Genova, minunat mix de senzații

Mi-a fost aproape imposibil să nu mă las cucerită de orașul italian, capitală a provinciei Liguria, mare port al țării. Îl mai vizitasem, sporadic doar, în urmă cu câțiva ani, și mi-aduc aminte că la acea vreme mă impresionase împletirea dintre coastă și mare, modul în care sunt dispuse clădirile orașului în trepte, pe coastele aspre și stâncoase. Altă părere nu-mi făcusem pentru că nu văzusem atunci nici partea nouă a orașului, nici pe cea veche. Doar un colț de mare și o privire de ansamblu.

În a doua zi de Paște a acestui an, însoțită de Puștiul de șase ani și jumătate, călător cu acte în regulă de-acum, cum s-ar zice, am bătut la pas multe dintre multele străduțe vechi ale genovezilor, am admirat portul luxos și ne-am plimbat și prin zonele mai noi, mai largi și generoase ale orașului.

Dacă e un oraș care merită vizitat? E o întrebare inutilă, din punctul meu de vedere. Cred că orice loc din lumea aceasta, de aproape sau de mai departe, merită vizitat, indiferent dacă bifează sau nu pe o listă ipotetică obiective turistice celebre. Orice loc are o poveste, ceva de spus, pentru cei care sunt dispuși să o asculte. Orice loc în care călătorim ne oferă ceva, ne învață ceva, ne dezvăluie ceva. Nouă ne rămâne doar să fim capabili să înțelegem, să avem deschiderea pentru a percepe ceea ce e în jur.

Genova e un amalgam de vechi cu nou și asta și oferă, un mix de senzații, ba ai sentimentul că te pierzi prin labirintul unui ghetou sumbru, ba te simți răsfățat de eleganță și grandoare arhitecturală în interesantă armonie cu natura. Poți să te simți acolo extrem de liber și senin și împresionat de lux, de opulență, de culoare, în port, printre iahturi și nave de croazieră, printre palmierii care străjuiesc aleile portuare, printre palatele maiestuoase și impresionante înșirate unul după altul pe arterele largi ale orașului, in piețele mari. Și poți să te simți claustrofobic, agitat, timorat chiar, pe străzile – denumite de italieni caruggi – strâmte ale zonei genoveze vechi, atât de înguste încât pe unele nu pot păși doi oameni alături, străduțe întunecate, înalte, obscure, care par a fi străbătute de oameni la fel de obscuri.

Dar cum să te lipsești de acest mix de senzații atunci când mergi într-o călătorie?! Cum să nu-i dai voie spiritului să se învârtă într-un astfel de carusel de emoție, ca să poate simți, cunoaște?! Acesta-i motivul pentru care am iubit timpul petrecut la Genova, chiar și pe acela când simțeam nevoia să-i strâng mai cu putere mâna Puștiului pentru a-i oferi siguranță – lui, sau mie însămi – trecând pe unele străduțe întunecate și lipsite de vreun picior de om, apoi printre grupuri de oameni cu pielea atât de închisă la culoare, încât se confundau cu clădirile întunecate pe lângă care stăteau, printre oameni care mă abordau oferindu-mi felurite nimicuri, ori pur și simplu strigându-mi câte ceva.

Am vrut să văd, să fiu parte, măcar pentru un timp scurt, măcar într-o mică măsură, a pulsului vieții de acolo, dintre ferestrele acelea prin care razele soarelui nu intră vreodată, de-abia răzbătând mici dâre de lumină, gândindu-mă la oamenii care locuiesc în casele acelea, oameni pentru care singura priveliște pe care o au dimineața când privesc afară e fereastra sobră a vreunui vecin, despărțit de aceasta de un metru, poate cel mult doi. Cum să nu te simți copleșit de o astfel de lume? În care oamenii se adună în piețe mici, înghesuite între aceste case, piețe din piatră, lipite de câte vreo mică biserică, mici spații restrânse, dar generoase în comparație cu străzile din jur, locuri în care oamenii se adună să vorbească, să-și împărtășească, să fie împreună.

Întruna dintre aceste mici piețe ne-am așezat pe trepte și-am privit o vreme la lumea din jur. La femeile care vorbeau pe ton aprins – ceva extrem de tipic italienilor, acest mod ascuțit de-a vorbi, ce pare mai degrabă strigăt, decât vorbă – la bătrânelul de la etajul al treilea al unei case care aștepta, atârnat la ferească, ca o altă persoană să-i pună, într-un coș legat cu sfoară și coborât la nivelul parterului, o sticlă de lapte și o pâine învelită în hârtie. Și mi-am zis atunci că toate or fi având rostul lor, că există un motiv întemeiat pentru care lucrurile sunt așa cum sunt, că oamenii au fost mereu forțați să se adapteze, să găsească soluții, să-și ușureze cumva traiul. Și-au reușit mereu, într-un fel sau altul, au reușit.

Genova, capitală culturală europeană în anul 2004, este și orașul de unde s-a născut Cristofor Columb, de alftel statuia exploratorului te întâmpină tocmai la ieșirea din una dintre marile gări ale orașului, Piazza Principe, de unde ne-am început și noi aventura, la pas, terminând-o târziu, într-o altă gară, Brignole. Aquariumul din Genova se spune că este cel mai mare din Europa și își așteaptă vizitatorii în portul orașului, Neptun, replica unui galion spaniol, o navă a piraților ancorată în portul vechi al orașului, refăcut total în anii 90, e suficient de pitorească și atractivă pentru copii din noi și de lângă noi și-am petrecut o vreme bună țesând povești piraterești și imaginându-ne aventurile pe mare. Panoramele de sus, din liftul care te urcă cam la 50 m altitudine, în port, deasupra orașului, sunt albatre și senine, impresionante. Palatul St. George, cu picturi murale și decorațiuni arhitecturale, a fost, în trecut, ba palat, ba închisoare și se înaltă impozant în fața mării. Palazzo Ducale, fosta locuință a familiei regale Savoia, răsare alb și opulent în lumina soarelui, tocmai când ieși din labirintul micilor străduțe întunecate. Catedrala San Lorenzo e o enciclopedie de stiluri arhitecturale, se spune că adăpostește un vas considerat a fi Sfântul Graal. Piazza Ferrari către care duc toate drumurile și străduțele orașului, cu fântâna arteziană ocupând mijlocul marii piețe, cu palatele presărate la tot pasul, care vorbesc despre bunăstarea familiilor importante ale diferitelor vremuri. Întreaga stradă Garibaldi e o lecție de istorie și cultură iar Via XX Septembre e locul de promenadă și de cumpărături luxoase a orașului. Piazza de la Victoria, cu arcul de triumf și cu parcul în trepte care oferă o vedere de ansamblu minunată a orașului. Toate acestea sunt doar câteva dintre locurile, lucrurile și motivele pentru care Genova e o destinație minunată de călătorie.

Și dacă îți dorești o doza mare de istorie sau de cultură, și dacă vrei, ca și mine, doar să te pierzi puțin în freamătul neîncetat al locului, Genova e generoasă cu cei care-i pășesc pe străzi, oferind de toate, chiar dacă pare a nu fi în topul primelor cel mai vizitate orașe ale Italiei – că, obligați să recunoaștem, ce-i al Italiei e al Italiei și țara are multe de spus și arătat.