Greşeli, manipulări, interpretări care au schimbat cursul istoriei

Greşeli, manipulări, interpretări greşite ale unor situaţii, decizii controversate au fost mereu de-a lungul istoriei umanităţii. Nimeni – popor, personalitate, om obişnuit – nu înţelege încotro se îndreaptă, dacă nu ştie de unde vine. Iar cea mai mare provocare a istoriei este a învăţa să observi trecutul, pentru a înţelege prezentul şi a încerca să anticipezi viitorul.

Winston Churchill, remarcabil om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, era convins că “un popor care își uită trecutul este sortit să-l retrăiască”.

Karl Marx, filosof, istoric, economist, care a avut o influenţă majoră asupra istoriei politice a secolului al XX-lea, considera că istoria se repetă de cel puţin două ori – “prima oară ca o tragedie, a doua oară ca o farsă”.

Napoleon Bonaparte credea şi el că “Istoria reprezintă o serie de minciuni cu care suntem de acord”. El însuşi, de altfel, a fost preocupat constant, de-a lungul carierei sale, de imaginea sa publică şi să-şi pună în scenă marea epopee a puterii, fără a reuşi totuşi să nu facă greşeli majore, aşa cum a fost încercarea dezastruoasă de a invada Rusia, singura care îi stătea în calea visului său de mărire şi care a însemnat începutul sfârşitului.

Mulţi istorici spun că istoria nu este “povestea trecutului”, ci o interpretare a faptelor, fiecare generaţie adăugând propria “rescriere”, care determină o schimbare de perspectivă asupra unui eveniment sau altul.

Trăim astăzi o perioadă complicată din istoria umanităţii, o suprapunere de crize – criză economică, sanitară, socială, politică, educațională, criză de valori. Ne-am trezit parcă peste noapte cu toate acestea, în pofida avertismentelor venite din mai multe direcţii. Într-un astfel de context, mulţi analişti fac recurs la istorie, dar totul rămâne la nivelul discursului public, subestimându-se slăbiciunea şi iraţionalitatea umană, precum şi caracterul imprevizibil al unor lideri.

Greşeli care au schimbat cursul istoriei – Sicinnus, sclavul grec care a salvat Europa

În vremurile vechi, mai exact în secolul al V-lea i.Hr., îşi disputau supremaţia două mari puteri – Imperiul Persan, o civilizaţie puternică, centralizată, supusă unui conducător autoritar, în care nu soarta individului prima – şi democraţia incipientă din Grecia, în care eroismul individual era la mare cinste. Această diferenţă între naţiunile ce descind din despoţi şi cele occidentale, care au ca fundament cultura şi civilizaţia greacă, spune istoricul american Bill Fawcett, poate fi observată şi astăzi.

În anul 480 i.Hr., conducătorul Imperiului Persan, Xerxes, voia să-şi ia revanşa după ce tatăl său, în fruntea armatei persane, invadase Grecia, cu intenţia de a cuceri oraşele-stat (polisuri) aliate, dar fusese învins în bătălia de la Marathon. Xerxes reuşise să construiască un pod peste Hellespont (astăzi, strâmtoarea Dardanele, în nord-vestul Turciei, care leagă Marea Egee cu Marea Marmara), o lucrare extraordinară pentru vremea aceea.

Persanii, într-un număr impresionant, au cucerit rapid Macedonia şi alte cetăţi greceşti, apoi s-au îndreptat spre Atena, locuitorii oraşului fugind din calea invadatorilor, cei mai mulţi oprindu-se în apropiere, la Salamina. Avantajele şi victoriile persanilor asupra grecilor erau evidente.

Xerxes – învins de orgoliul sau nemăsurat

În aceste condiţii, Temistocle, conducătorul grecilor, a pus la punct o stragemă şi l-a trimis la Xerxes pe unul dintre sclavii săi (servitorul său personal) – Sicinnus. Sclavul a reuşit să-l convingă pe Xerxes că grecii erau în panică și că, dacă ar vrea să triumfe, flota persană ar trebui să blocheze calea de evacuare pe partea de sud-vest a Salaminei. Temistocle, prin sclavul său, l-a atras astfel pe Xerxes în cursa sa: flota persană a fost ademenită în strâmtori, în timp ce escadrila egipteană, una dintre cele mai bune din marina persană, a rămas angajată în blocadă și absentă din luptă.

