Ghepardul este recunoscut de majoritatea zoologilor drept cea mai mica dintre felinele mari, aceasta specie sacrificand forta fizica si rezistenta in favoarea unui stil de viata rapid, insa si mult mai nesigur. Cel mai rapid mamifer al planetei se afla in prezent intr-o situatie de cumpana, uneori parand ca nici macar eforturile de salvare nu sunt suficiente. Dar cercetatorii nu renunta: ar fi si trist ca legatura milenara intre om si acest animal cu adevarat special sa se incheie asa brusc.
Ghepardul (Acinonyx jubatus) este cel mai rapid mamifer terestru, capabil să atingă viteze de peste 100 km/h, fiind special adaptat pentru a vâna în savanele africane. În ciuda acestei abilități impresionante, ghepardul se confruntă cu numeroase provocări în sălbăticie. Totuși, legătura sa cu oamenii datează de mii de ani, fiind venerat de egiptenii antici și considerat un simbol al forței și al vitezei.
Ghepardul în cultura egipteană: de la venerație la utilizarea în vânătoare
Civilizația egipteană îl considera un companion regal, iar imaginea sa a fost folosită în arta și cultura acelei epoci. În prezent, eforturile de conservare se concentrează pe protejarea acestei specii amenințate și pe asigurarea unui viitor sigur pentru gheparzi. Ghepardul se intalneste in prezent in savanele din Africa.
Unele exemplare se mai gasesc si in India, unde se reincearca introducerea lor. Desi arealul ocupat este mare, exemplarele sunt destul de putine. Se pare ca multi factori s-au unit pentru a le face viata dificila. Si totusi, aceste animale solitare isi folosesc adaptarea foarte buna la mediu pentru a supravietui, in pofida tuturor.
Caracteristicile fizice ale ghepardului și adaptările sale la viteză
Aceasta specie se remarca de la inceput prin conformatia speciala a corpului, acesta fiind subtire, zvelt, si mai mic decat al altor pradatoare similare. Astfel, un exemplar adult ajunge la maximum 135 centimetri lungime, din care aproape jumatate ii reprezinta coada.
Aceasta reprezinta o adaptare la viteza, fiind utilizata pentru pastrarea echilibrului cand are loc schimbarea brusca a directiei. Desi unii observatori mai neexperimentati pot confunda un ghepard cu un leopard, ruda sa mai mare, de aproape asemanarile sunt mult mai putine; leopardului ii lipsesc dungile de pe fata, acestea prelungindu-se sub forma unor lacrimi dinspre ochii felinei mai mici.
Dieta și strategia de vânătoare a ghepardului în sălbăticie
Prefera in general prada mai mica, precum maimutele, rozatoarele, dar in mod special gazelele Thomson, care ofera o sursa consistenta de hrana, fiind si destul de usor de prins intrucat fug mai incet, cu maximum 80 de kilometri pe ora. Felina in schimb, poate ajunge in doar 3 secunde la 100 de kilometri pe ora, depasind si 110 daca este necesar.
In schimb daca vanatoarea dureaza mai mult de un minut, se opreste, riscand sa moara din cauza supraincalzirii. In cuda adaptarilor speciale (inima si plamani mariti, oase mai subtiri), corpul mamiferelor nu e facut sa reziste la viteze atat de mari o perioada prelungita. Pulsul creste instantaneu, iar respiratia ajunge la pana 159 de ori pe minut de la 60, cat era initial. Gazelele stiu instinctiv acest lucru, asa incat trag de timp cotind brusc de mai multe ori.
Sansele unui ghepard de a prinde prada sunt de 50%, insa de a o pastra si consuma se reduc la 25%. Viteza fenomenala a insemnat pierderea rezistentei si fortei, asa incat atacul unui pradator mai mare va speria un exemplar care tocmai a vanat, iar acesta va renunta la hrana pe care tocmai a obtinut-o imediat.
Diferențele dintre ghepard și alte feline mari
Chiar si o hiena poate sa fure prada unuia, deoarece orice rana capatata poate fi fatala pentru acest pradator. Daca nu poate sa alerge la fel de rapid tot timpul, un ghepard nu are nicio sansa de a prinde o gazela. Antilopele mari sau zebrele adulte, desi mai lente, sunt prea periculoase si mari pentru un atac solitar.
Rapida felina are cateva caracteristici ce o diferentiaza de celelalte si care tin de mici detalii. Astfel, ghepardul are blana mai scurta, insa cu acelasi desen patat ca si rudele sale. Nu isi poate retrage ghearele in intregime, asa incat sunt vizibile tot timpul si foarte utile atunci cand ataca un animal si se arunca asupra sa.
De asemenea, este singura felina mare ce poate sa toarca, acest lucru intamplandu-se cand e multumit sau la intalnirea prietenoasa intre mai multe animale. In plus, scoate niste sunete asemanatoare cu ciripitul pentru a se chema reciproc, mai ales in cazul relatiei mama-pui. Nu poate sa raga sau sa scoata alte sunete intense.
Ghepardul insa are de suferit ca specie din mai multe puncte de vedere; pe de o parte, actiunea omului a fost una distructiva, mii de exemplare fiind vanate pentru blana. In plus, localnicii ii ucideau de teama ca felinele sa nu le ucida animalele domestice, desi acest lucru nu se intampla decat extrem de rar. Insa cea mai mare problema este cea legata de mostenirea genetica a acestei specii, care arata ca exemplarele unor populatii restranse s-au inmultit intre ele, fapt care a afectat varietatea caracteriticilor genetice.
De aceea, multi pui sunt nascuti cu diverse handicapuri, care se dovedesc letale in viata din savana. Multi altii sunt ucisi de pradatori. Cei care scapa isi desfasoara viata in functie de sexul lor. Femelele traiesc singuratice, acceptand doar compania puilor lor; masculii tineri traiesc in grupuri mici, ajutandu-se in timpul vanarii animalelor mai mari.
In ultima vreme eforturile de salvare a specie s-au inmultit, cu accent pe adevaratele probleme intalnite. Egiptenii ii venerau, Genghis Han a avut propriul sau ghepard inblanzit, nobilii ii antrenau sa vaneze antilope, iar acum cercetatorii se chinuie sa ii salveze. Se afla de prea multa vreme in preajma noastra ca sa nu reuseasca.
Eforturi internaționale de conservare și reintroducere a ghepardului
În ultimele decenii, ghepardul a devenit un simbol al conservării speciilor, din cauza declinului accentuat al populației sale. În anii ’60, se estima că existau peste 100.000 de gheparzi în sălbăticie, însă astăzi numărul lor a scăzut la aproximativ 7.000.
Eforturile de conservare se concentrează pe protejarea habitatelor naturale ale ghepardului și pe reducerea conflictelor cu comunitățile locale care își pierd animalele domestice din cauza prădătorilor. Proiecte din Africa și Asia, precum reintroducerea ghepardului în India, au scopul de a recrea populații sănătoase și de a restabili echilibrul ecologic.
În Namibia, unde se găsește cea mai mare populație de gheparzi, organizații precum Cheetah Conservation Fund lucrează pentru a educa fermierii și pentru a crea coridoare de conservare. Eforturile internaționale sunt esențiale pentru a asigura supraviețuirea acestei specii unice, protejând în același timp ecosistemele fragile ale savanelor.
Video – Ghepardul:
