Vestimentatia, fie ca e vorba de cea barbateasca – frac, smoking, sacou, costum – sau de cea feminina, a reflectat (si reflecta si astazi) obiceiurile, regulile, preocuparile si spiritul unei epoci. Mai mult, profilul unei natiuni, raportat la momente semnificative din istoria sa, la mentalitati, educatie, morala, clase sociale, se regaseste si in tendintele modei. In Europa medievala, idealul razboinic se regaseste in sobrietatea si, uneori, stralucirea vesmintelor. In perioada Renasterii, in mediile aristocrate, domnesc eleganta si bunul gust. Ulterior, relaxarea in privinta rigorilor vestimentare (de exemplu, sfarsitul secolului al XVIII-lea) a permis mai multa libertate si indrazneala, in croiala hainelor si in alegerea culorilor.

Fracul (“Coada de randunica”), aparut in secolul al XIX-lea, o piesa vestimentara sobra, severa, fara ornamente, purtata si de nobili si de categorii mai putin privilegiate, a fost, la vremea aparitiei sale, un simbol al principiului egalitatii sociale. Nu era o haina cu o croiala cu totul noua, ci o ajustare a ceea ce, in secolele al XVII-lea – al XVIII-lea, se numea, cu un termen frantuzesc “Justaucorps” – o vesta stramta, cu maneci, cu umeri ingusti, lunga pana la genunchi, purtata peste “culotte” – pantaloni care se terminau sub genunchi, unde erau prinsi strans cu un snur.

“Culotte”-ul era purtat neaparat la receptiile de gala (si se mai poarta si astazi, ca parte a costumului popular barbatesc, confectionat din piele, in zona Bavariei – Germania). Pe la inceputul secolului al XIX-lea, “Justaucorps”-ul devenise anacronic si moda a facut ca partea din fata sa fie scurtata, ramanand doar poala rudimentara din spate, ca o coada de randunica, adica ceea ce si astazi numim frac. Pe sub frac se purta o camasa alba, de regula din matase. O asemenea schimbare a fost dictata si de faptul ca tinuta barbateasca era, paradoxal, mai bogata, mai incarcata, mai pretentioasa decat cea feminina. S-a simtit nevoia unei anume discretii in vestimentatia barbateasca, astfel incat si cuplurile sa fie, vizual, mai echilibrate si mai armonioase. Fracurile erau, totusi, brodate cu fir de aur, de argint sau de matase.

Frac pe manechin, Foto: theinvisiblestylist.wordpress.com
Frac pe manechin, Foto: theinvisiblestylist.wordpress.com

In prezent, fracul, din material uni, se poarta doar in imprejurari foarte oficiale, la anumite ceremonii, la opera, la un spectacol pretentios, la receptii. Nu se poarta frac la nunta. Chiar in imprejurarile mentionate anterior, daca fracul nu este avantajos pentru cel care il poarta, se poate evita, inlocuindu-l cu o alta tinuta eleganta. Fracul se combina, obligatoriu, cu camasa alba, brau, papion, vesta alba, pantalon cu vipusca din satin. Braul, special confectionat pentru a se putea infasura in jurul taliei, avand cutele in sus, trebuie sa se asorteze cu papionul, adica, pentru frac va fi alb (pentru smoking, negru). Papionul trebuie innodat cu mare atentie si va fi purtat cu naturalete, pentru ca este semnul elegantei desavarsite. La manecile camasii, un accesoriu care nu trebuie sa lipseasca este reprezentat de butoni, care se vor asorta cu nasturii de la camasa. Este adevarat ca forma fracului nu avantajeaza orice silueta, de aceea, atitudinea este la fel de importanta ca si croiala fracului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.