Niciun document nu precizează cum a reuşit sclavul lui Temistocle să-l convingă pe Xerxes, iar împăratul persan să comită astfel o greşeală uriaşă, dar se presupune că Sicinnus i-ar fi spus conducătorului persan ceea ce acesta dorea să audă, adică să-i laude peste măsură puterea. Ca recompensă pentru serviciile sale, Temistocle l-a îmbogățit pe Sicinnus și a obținut pentru el cetățenia intr-un mare oraş grecesc, Thespiae.

Greşeli care au schimbat cursul istoriei – o greşeală matematică a dus la descoperirea Lumii Noi

În 1492, când Cristofor Columb a plecat din Spania spre vest, pe Atlantic, în căutarea unei rute spre India, era convins că se află la mai puţin de 3 000 de mile distanţă de Japonia. Navigând dincolo de această distanţă, pentru bogatul comerţ cu mirodenii, avea să constate că Japonia se afla, de fapt, la 12 000 de mile distanţă de Spania.

Motivul pentru care Columb a crezut că Japonia este mult mai aproape a fost calcularea greşită a circumferinţei globului terestru, considerând că este mult mai mică decât în realitate. Aceasta a fost, probabil, una dintre cele mai importante greșeli din istorie.

Evident că nici Columb şi nici echipajul său nu se temeau că ar putea “cădea”, la marginea lumii, aşa cum susţineau adepţii teoriei Pământului plat. Grecii antici ştiau că Pământul este rotund, cu două milenii mai devreme, iar oamenii educaţi şi marinarii din vremea lui Columb stiau şi ei acest lucru.

Problema, pentru Cristofor Columb, era dimensiunea oceanului pe care voia să-l traverseze, precum şi faptul că nu ştia că o masă continentală necunoscută se află între Spania şi Asia.

În cele din urmă, Columb a ajuns în Insulele Caraibe, despre care el credea că aparţin părţii vestice a Asiei și le-a numit astfel Indiile de Vest. În călătoriile ulterioare, a explorat Caraibe și coasta de nord a Americii de Sud. A fost guvernator și vicerege al Caraibelor, iar în această calitate, el a înrobit și a decimat cu brutalitate populația indigenă, pe care a etichetat-o, incorect, ca fiind indieni.

Lumea Nouă – America

Până în ziua morții sale, Columb a susţinut că a ajuns în Asia. În mod ironic, “Lumea Nouă” descoperită de Columb nu-i poartă numele, dar a ajuns să fie numită asa după un alt explorator, italian, Amerigo Vespucci, care a cartografiat țărmul estic al Americii de Sud, până în Brazilia și a demonstrat că partea de lume în care ajunsese Columb nu era Asia, ci o lume necunoscută până atunci. Un cartograf german a numit Lumea Nouă „America”, după numele exploratorului. Hărțile sale au fost destul de populare în jurul anului 1500, așa că numele America s-a răspândit și a rămas.

O greşeală de traducere a dus la dezastrul de la Hiroshima și Nagasaki

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, lansarea de către americani, la un interval de trei zile, a două bombe atomice asupra oraşelor japoneze Hiroshima şi Nagasaki, a fost una dintre cele mai mari catastrofe din istoria omenirii, ducând la moartea a sute de mii de oameni, nu numai în timpul exploziilor, ci şi mulţi ani după aceea.

În Europa, naziştii fuseseră învinşi, dar în Pacific lucrurile stăteau diferit. Japonia era decisă să nu capituleze, iar administraţia americană, în frunte cu preşedintele Harry Truman, a luat măsuri drastice, pentru a evita pierderile umane americane şi pentru a stabili o poziţie dominantă în zonă, înainte ca Uniunea Sovietică să intre în război cu Japonia.

