Grădinile botanice – colţuri de natură împletite în spaţiile urbane

Când merg în vacanţă într-un oraş mai mare şi am ceva timp la dispoziţie, întotdeauna mă interesez dacă are o grădină botanică, iar dacă da, încerc să ajung să-o vizitez. Asta pentru că îmi place să mă plimb prin astfel de locuri, amenajate atent cu tot felul de specii de plante, unele mai ciudate, altele comune, însă care formează împreună o mare familie frumoasă, un cadru neobişnuit.

Cu toate astea, recunosc că botanica nu e punctul meu forte. Nu am avut parte de vacanţe la ţară în care să fac cunoştinţă cu alte specii de plante în afară de cele aromatice sau buruienile mai comune. Nici când vine vorba de arbori, situaţia nu e mai roz. Cunosc doar câţiva care se remarcă după forma deosebită a frunzelor, cum sunt stejarii, de exemplu, însă marea majoritate a copacilor sunt un mister pentru mine. S-ar putea trage concluzia că vizitez grădini botanice pentru a învăţa despre plante, însă nu e deloc aşa. Iubesc aceste locuri din simplul motiv că ele sunt un colţ de vegetaţie pe care îl poţi admira în oraşul tău, fără a te deplasa prea mult. Iar când tânjeşti după o escapadă în natură, însă nu ai timp sau buget ca să pleci undeva departe, o grădină botanică este destinaţia perfectă. A face o plimbare într-o grădină e ca şi cum ai călători în alte ţări sau chiar pe alte continente, însă fără a pleca din propriul oraş.

Grădinile botanice sunt un spaţiu al curiozităţii, pentru că ai ocazia să vezi plante diferite de cele cu care eşti obişnuit. O grădină botanică amplă, cu sere şi vegetaţie exotică, te poate duce în câteva minute într-o escapadă în pampasul american, în deşertul fierbinte sau în mijlocul luxuriantelor păduri ecuatoriale, colorate în nuanţe intense de verde.

Spre deosebire de parcuri, grădinile botanice sunt mai puţin aglomerate, iar spaţiul pare mai sălbatic, deşi la fiecare parcelă se ivesc plăcuţe albe cu numele soiurilor şi alte informaţii. Sunt mult mai bogate în specii decât parcurile, aşa că nu ai timp să te plictiseşti, mai ales dacă ai răbdare să observi cu atenţie fiecare plantă şi să-i analizezi frunzele sau florile.

Pasiunea mea pentru grădinile botanice a luat naştere în urma unei vizite la grădina din Barcelona, de acum câţiva ani. După un revelion petrecut în oraşul plin de culoare şi vitalitate, au urmat două zile de plimbări intense, iar într-una dintre ele am ajuns şi la grădina botanică, mai mult din întâmplare, căci mă plictisisem de parcuri. Vremea a fost plăcută, cu soare, deşi era 2 ianuarie. Am intrat pe aleile ordonate ale grădinii, curioasă să văd ce surprize îmi rezervă. Grădina Botanică din Barcelona strânge „toate regiunile mediteraneene din lume într-un singur loc”, astfel că timp de câteva ore am hoinărit prin Australia, Africa de Sud, Chile, California, Africa de Nord, insulele Canare şi pe ţărmurile mării Mediterane. La un moment dat, am avut parte de câţiva stropi de ploaie, dar apoi pe cer s-a ivit cel mai spectaculos curcubeu din câte am văzut. Iar asta nu a fost singura porţie de frumuseţe naturală servită aici: de pe dealul grădinii, panorama superbă asupra oraşului era mângâiată de razele soarelui aflat la asfinţit, astfel că am trăit o atmosferă calmă, în contrast cu vitalitatea specifică Barcelonei.

A urmat apoi Grădina Botanică „Alexandru Borza”din Cluj-Napoca, despre care auzisem că e cea mai frumoasă din ţară. Se află în partea de sud a oraşului şi ocupă o suprafaţă de circa 14 hectare, acoperite de peste 10.000 specii de plante din România, dar şi din alte zone ale globului. Unul dintre punctele de atracţie a fost Grădina Japoneză, cu un mic râu şi o căsuţă specifică, şi turnul de apă, de unde am scrutat orizontul, încercând să mai fur câteva instantanee din şarmul Clujului. În sere, am fost impresionată la vederea frunzelor de lotus, atât de perfecte, de parcă ar fi fost modelate cu grijă de mâna unui artist. Mi-au plăcut foarte mult statuile răsfirate prin toată grădina, reprezentând personaje mitologice, iar cactuşii cu ţepi ascuţiţi, dispuşi într-un joc simetric, m-au făcut să mă înfior. Fiind vară, florile erau o explozie de culori şi mai că îmi venea să le fotografiez din fiecare unghi, din dorinţa de a surprinde ficare detaliu. Am petrecut aici o dimineaţă întreagă şi m-am lăsat furată de feeria copacilor înalţi, poposind, din când în când, pe-o bancă pentru a asculta mai bine sunetele naturii.

