important membru al sistemului solar, deoarece acesta ofera lumina, caldura si alte energii vitale pentru existenta vietii. Cele 8 planete cunoscute orbiteaza in jurul soarelui in orbite usor ovale. Dintre aceste 8 planete, primele patru sunt planete stancoase (Mercur, Venus, Pamant, Marte), iar ultimele patru (Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun) sunt planete gazoase. Pluto era cea de-a noua planeta, insa, deoarece avea o dimensiune foarte mica, oamenii de stiinta au retrogradat-o. Prin urmare, Pluto nu mai este considerata a fi o planeta.
La inceput a fost un nor
Prin analizarea dezintegrarii radioactive a elementelor radioactive din meteoriti, astronomii au ajuns la concluzia ca formarea sistemului solar dateaza de acum 4,6 miliarde de ani. Acest lucru s-a petrecut atunci cand a avut loc prabusirea unei mici portiuni dintr-un nor nor molecular urias. Aceasta ipoteza este cunoscuta sub numele de “Ipoteza nebulara” si a fost dezvoltata pentru prima oara in secolul 18 de catre Emanuel Swedenborg, Immanuel Kant si Pierre-Simon Laplace. Ipoteza este larg acceptata in intreaga lume, insa, dupa zorii erei spatiale si descoperirea planetelor extrasolare, ea a fost contestata si rafinata (in anii 1950, respectiv 1990).
Conform ipotezei nebulare, sistemul solar s-a format dintr-un nor masiv de praf si gaz, numit nebuloasa Solara. Aceasta nebuloasa a inceput sa se prabuseasca sub propria sa forta gravitationala. Mai multi oameni de stiinta cred ca prabusirea acestui nor urias a fost declansata de o supernova din apropiere, care a dus la contractia nebuloasei. Pe masura ce norul se prabusea, energia termica a crescut, cauzand vaporizarea particulelor de praf si ducand la compresia norului in centru.
Dupa ce norul s-a prabusit, un fragment mare s-a rupt din acesta pentru a forma sistemul solar. Soarele s-a format din cea mai mare colectie de masa din centrul nebuloasei. Presiunea din centrul nebuloasei devenise suficient de mare pentru a declansa reactii nucleare care sa poata alimenta soarele. Pe masura ce nebuloasa se micsora ca dimensiune, aceasta a inceput sa se invarta din ce in ce mai repede si a devenit un disc turtit. Prin urmare, masa din jurul soarelui s-a grupat si a format un disc in jurul sau.
Formarea soarelui si a planetelor
In continuare, particulele din cadrul discului plat s-au ciocnit unele de altele cu o frecventa crescuta si au fuzionat, astfel incat sa formeze obiecte sub forma de asteroizi, cunoscute sub numele de “planetoizi”. Unii din acesti planetoizi s-au ciocnit in continuare si s-au combinat pentru a forma planetele pe care le vedem azi. Restul planetoizilor s-au combinat pentru a forma sateliti, asteroizi, meteoriti si comete.
Pe masura ce eruptiile solare aveau loc, s-au creat vanturile solare. Aceste vanturi erau atat de puternice incat au maturat cea mai mare parte de elemente usoare din sistemul solar (heliul si hidrogenul). Cu toate acestea, vanturile solare erau mai slabe in regiunile exterioare, prin urmare, planetele exterioare au ramas cu o cantitate mare de hidrogen si heliu. Acest lucru explica natura gazoasa a planetelor exterioare si natura contrastanta a celor patru planete interioare stancoase.
Oamenii de stiinta cred ca stelele continua sa se schimbe si nu raman constante. Acestia cred ca in urmatoarele 5 miliarde de ani, straturile exterioare ale soarelui se vor extinde, facand soarele mai mare si mai fierbinte. Expansiunea soarelui va face ca acesta sa devina o minge rosie de foc, care va consuma toate planetele, inclusiv Pamantul. Oamenii de stiinta cred deasemenea ca, dupa o perioada de 100 de milioane de ani, soarele isi va pierde capacitatea de a crea energie si va deveni o planeta mica. Ipoteza nebulara mentionata anterior este cea mai acceptata teorie privind formarea sistemului solar. Cu toate acestea, ea nu a fost agreata ca teorie finala, datorita aparitiei diverselor probleme teoretice care cauzeaza dificultati in ceea ce priveste noile observatii.