După terminarea războiului, au existat mai multe voci care au susţinut nu numai că un asemenea dezastru, ca cel de la Hiroshima si Nagasaki, nu ar fi trebuit să aibă loc, că a fost inutil, dar că totul s-a petrecut din cauza unei imense greşeli – o greşeală de traducere, cea mai dramatică eroare de traducere din istorie.

“Mokusatsu” – o eroare teribilă

Prin declaraţia de la Potsdam, din 26 iulie 1945, care definea condiţiile pentru capitularea japoneză, America (împreună cu Aliaţii) cerea predarea tuturor forțelor armate japoneze, în caz contrar Japonia se va confrunta cu o “distrugere rapidă şi totală”.

Aceste condiţii au fost aprins dezbătute în cadrul guvernului japonez, după care prim-ministrul Kantaro Suzuki a declarat, la o conferință de presă, că politica japoneză față de Declarația de la Potsdam va fi una de „mokusatsu” – un cuvânt japonez care înseamnă “tăcere” sau, altfel spus, că primise mesajul și îl lua în considerare la modul cel mai serios. Din nefericire, pentru că, în limba japoneză, sunt mulţi termeni care ar putea fi traduşi diferit, în funcţie de context, cuvântul “mokusatsu” a fost tradus, pentru preşedintele Harry Truman, nu cu înţelesul precizat anterior, ci cu sensul “a ignora cu dispreţ”. Zece zile mai târziu, prima bombă atomică distrugea oraşul Hiroshima.

Greşeli care au schimbat cursul istoriei – Stalin în perioada premergătoare şi în timpul invaziei germane în URSS

URSS, când a fost invadată de Germania, în vara anului 1941, a suferit pierderi uriaşe, iar cauzele au fost, în principal, nenumăratele greşeli făcute de Stalin, încă din anul 1937, odată cu “Marea Epurare”, motivată de dorința conducerii Partidului Comunist de a elimina elementele disidente şi de dorinţa lui Stalin, devenit Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, de a-şi consolida puterea.

Au fost eliminaţi cei mai experimentaţi comandanţi din armată – 13 din 15 comandanți de armată, 8 din 9 amirali, 50 din 57 de comandanți de corp de armată etc. Stalin a ignorat, de asemenea, avertismentele privind iminenta invazie germană. Cei care au dat alarma au fost pedepsiți, pentru că Stalin a insistat că astfel de alarme fac parte dintr-un complot sinistru conceput de britanici, pentru a instiga la război între URSS și Germania. Nici la câteva ore după ce invazia a început efectiv, Stalin nu i-a crezut pe comandanții care raportau că sunt depășiți, insistând că se confruntă cu incidente la graniță, nu cu un război.

Considerându-se şi un strateg strălucit, Stalin a luat o serie de decizii proaste, care au făcut ca, până la finele anului 1941, germanii să captureze peste 3 milioane de prizonieri sovietici, mulţi dintre aceştia murind în captivitate, la care s-au adăugat alte milioane de victime civile şi militare.

Titanicul – greşeli elementare, mii de vieţi curmate

Toată lumea a auzit, într-un fel sau altul, povestea Titanicului, unul dintre cele mai terifiante dezastre maritime pe timp de pace, o poveste încă vie în conştiinţa colectivă, la peste o sută de ani de când s-a produs. S-au scris cărţi, s-au făcut filme despre scufundarea celui mai mare pachebot din lume, proiectat de unii dintre cei mai pricepuţi ingineri, care au folosit unele dintre cele mai avansate tehnologii ale timpului.

Mai puţin cunoscută este însă o greşeală elementară, care a condus, de fapt, la acest dezastru. Titanicul a plecat în călătoria sa inaugurală, la data de 10 aprilie 1912, din Anglia, de la Southampton, cu destinația New York. După patru zile – 14 aprilie 1912 – la ora 23:40, s-a ciocnit cu un aisberg și s-a scufundat la ora 2:20, în dimineața următoare. Din cei 2228 de pasageri, au supravieţuit 714.

