În 1915 conducătorii guvernului turc au pus în mișcare un plan de expulzare și masacrare a tuturor armenilor ce trăiau în Imperiul Otoman. Chiar dacă rapoartele variază, cele mai multe surse sunt de aceeași părere, că aproximativ 1,5 milioane de armeni au fost masacrați în Imperiul Otoman.
Până la începutul anilor 1920, atunci când masacrul și deportările luaseră sfârșit, undeva în jur de 1,5 milioane de armeni fuseseră omorâți iar mulți alții deportați forțat. Chiar dacă astăzi mulți istorici consideră evenimentul un genocid, guvernul turc nu recunoaște enormitatea acestor evenimente și este ilegal în Turcia să se vorbească despre ce s-a întâmplat armenilor în acea perioadă.
Imperiul Otoman stăpânea zone ce se întindeau peste Asia de vest, nordul Africii și sud-estul Europei. În cadrul imperiului era practicat islamul în cea mai mare parte iar armenii, o minoritate creștină, trăiau ca cetățeni de mâna a doua care făceau obiectul unor restricții ce le negau garanții obișnuite. Nici viața și nici proprietatea nu le era garantată. Ca non-musulmani erau obligaţi să plătească impozite discriminatorii și le era negată participarea la guvernare. Împrăștiați prin tot imperiul, statutul armenilor a fost complicat și mai mult deoarece teritoriul istoric Armenia era împărțit între ruși și otomani.
În perioada sa de glorie, Imperiul Otoman a fost foarte puternic iar populațiile minoritare s-au bucurat de aceeași prosperitate economică ca și majoritarii. Cu toate acestea, până la sfârșitul secolului al XIX-lea, imperiul se afla în declin iar problemele economice și politice au dus la intensificarea tensiunilor etnice.
Cererile armenilor de participare la conducerea țării nu au fost văzute cu ochi buni de musulmanii care erau convinși că mișcările naționaliste din Balcani au dus la ruperea imperiului. Dorințele armenilor de reforme în zonele locuite preponderent de această minoritate și o protecție mai mare din partea poliției nu au făcut decât să agraveze problemele.
În timpului sultanului Abdul Hamid al II-lea o serie de masacre în tot imperiul au fost menite să sperie populația armeană și să le domolească așteptările. După unele estimări acele acțiuni s-au soldat cu moartea a aproximativ 300.000 de oameni.
În 1908, Revoluția Junilor Turci a preluat puterea. În urma unei lovituri de stat în 1913, din cadrul Junilor Turci a apărut „Comitetul Uniunii și Progresului”. Comitetul era condus de 3 persoane, Enver (Ministrul de Război), Talaat (Ministru de Interne) și Jemal (Ministru al Marinei). Acest comitet a îmbrățișat o ideologie ultranaționalistă care susținea formarea unui stat exclusiv turc și expansiunea spre est în regiunile locuite de turci care la momentul respectiv făceau parte din Imperiul Rus.
Din punctul de vedere al relațiilor externe, Imperiul Otoman se îndrepta spre Germania. Când Primul Război Mondial a izbucnit, imperiul a făcut parte din Tripla Alianță, alături de Germania și Austro-Ungaria și a declarat război Rusiei și aliaților săi occidentali, Marea Britanie și Franța.
Chiar dacă la început au suferit mai multe înfrângeri, au avut și victorii, în special în Caucaz, înainte să capituleze în 1918. În același timp, otomanii s-au folosit de ocazie pentru a desfășura o campanie de masacru a populației armene ce se afla în zonele de război.
Aceste acțiuni făceau parte dintr-un program de genocid adoptat în secret de Comitet și acoperit de război. În primăvara și vara lui 1915, în toate zonele de război, populația armeană a fost deportată iar convoaie cu zeci de mii de oameni s-au îndreptat spre deșertul sirian.
Deportările au fost deghizate sub forma unor programe de strămutare. Tratamentul brutal la care erau supuși a făcut evident faptul că se dorea moartea lor iar faptul că erau doar ei îndepărtați de restul societății a facilitat exproprierea proprietăților imobiliare fără nici un efort.
Ideea genocidului a fost evidențiată și de crimele în masă ce au însoțit deportările. Soldații armeni din armatele otomane fuseseră dezarmați și puși la lucreze până mureau sau fuseseră direct executați. În aceste condiții, deportările s-au produs fără rezistență.
Ca instrumente de exterminare guvernul a autorizat bande de „măcelari”, formate în special din deținuți eliberați din închisoare. Aceste grupări au fost conduse de cei mai feroce partizani ai Comitetului, care urmau instrucțiunile liderilor de partid. Majoritatea deportaților au fost uciși de-a lungul rutelor de deportare. Cruzimea a fost accentuată de faptul că aceste crime erau realizate în special cu sabia. Supraviețuitorii au fost răpiți și plasați în sclavie în casele musulmane, fiind obligați să asimileze limba și cultura.
Într-un efort deliberat de a le grăbi moartea, mâncarea și apa le-au fost refuzate. Supraviețuitorii care ajungeau în nordul Siriei erau trimiși în lagăre de concentrare, de unde erau trimiși mai apoi la sud pentru a muri sub soarele arzător al deșertului.
Rezistența la deportări a fost rară. Doar într-un singur caz întreaga populație armeană a unei așezări a reușit să scape de moarte. Locuitorii din zona muntoasă Musa Dagh s-au apărat până când forțele franceze i-au detectat și transportat la siguranță. Cei care fugeau erau vânați fără milă.
Supraviețuirea armenilor nu este un rezultat al rezistenței, ci al intervenției umanitare a ambasadorului american Henry Morgenthau, care a mediatizat situația armenilor în Statele Unite, fapt ce a dus la formarea unui comitet de ajutorare care a permis salvarea a zeci de mii de armeni.
După război, aproape 400 de oficiali ai Comitetului implicați în genocid au fost arestați. Unii dintre acuzați au fost găsiți vinovați iar cei trei conducători ai Comitetului au fost condamnați la moarte. Cu toate acestea, ei au scăpat de pedeapsă fugind în străinătate. Talaat a fost ucis în 1921 în Berlin de un grup de supraviețuitori armeni.
Majoritatea celor implicați în genocid au scăpat și s-au alăturat noii mișcări naționaliste turce. Când, în 1923, Turcia a fost declarată republică, problema armeană a fost dată la o parte și uitată în scurt timp.
Triumfătoare în anihilarea armenilor, Republica Turcă a adoptat o politică de respingere a acuzației de genocid și de negare a faptului că deportările și atrocitățile au făcut parte dintr-un plan deliberat de exterminare a armenilor.
https://www.youtube.com/watch?v=WLyrpaTKCCE
