O istorie a credinței sub formele ei cele mai diverse s-a scris de-a lungul a peste 2000 de ani pe suprafața catedralei Hagia Sofia. Zeița Artemis, Iisus, Mahomed și acum iarăși Iisus au primit slavă în același loc.
Clădită din încercări și suferință
Exact în locul din care strălucește astăzi Hagia Sofia, oamenii aduceau slavă zeilor Olimpului, în perioada de dinaintea erei noastre; primul edificiu construit a fost un templu închinat zeiței Artemis. Din el, nu a mai rămas nici amintirea.
Apoi, în prima jumătate a secolului al IV-lea, împăratul Constantin cel Mare a fost cel care a înălțat, chiar pe locul vechiului templu, prima biserică creștină. Nici măcar o sută de ani nu a supraviețuit aceasta. A fost arsă din temelii, în timpul revoltelor din cadrul imperiului. În același loc, biserica a fost reînălțată de împăratul Teodosiu al II-lea. Un secol mai târziu, și ea a fost făcută praf și pulbere, arzând complet într-un incendiu. Locul părea blestemat.
La concurență cu… Templul lui Solomon
De pe tronul Imperiului Bizantin, Justinian cel Mare încearcă să își împlinească un vis arzător: acela de a-l întrece pe însuși Solomon, de a clădi pentru slava lui Iisus o biserică mai ceva decât Templul Ierusalimului. Justinian cel Mare a investit sume uriașe de bani în acest vis și s-a inspirat pentru construcție din foarte multe stiluri deja consacrate în alte colțuri ale lumii – Egiptul antic, Efes și Liban.
Începând cu anul 532, a adus materiale de construcție și meșteri din toate părțile imperiului. În numai 5 ani de zile, a înălțat actuala biserică Sfânta Sofia, considerată a opta minune a lumii, prin prisma grandorii și bogățiilor aflate în interiorul ei. Se spune că atunci când construcția a fost încheiată, Justinian cel Mare ar fi exclamat: „Solomon, te-am învins!”.
Până în secolul al XV-lea, când a fost cucerită de către otomani și transformată în moschee, catedrala Sfânta Sofia a trecut prin mai multe cutremure și jafuri. Niciuna dintre încercările grele la care a fost supusă nu a reușit să îi știrbească frumusețea și măreția.
De la Iisus la Mohamed
Catedrala Sfânta Sofia fusese construită cu gândul la Iisus Hristos. Cupola imensă a catedralei era închinată lui Iisus Pantocratorul, înfățișat sub forma unui mozaic dispus chiar în mijloc. Un nivel mai jos, erau redați câțiva îngeri, sub forma unor fresce sublime. Baza cupolei este înconjurată de 40 de ferestre înalte, prin care lumina pătrunde cu putere, lăsând impresia unor reflectoare. Catedrala a fost construită la o înălțime amețitoare, de circa 56 de metri.
Ca și plan arhitectural, este realizată sub forma unei nave centrale și a două nave laterale; există câteva galerii înălțate pe mai multe etaje și la care se ajunge urcând scări construite sub forma unor tuneluri misterioase, din piatră.
În interior, biserica este practic sculptată în marmură, în nuanțe extrem de variate, de la alb strălucitor până la roșu intens sau verde deschis. Pe bolta bisericii, au existat mai multe reprezentări ale Mântuitorului și ale Fecioarei Maria.
Când Hagia Sofia a căzut în mâinile otomanilor, aceștia au dorit să șteargă absolut orice urmă a credinței creștine din interior. Le-a luat însă sute de ani s-o facă și a fost o treabă de mântuială. Din fericire, cele mai multe dintre fresce și mozaicuri au fost doar acoperite cu ipsos, nu smulse și nici distruse. Peste ele, s-au așternut versete din Coran.
Chipul lui Iisus Pantocrator și al îngerilor au continuat însă să strălucească timp de încă 400 de ani; cupola fiind extrem de înaltă, turcii nu au putut ajunge până sus, la icoana Mântuitorului. Abia în secolul al XIX-lea, au reușit să atingă cupola. Iisus Pantocratorul a fost acoperit cu un verset din Coran, iar serafimii Săi au fost zidiți sub medalioane aurite, cu inscripții arabe.