Binoclul din dulap

Chiar înainte de plecarea din Southampton, al doilea ofițer, David Blair, a fost înlocuit cu Charles Lightoller, mai experimentat. În aceste condiţii, Blair nu a apucat să dea, iar Lightoller nu a apucat să ceară cheile unui dulap în care se afla binoclul navei şi nici în cele câteva zile de călătorie nimeni şi-a pus problema că respectivul binoclu ar fi fost absolut necesar pentru cei care supravegheau deplasarea pachebotului. De asemenea, nimeni nu s-a gândit că ar fi fost foarte simplu să spargă lacătul pentru a recupera binoclul.

În noaptea de 14 aprilie, în jurul orei 23:40, observatorul Frederick Fleet a zărit, cu ochiul liber, un aisberg pe direcţia navei și a alertat ofiţerul de serviciu, care a ordonat ca motoarele să fie oprite, în speranţa că obstacolul va fi evitat. Din nefericire, distanţa a fost prea mică, viteza Titanicului prea mare, iar coliziunea iminentă. Mai târziu, când s-au făcut investigaţii, pentru a se stabili cauzele dezastrului, Frederick Fleet ar fi mărturisit că, dacă ar fi avut un binoclu, probabil că ar fi putut fi evitată coliziunea.

Greşeli care au provocat autodistrugerea unei armate – Bătălia de la Caransebeş

Bătălia de la Caransebeş (1788), din Războiul austro-turc, din 1787 – 1791, este un eveniment care pare neverosimil – o armată întreagă s-a autodistrus – cel mai ridicol incident dintr-un conflict militar şi dramatic prin consecinţe.

În timpul acestei bătălii, austriecii au ucis și rănit peste 10.000 de ostaşi din propria armată, s-au înfrânt și s-au împrăștiat într-o panică totală, fără un inamic prezent.

Habsburgii austrieci au condus un imperiu divers și multietnic. Armata sa era formată din unități extrase din diferite grupuri etnice (austrieci, sârbi, croați și italieni din Lombardia, precum și alte minorități), majoritatea neputând înțelege limbile celorlalți. În noaptea de 21-22 septembrie 1788, câţiva husari austrieci au trecut râul Timiş, pentru a cerceta locul. Nu au găsit turci, dar au dat peste niște romi care le-au vândut rachiu (schnapps). În scurt timp, husarii au ajuns într-o stare accentuată de ebrietate.

În acest timp, comandantul austriac, îngrijorat, a trimis un grup de infanterişti peste râu, să verifice ce s-a întâmplat cu husarii. Când i-au găsit, infanteriştii au cerut şi ei o parte din rachiu şi, pentru că nu s-au înţeles, totul s-a transformat într-o ceartă şi într-un schimb de focuri. În toiul disputelor pentru rachiu, un infanterist s-a gândit să le facă o farsă şi a început să strige : “Turcii!”, “Turcii!”.

Cei din tabără, auzind focuri de armă, la ordinul unui ofiţer de arilerie, crezând că sunt atacaţi de turci, au atacat si ei cu tunurile, trăgând de fapt în camarazii lor. Turcii au sosit două zile mai târziu și au capturat tabăra austriacă, unde au găsit circa 10 000 de soldaţi din armata adversă, morți și răniți.

Greşeli care au schimbat soarta lumii – “De la sublim la ridicol, este doar un pas”

Pentru Napoleon Bonaparte, anul 1812 a însemnat apogeul puterii sale, dar şi o înfrângere răsunătoare, în urma deciziei de a invada Rusia, doi ani mai târziu fiind obligat să abdice, fiind apoi exilat în insula Elba.

În Campania din Rusia, Napoleon a comis greşeli în serie – și-a numit fiul vitreg, necalificat, pe prințul Eugene, la o comandă majoră, a renunţat la planul iniţial de a se opri la Smolensk, pentru a trece iarna, pornind mai departe, spre Moscova, iar în bătălia de la Borodino a renunţat la tactica lui obişnuită de a trimite Garda Imperială de elită, ținută în rezervă, pentru a-i învinge pe ruși, permiţându-i dusmanului să se regrupeze.

