Ganvie este situat în partea sudică a Beninului, la doar o oră distanță de capitala administrativă a Beninului și este construit pe lacul Nokoue. Numele de „Ganvie” provine din limba Fon și înseamnă „noi am supraviețuit”. Orașul Ganvie din Benin este adesea numit „Veneția Africii”. Întreg orașul, exceptând o singură școală, este construit pe apă.
Aici se găsesc aproximativ 30.000 de locuitori și câteva mii de locuinte, toate construite pe apă. Se crede că aceasta este cea mai mare comunitate ce trăiește pe apă din toată Africa și poate din toată lumea.
Ganvie a apărut ca urmare a invaziei portugheze care se afla în căutare de sclavi. La momentul respectiv, puternicul trib african Fon, care era partener cu portughezii, vâna și vindea membrii altor triburi europenilor. Cei care locuiau într-un oraș care acum este cunoscut drept Cotonou (capitala Beninului) au fugit și s-au refugiat departe de zonele uscate unde umblau invadatorii și au construit Ganvie.
Populația Tofinu a realizat că poate profita de anumite credințe religioase ale celor din tribul Fon pentru a scăpa de sclavie. În credința Fon este interzis tuturor jefuitorilor să se apropie de oricine trăiește în apropierea apei, acolo crezându-se că trăiesc spirite ale apelor ce nu trebuiau deranjate (există și ideea că aceștia nu știau să înoate și din acest motiv nu se apropiau de apă). Prin urmare, apa s-a dovedit a fi refugiul și evadarea perfectă pentru acest grup de beninezi, care și-au creat aici o comunitate pe apă unde se află în siguranță.
Această mișcare inteligentă de a ridica construcții pe apă a pus obstacole fizice în calea invadatorilor, obstacole care au protejat strămoșii locuitorilor de astăzi de atacuri din afară, atât de portughezi, cât și de puternicul popor Fon din regatul precolonial al Dahomey.
Comunitatea este auto-sustenabilă, supraviețuiește din pescuit (mâncând și vânzând peștele) și prin diverse alte mijloace precum turismul, restaurantele și suvenirurile. Ei merg pe uscat pentru a achiziționa bunuri care pot fi cultivate pe apă și apoi le revând în piața din oraș. Chiar dacă au un hotel pe malul lacului, majoritatea vizitatorilor au tendința de a veni pentru o excursie de o zi sau stau la hotelurile din apropiere, de pe uscat. Acest lucru nu are loc pentru că hotelurile nu ar fi primitoare, ci pentru că pentru majoritatea vizitatorilor nu este o plăcere viața pe lac, iar facilitățile oferite nu sunt pe placul tuturor turiștilor.
Chiar dacă toată lumea este de aceeași părere, că locuitorii nu sunt foarte prietenoși cu vizitatorii, se merită din plin o vizită a acestui loc deosebit. Cu toate acestea, o vizită ar trebui programată cât mai devreme posibil, din moment ce spre după-amiază se încălzește și devine foarte umed.
Până în ziua de astăzi, aici se găsește cea mai mare comunitate ce trăiește pe apă. Totul are loc pe apă. Odată ajunși acolo vizitatorii închiriază o barcă cu care vizitează lacul și cu care pot vedea cum se desfășoară viața în această comunitate. Cele mai multe dintre bărci sunt sculptate manual din trunchiuri de copac.
Toată lumea, de la copii, femei și grupuri de indivizi se plimbă cu ajutorul bărcilor. Este remarcabil de văzut cum toți se descurcă într-un mediu care pare să fie foarte puțin confortabil. Câțiva dintre rezidenți păstrează câteva loturi de pământ pentru animalele domesticite. De asemenea, un cimitir este construit pe uscat.
Familiile locale funcționează mai mult ca unități economice, unde căsătoriile sunt aranjate. Majoritatea soților pescuiesc și mai apoi dau captura soțiilor care încearcă să vândă peștele mai departe. Pescarii prind și cresc peștii folosind niște garduri subacvatice facute din bambus și plase. Doar femeile sunt responsabile pentru îngrijirea copiilor și pentru furnizarea de alimente pentru soții lor.
Locuințele sunt construite în așa manieră încât fiecare are un caracter diferit. Unele case au o terasă pentru a se putea bucura de apa senină. Alții au fost suficient de creativi și au adăugat nisip pentru a construi o plajă pe lac. Este greu de imaginat de cât de multe drumuri a fost nevoie pentru a se finaliza un astfel de proiect.
Locuitorii din Ganvie sunt mulțumiți cu stilul lor de viață și nu arată nici un interes în a-și abandona traiul și a se muta pe uscat. Există un sentiment de mândrie ce se vede pe fețele lor în timp ce se plimbă pe apele lacului.
Aproximativ 400 de ani au trecut de când poporul Ganvie a fugit pentru a-și găsi siguranța pe lac. Începând cu 1996, satul a fost adăgat în Patrimoniul Mondial UNESCO.
