În oraşul Oraviţa din judeţul Caraş Severin, se află cea mai veche gară din România, ridicată în anul 1847. Aceasta este şi prima gară cu ascensor pentru acces la peronul amplasat mai sus de nivelul străzii.

Construcţia gării şi a liniilor ferate din zonă este legată de exploatările miniere din Banatul de Sud, care în acea vreme se afla pe teritoriul Imperiului Austriac. Iniţial, transportul de cărbuni între Oraviţa şi Anina s-a făcut pe şosea, în căruţe trase de cai, însă, în timp, această metodă nu a mai satisfăcut nevoile de deplasare, astfel că s-a ivit necesitatea realizării unei căi ferate.

Gara Oravița1

Tronsonul Oraviţa-Anina a fost a cincea cale ferată de pe teritoriul României şi prima cale ferată montană, fiind construit în timpul Imperiului Austriac, când mai era numit şi „Semmeringul bănăţean”. Linia ferată cu tracţiune cu aburi Oraviţa – Anina a fost finalizată în perioada 1860 – 1863, cu punctul de maximă altitudine atins în tunelul Gârlişte, cel mai lung de pe traseu.

gara-oravita.jpg

La lucrările de construcţie, au participat localnicii, dar au fost aduşi şi pietrari din Italia de nord, care au realizat, lângă calea ferată, o serie de sculpturi în piatră şi marmură. Inaugurarea tronsonului a avut loc la 15 noiembrie 1863, cu o locomotivă Engerth cu şase vagoane, la călătorie participând mai multe personalităţi ale vremii. De-abia în noimebrie 1869, linia a fost gata şi pentru transportul călătorilor. Drumul cu trenul de la Oraviţa la Budapesta dura atunci 26 de ore, iar de la Oraviţa la Viena 36 de ore, traseul fiind cunoscut sub numele de „lunga linie orientală”.

Citește și:  Masivul Piatra Craiului: Obiective turistice Argeş

Gara Oravița11

Printre personalităţile care au trecut prin Gara Oraviţa, se numără trupa de teatru Pascaly, din care făcea parte şi Mihai Eminescu, la acea vreme sufleor şi secretar particular al directorului, împarateasa Sissi, viitorul rege Carol I al României, călătorind incognito etc.

La finalul Primului Război Mondial, în anul 1918, calea ferată Oraviţa – Anina a ajuns în proprietatea statului român, iar de atunci şi până în prezent este exploatată de Administraţia CFR. În septembire 2013, la Oraviţa şi Anina s-au aniversat 150 de ani de la punerea în funcţiune a primei căi ferate montane din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.