După mica vacanţă de la Cluj, plăcut surprinsă de aspectul îngrijit al grădinii botanice, mi-am zis că nu o pot rata chiar pe cea din Bucureşti. Aşa că în miez de vară, într-un weekend în care capitala lenevea în soare, cu asfaltul încins, am luat drumul Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză”, din cochetul cartier Cotroceni. Aceasta a fost deschisă publicului în anul 1891, însă a avut de suferit de pe urma calamităţilor şi a războaielor mondiale. Ca suprafaţă, se întinde pe 17,5 hectare pe malul drept al Dâmboviţei şi se învecinează cu câteva clădiri industriale, astfel că pânza albastră a cerului este marcată în unele zone de coşurile fabricilor. Pe scurt, Grădina Botanică din Bucureşti mi s-a părut un loc de vis, unde straturile ordonate de flori şi plante ciudate alternează cu porţiuni sălbatice, de zici că te afli undeva departe de lumea betoanelor. Din loc în loc, se află panouri cu explicaţii, foarte binevenite, cu un aspect ce se încadrează perfect în atmosfera grădinii. Serele adăpostesc o varietate de cactuşi schimonosiţi, cu aspect dramatic, orhidee albe, roz şi alte plante sculptate atent de natură. Chiar dacă nu mă dau în vânt după flori, delicateţea orhideelor mi-a ajuns la suflet. Am descoperit şi un mic lac, luat în stăpânire de câteva raţe care tăiau mândre suprafaţa calmă a apei, în umbra copacilor stufoşi. După vizita la Grădina Botanică din Capitală, mi-am dat seama cât de relaxantă e o plimbare printr-un astfel de loc şi ce multă linişte e aici. Agitaţia oraşului rămâne undeva departe, dincolo de zidul ferm de verdeaţă.

Cea mai plăcută surpriză când vine vorba de grădini botanice am avut-o la Varşovia, unde am descoperit, absolut din întâmplar,e o grădină suspendată. Este vorba de grădina de pe Biblioteca Universităţii, care îmbracă ingenios acoperişul clădirii, într-un mix de urban şi natural. Vegetaţia se strecoară printre schele de metal moderne, bănci şi scări, creând un loc special, de unde se poate admira inclusiv o privelişte perfectă asupra oraşului. Un spaţiu primitor, unde e o plăcere să te plimbi, să stai la poveşti sau să citeşti o carte. Creată de un grup de studenţi şi profesori ai universităţii, grădina are o suprafaţă de 10.000 de mp, dintre care peste 5000 sunt acoperiţi de plante, dispuse pe două etaje. La nivelul solului, se află un mic râu, ce se varsă într-un iaz cu nuferi şi peştişori roşii.

Coborând cu picioarele pe pământ, în capitala Poloniei, am vizitat şi o grădină botanică mai clasică, situată în apropiere de parcul Lazienki. Are o colecţie minunată de trandafiri, nuferi şi este străbătută de alei pietruite, aşa că merită, cu siguranţă, o vizită dacă vreţi să ieşiţi un pic din cotidian.

Ultima grădină botanică bifată a fost în Munchen, mai exact cea de lângă Palatul Nymphenburg. După ce am rătăcit cu plăcere câteva ore pe potecile discrete ale parcurilor de pe domeniu, în compania veveriţelor şi a alergătorilor matinali, m-am îndreptat spre poarta grădinii botanice, fără să ştiu ce mă aşteaptă. Grădina este uriaşă şi se întinde pe mai bine de 21 de hectare, fiind casă pentru aproximativ 16.000 de plante. Cele 11 sere ocupă o suprafaţă de 4.500 de metri pătraţi şi cuprind plante suculente, vegetaţie de deşert, palmieri, orhidee (peste 2700 de specii) etc. În fiecare an, circa 350.000 de vizitatori trec porţile acestei grădini.

Lăsând numerele deoparte, mărturisesc că întregul loc m-a lăsat fără cuvinte. Cuprinde atât spaţii vaste, aerisite, unde plantele sunt ordonate în parcele simetrice, cât şi tuneluri de vegetaţie, culoare înguste, mărginite de arbori falnici şi coline cu flori mărunte, care se pierd printre plante sălbatice. Cireaşa de pe tort este reprezentată de sere, foarte bine îngrijite, adevărate capsule ce închid în ele bucăţi de natură din cele mai sălbatice colţuri ale lumii. Plante uriaşe, cu forme stranii, de parcă ar fi nişte monştri dintr-un film de groază, palmieri masivi şi frunze complicate alcătuiesc un autentic tablou SF. Din loc în loc, câte o floare colorată sparge peisajul de verde. În unele sere, am fost izbită de umezeală şi căldură, aerul exotic fiind completat de minicascade care şuşotesc misterios printre aburi. Am observat cu uimire broaştele ţestoase înmărmurite, stând nemişcate pe marginea unui mic iaz, cu o răbdare infinită, ce au rămas impasibile la apropierea mea.

Un domn grădinar a încercat să-mi explice, într-o engleză aproximativă, câteva detalii despre familiile de plante, iar eu l-am ascultat răbdătoare, deşi eram perfect conştientă că nu voi reţine absolut nimic. Nu-mi doream decât să străbat fiecare centimetru pătrat al grădinii, la pas, sorbind din priviri detaliile armonioase ale vegetaţiei şi tablourile ce se formau în faţa mea, unul câte unul.

În grădină, se află şi câteva pavilioane, o cafenea şi o clădire ce găzduieşte Institutul Botanic, cu o arhitectură superbă, pusă bine în valoare de plantele din jur, organizate pe un platou elegant. Am rătăcit minute bune pe lângă zidurile încadrate de frunze galbene, roşii, arămii, aşteptând tăcute venirea iernii. Am plecat cu greu din această Grădină Botanică. Aş fi stat acolo toată ziua, dar mai aveam şi alte locuri de vizitat şi admirat, aşa că am ieşit pe poarta ei cu sufletul mângâiat de frumuseţe.