Galileo Galilei a fost unul dintre cei mai importanți oameni din istoria științei. El a trăit într-o perioadă de răscruce în istoria științei atunci când diferite tipuri de gândire s-au ciocnit. Chiar dacă ideile sale au triumfat, acesta a plătit un preț mare pentru știința sa.
Galileo s-a născut în orașul italian Pisa pe 15 februarie 1564. El a fost fiul cel mai mare al lui Vincenzo Galilei și al Giuliei Ammannati. Tatăl său a fost un compozitor cunoscut care a cântat și la lăută, instrument stăpânit bine și de Galileo.
În tinerețe, Galileo era foarte nehotărât între a deveni preot catolic sau medic. Tatăl său l-a încurajat să studieze medicina, iar acesta i-a urmat sfatul începând studiile la Universitatea din Pisa la vârsta de 17 ani. Cu toate acestea, planurile aveau să i se schimbe.
La 18 ani o lectură matematică îi schimbă viața. Matematica i s-a părut mult mai interesantă decât medicina și a crezut că aceasta ar avea un rol crucial în înțelegerea lumii.
Tatăl său adusese contribuții domeniului matematicii muzicale prin descoperirea unei noi relații, ce arăta că într-un instrument cu corzi, intensitatea unei note muzicale depindea de rădăcina pătrată a tensiunii corzilor.
Atunci, Galileo și-a dat seama că era mult mai interesat de matematică și fizică decât de medicină. Astfel s-a decis să urmeze calea care l-ar fi entuziasmat intelectual mai mult decât cea care i-ar fi adus mai multe venituri. Odată ce a renunțat la medicină, se decide să studieze și artele pe lângă științe. Dar în mod ciudat, el nu a mai terminat studiile universitare.
În viziunea sa, Galileo a crezut că matematica era limbajul lumii din jur, fie că e vorba de comportamentul planetelor și al pendulelor sau al fundamentelor muzicii și mecanicii, toate puteau fi înțelese cu ajutorul matematicii.
La doar 22 de ani, a publicat o carte despre balanțul hidrostatic pe care îl inventase. Astfel, numele său a devenit cunoscut și celorlalți oameni de știință.
În ciuda progreselor științifice, prima slujbă pe care a avut-o a fost cea de profesor de arte. La 24 de ani a început să predea artele în Florența. Nu avea să stea mult acolo, ideile sale matematice și științifice fiind deja remarcate iar în 1589, la doar 25 de ani, îi este acordată catedra de matematică la Universitatea din Pisa. Avea să lucreze doar 3 ani acolo, înainte să se mute la Universitatea din Padua, unde avea să predea matematică, fizică și astronomie. Acela a fost locul unde a făcut multe descoperiri monumentale.
El a fost prima persoană care a studiat cerul cu un telescop. El a descoperit cele mai mari luni ale lui Jupiter (Io, Europa, Ganymede și Callisto). A descoperit că Venus are faze la fel ca și Luna, a descoperit inelele lui Saturn, a descoperit că Luna are munți și că Calea Lactee e formată din stele. După cum am aflat din desenele sale, el a fost prima persoană care a văzut planeta Neptun. Abia în 1846, Neptun avea să fie descoperită.
El a stabilit că, dacă nu există nici o rezistență a aerului, totul va cădea pe pământ la aceeași viteză indiferent de masă. Gravitatea accelerează toate obiectele la fel, indiferent de masă. El a stabilit că atunci cand gravitatea accelerează orice obiect, obiectul accelerează la o viteză constantă așa că distanța căzută este proporțională cu timpul la pătrat.
Galilei a identificat că orice aruncat pe Pământ zboară de-a lungul unei căi curbate și că forma acestei curbe este o parabolă. El a afirmat principiul inerției, un corp în mișcare pe o suprafață plană va urma aceeași direcție la o viteză constantă dacă nu este deranjat. Mai târziu avea să devină prima lege a mișcării a lui Newton. A încercat să măsoare viteza luminii dar a realizat că aceasta se mișcă prea repede pentru a putea fi măsurată.
În perioada sa Biserica încerca să acomodeze știința cu religia, într-o oarecare măsură. Oamenii de știință puteau să considere interpretările bisericești ale Bibliei greșite atât timp cât nu o afirmau cu voce tare.
Problemele lui Galileo cu biserica au început în 1613 când a publicat „Scrisori despre petele solare”. El a afirmat imperfecțiunile cerului prin descrierea petelor negre de pe Soare și a afirmat că prefera ideea Pământului ce orbitează Soarele.
În 1615, acesta scria că vorbele Bibliei trebuiau interpretate conform științei moderne și că limbajul biblic era unul vechi. Așa se face că anul următor, biserica a condamnat și interzis cartea sa.
În 1632, biserica din Florența aprobă noua sa carte „Dialog despre cele două mari sisteme ale lumii”, în care se pleda în favoarea sistemului heliocentric. Anul următor este chemat la Roma pentru a răspunde acuzațiilor de erezie, interogat de Inchiziție și amenințat cu tortura. El neagă că lucrarea ar fi eretică și că ar susține ideea heliocentrică. Ca urmare a fost condamnat la arest la domiciliu iar lucrările sale au fost interzise.
Cu toate acestea, cărțile erau disponibile în toate țările în care Biserica Catolică nu era puternică. În 1638, publică „Discursuri și Demonstrații Matematice referitoare la cele Două Științe Noi” (știința materialelor și a mișcării). Cartea este publicată în Olanda și conține mare parte a descoperirilor sale realizate de-a lungul timpului.
După 8 ani de arest la domiciliu, Galileo moare pe 8 ianuarie 1642. Cu trecerea anilor biserica a scos interdicțiile asupra unor cărți și abia în 1835 toate lucrările sale au fost aprobate de biserică.
