Inca de la inceput, Fortul Laramie a fost folosit drept punct de contact intre albi si populatia nativa de indieni. Aceasta l-a determinat pe locotenentul John C. Fremont, in 1842, sa sugereze ca fortul sa fie folosit in scop militar pentru a proteja colonistii care se indreptau spre vestul indepartat. A durat 3 ani de zile aprobarea acestui nou scop al fortului de catre Congres. In 1849, Congresul a alocat 4000 de dolari in scopul cumpararii fortului, eveniment ce a coincis cu goana dupa aur din California. In 1876, Fortul Laramie abia semana cu un fort militar, cu toate modificarile aduse arhitecturii, singurul detaliu care facea diferenta intre acesta si o cladire banala fiind stationarea a 350 de militari in permanenta. Multe din cladirile fortului nu aveau podele sau erau incomplete datorita lipsei lemnului, inclusiv etajul superior al spitalului.
Cum temperaturile in timpul iernii ajungeau pana la minus 15 – 20 de grade, fortul consuma foarte mult lemn de foc. S-a calculat ca pentru a avea lemne de foc pentru toata perioada iernii, ar fi trebuit ca 50 de oameni sa taie lemne in fiecare zi timp de o luna. Taierea lemnelor pentru foc era o sarcina ce cadea pe umerii prizonierilor.
Istoria Fortului Laramie se intinde pe mai bine de 41 de ani, acesta devenind scena principala a expansiunii populatiei catre vestul salbatic. Desi indienii erau un pericol destul de mare, doar 2% dintre colonisti au murit din cauza acestora. Boli precum holera au fost cauza majora a mortii celor mai mult colonisti, aproximativ 20 000. Pentru cei care porneau in aventura de a se stabili in vest, Fortul Laramie era ultima frontiera, ultimul loc civilizat inainte de a intra complet in salbaticie, locul de unde mai puteau trimite scrisori, unde mai puteau face comert si cumpara cele necesare calatoriei.
Febra aurului a fost cea care i-a facut pe cei mai multi sa-si caute o noua viata in vestul salbatic. Indienii Sioux, precum si indienii din alte triburi nu au ramas nepasatori fata de aceasta invazie a oamenilor albi. Pe masura ce numarul colonistilor crestea, acestia aducand cu ei si caile ferate, liniile de telegraf si alte inconveniente, tensiunile dintre albi si indieni cresteau si ele.
In februarie 1851, Congresul a autorizat folosirea a 100 000 de dolari in scopul mentinerii tratatelor de pace cu indienii si in scopul aducerii in Guvern a unor reprezentanti din randul indienilor. In luna septembrie a aceluiasi an, mai mult de 10 000 de reprezentanti ai diferitelor triburi de indieni s-au prezentat la incheierea tratatului cu albii. Aceste triburi erau: Lakota, Cheyenne, Arapho, Shoshone, Crow, Assininboine, Gros Ventre, Hidatsa si Arikara. Cum numarul cailor era prea mare pentru ca iarba din zona sa fie destula pentru toti, acestia s-au mutat de la Fortul Laramie in apropierea unui raulet numit Paraul Calului.
Tratatul avea ca scop permiterea trecerii libere catre vest prin teritoriile indienilor. Adunarea a atat de multe triburi laolalta a cauzat tensiuni, intrucat multe triburi erau rivale si aveau dispute intre ele, dar orice conflict a fost repede aplanat si tratatul incheiat cu succes. In schimbul trecerii libere a colonistilor pe pamanturile indienilor si dreptul de a construi avanposturi militare in acea zona, Guvernul S.U.A. a promis plata sumei de 50 000 de dolari anual, in bunuri si provizii, timp de 50 de ani. Tratatul mai stabilea si granite teritoriale intre diferitele triburi care au semnat acel tratat. Desi tratatul continea o clauza in care indienii care nu respectau tratatul erau pedepsiti prin retragerea partiala sau totala a beneficiilor anuale, acesta nu continea o clauza asemanatoare si pentru alibii care ar fi incalcat acest tratat. Trei ani mai tarziu, tratatul a fost incalcat.
In 1854, in Fortul Laramie era stationata doar o mica garnizoana, fapt de care indienii putea sa profite si sa intoarca lucrurile in favoarea lor, pedepsind astfel si incidentul din 19 august, in care multi indieni isi pierdusera viata intr-un conflict cu alibii. Acestia au ales sa ramana mai mult sau mai putin pacifisti, lucru care insa nu i-a impiedicat pe albi sa intreprinda expeditii armate impotriva indienilor in anul urmator.
Cand a izbucnit Razboiul Civil in 1861, Uniunea a trimis regimente de cavalerie formate din voluntari, oameni care nu erau soldati de meserie, sa apere forturile vestice, inclusiv Fortul Laramie. Singura ocazie in care Fortul Laramie aproape a fost atacat, a fost in 1864, cand 30 de indieni au intrat nedetectati in fort si le-au furat caii, insa acest incident nu s-a soldat cu raniti sau morti. In 1865, ostilitatile au escaladat, iar trupele de soldati conduse de Colonelul William O. Collins, au pornit intr-una din bataliile cu indienii, fara vreun rezultat concret. Cand Razboiul Civil a luat sfarsit in 1865, armata a trimis din nou numeroase trupe sa pazeasca drumurile ce duceau spre vest.
In 1877 nevoia de a proteja drumurile spre vest a disparut, dar trupele de soldati au ramas stationate in Fortul Laramie inca 13 ani dupa aceea. Armata a abandonat fortul in 1890, iar Guvernul a scos la licitatie cladirile si pamanturile ocupate de acesta. Mai bine de 50 de cladiri au fost demolate, mutate sau demontate. Ultimele cladiri ramase in picioare, aproximativ 20 ca numar, au ramas in paragina pana in 1937, cand au fost achizitionate de statul Wyoming. Un an mai tarziu, fortul a devenit Monument Istoric National, iar in 1999 a sarbatorit 150 de ani de cand a fost transformat in avanpost militar.