Ajungând la Moscova, Napoleon a crezut că ruşii vor fi interesaţi de negocieri de pace, ceea ce nu s-a adeverit, iar marşul înapoi, spre Smolensk, în plină iarnă, pe un traseu dificil, a fost catastrofal. Napoleon pornise spre Rusia cu peste 680 000 de soldaţi, cea mai mare armată pe care o văzuse vreodată lumea, şi s-a întors înfrânt, cu circa 35 000 de francezi, cei mai mulţi pierind pe câmpul de luptă (în jur de 400 000), alţii dezertând. Reflectând asupra acestui episod, se pare că Napolen va spune mai târziu: “De la sublim la ridicol, este doar un pas”.

Alaska vândută de ţarul Alexandru al II-lea, cu 0,4 cenţi pe hectar

În 1867, ţarul Rusiei, Alexandru al II-lea, decide să vândă Alaska Statelor Unite ale Americii. Mai exact, este vorba despre o suprafaţă de 1 618 800 de kilometri pătraţi, contra sumei de 7 200 000 de dolari. De “afacere” s-a ocupat, din partea americanilor, secretarul de stat al Trezoreriei, William H. Seward, motiv pentru care această tranzacţie ciudată a rămas cunoscută în istorie şi ca “Seward’s Folly” (“Nebunia lui Seward”).

La vremea respectivă, acest teritoriu, ocupat de ruşi în 1741 şi pe care-l numeau “Rusia americană”, reprezenta o povară financiară prea mare şi nici americanii de rând nu înţelegeau de ce ţara lor cumpără acest teritoriu la un preţ pe care-l considerau foarte ridicat, având în vedere clima severă şi terenurile aride.

Ceremonia de transfer de proprietate a avut loc la data de 18 octombrie 1867, la Sitka. Soldații ruși și americani au defilat prin fața casei guvernatorului, drapelul rus a fost coborât, pentru a fi înlocuit cu cel american.

La numai câţiva ani de la încheierea tranzacţiei, americanii au găsit aici minereuri de aur, precum şi rezerve uriaşe de petrol şi gaze, care acopereau cu mult preţul plătit.

Populaţia băştinaşă (inuiţii, indienii) nu a ştiut multă vreme că pământurile lor fuseseră vândute, iar cetăţenia americană au primit-o mult mai târziu, pe la începutul secolului al XX-lea.

Unii spun că ultima tranşă de bani datorată de americani nu ar mai fi ajuns niciodată în Rusia, pentru că vasul care ducea banii ar fi naufragiat.

Greşeli care au schimbat soarta lumii – Tratatul de la Versailles

Una dintre cele mai mari greşeli din istorie se leagă de Tratatul de la Versailles, din 1919, un tratat de pace între Forţele aliate (Anglia, Franţa, SUA, Italia, Japonia, Polonia, România, Cehoslovacia, Serbia) şi Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Bulgaria), prin care s-a încheiat oficial Primul Război Mondial.

În Tratat se prevedea că Germania pierdea teritorii în favoarea țărilor vecine, forțele militare trebuiau reduse drastic, pierzând şi coloniile africane și pe cele de dincolo de ocean. În plus, Germania era obligată să-și asume completa responsabilitate pentru declanșarea războiului și să plătească uriaşe despăgubiri (reparații de război) trupelor aliate, despăgubiri pe care Germania nu a fost în stare niciodată să le achite.

Rezultatul a fost că ţara (Republica de la Weimar, numele dat de istorici Germaniei de după Primul Război Mondial) a intrat în colaps, favorizând accederea la putere a lui Adolf Hitler şi crearea condiţiilor pentru izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.

Se spune că “a greşi este omeneşte”, iar când greşelile aparţin oamenilor obişnuiţi, în viaţa de toate zilele, evident că acestea pot fi reparate/ depăşite într-un fel sau altul. Istoria ne arată însă că au existat nenumărate situaţii în care destinul unor naţiuni şi al unor milioane de oameni a depins de o singură decizie inadecvată, făcută fie din ignoranţă, fie din orgoliu sau din sete de putere.

Lumea contemporană nu pare a fi protejată de riscurile unor decizii hazardate, de manipulări sau de atitudini care nu au nimic în comun cu solidaritatea umană sau cu valorile autentice care ar trebui să reprezinte fundamentul oricărei societăţi. De aceea recursul la istorie nu a fost şi nu va fi niciodată inutil.