Otomanii au transformat catedrala ortodoxă în moschee. Există chiar o legendă care spune că Profetul Mohamed ar fi promis primului otoman care pune piciorul în Hagia Sofia că va intra în Paradis. Sub stăpânirea otomanilor, fosta biserică a căpătat la exterior imaginea unui adevărat edificiu religios mahomedan. I s-au adăugat 4 minarete și câteva mausolee, sub care își dorm somnul de veci sultanii Imperiului.
În interior, turcii au găsit și două vase enorme din marmură albă. Nu le-au distrus și nici îndepărtat, ci le-au adăugat capace și le-au prevăzut și cu robinet pentru apă, dându-le o funcționalitate inedită – locul în care musulmanii se spălau înainte de rugăciune.
De la Mahomed la… viața culturală
Din 1934, Hagia Sofia și-a pierdut funcția religioasă. Fondatorul Republicii Turcia, Mustafa Ataturk, a luat o decizie controversată pe plan național. El a hotărât transformarea edificiului religios într-un muzeu de artă și cultură, pus la dispoziția tuturor oamenilor, indiferent de credință.
El a ordonat ca vechile icoane creștine, cele originale, să fie scoase la vedere; până și covoarele care acopereau podeaua de marmură a bisericii au fost înlăturate. Biserica creștină Hagia Sofia a reapărut, dar într-o formă ciudată, ca un lăcaș în care credința creștină și cea musulmană împărtășesc același spațiu.
Spectacolul detaliilor
Am vizitat catedrala Hagia Sofia într-o vară fierbinte, fără să știu la ce să mă aștept. Pe dinafară, construcția are aspectul unei moschei grandioase. Pe dinăuntru însă Îl întâlnești pe Mântuitor printre versete de Coran, îți amintești de Constantin cel Mare printre inscripții musulmane, admiri pisicuțe răzgâiate pozând printre plăcuțele reci de muzeu.
Atmosfera e copleșitoare, căci nava centrală este pe cât de înaltă, pe atât de aglomerată. Oamenii mișună uluiți, privind mereu în sus și exclamând de uimire.
Câteva dintre lucrurile aflate la interiorul catedralei Hagia Sofia mi-au atras în mod special atenția:
– Icoana Fecioarei cu Pruncul. O priveliște emoționantă, aflată pe una dintre cupolele navelor laterale. Se numără printre cele mai bine păstrate reprezentări creștine ale acestei biserici; straturile de ipsos care o ascunseseră privirii timp de aproape 500 de ani au fost îndepărtate și pare că icoana a vegheat în tot acest timp, așteptând parcă să iasă din nou la lumină.
– balcoanele care înconjoară galeriile superioare ale bisericii sunt de o frumusețe fără egal, din fier forjat, destul de gros, dar care pare să fi fost ușor de manevrat atunci când a luat forma arăbescurilor.
– o colecție fotografică cu chipurile Mântuitorului și ale Fecioarei, dispuse în nișele navei centrale. Alăturarea celor două figuri creștine cu numele unor artiști cu rezonanță orientală mi s-a părut deosebită.
– afară, în curtea interioară, se află o fântână din aur, construită de către Sultanul Mahmud I în anul 1740. Este o construcție superbă, cu aspectul unei dantelării fragile din aur.
– undeva spre ieșirea din biserica Hagia Sofia se află un loc unde turiștii se înghesuie fără să știe foarte sigur despre ce e vorba: o bucată de marmură extrem de veche și care transpiră în mod misterios. Oamenii obișnuiesc să stea la rând pentru a putea culege cu degetul câteva picături din transpirația pietrei și a se da cu ea pe ochi. Se spune că redă orbilor vederea.
Când am vizitat Hagia Sofia, se afla într-o etapă de restaurare. În nava centrală, se găseau mai multe schele de lucru. Sus de tot, aproape nevăzuți, supravegheau forfota, de la înălțime, câțiva porumbei cu ochi strălucitori.
