Hala Radu Negru este una dintre clădirile de patrimoniu din oraşul Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi. Se află în Piaţa Radu Negru, în ea aflându-se, astăzi, magazinele mai multor particulari.

Primul proiect al unei hale în acest oraş a apărut în anul 1893, însă Consiliul Tehnic Superior a respins cererea. După această dată, proiectul a revenit în discuţiile autorităţilor, iar în anul 1896, s-a luat hotărârea ca un împrumut să fie solicitat, pentru a ridica o hală din fier şi piatră, în care să fie depozitate alimentele ce nu erau vândute de pe o zi pe alta. Deşi Ministerul de Interne a fost de acord cu împrumutul, Consiliul Tehnic Superior a respins din nou proiectul, pe motiv că nu au fost repartizate cum trebuie gheretele din interior şi proiectul nici nu menţiona construirea unei gheţării în care să fie depozitată carnea.

Abia în anul 1903 a fost acceptat proiectul unei hale, avizul fiind semnat, printre alţii, şi de Anghel Saligny. Un an mai târziu, a fost organizată o licitaţie, pe care a câştigat-o un arhitect din Bucureşti, Scarlat Petculescu. Tot în acel an, au început lucrările la Hala Radu Negru, cu câteva modificări aduse de arhitect. Deşi lucrările au întâmpinat câteva obstacole, cum ar fi faptul că arhitectul nu a făcut rost de piatra dorită sau câteva lucruri ce ţineau de instalaţii, în cele din urmă, ele au fost finalizate.

În anul 1906, în Hala Radu Negru a avut loc recepţia provizorie – comisia formată pentru a verifica lucrarea a ajuns la concluzia că hala a fost realizată în condiţii bune, dar trebuia să se intervină la asfaltare. Astfel, problemele au început să fie remediate, iar în anul 1907 s-a deschis, oficial, hala. Ea a fost dată spre folosinţă, însă asta nu a însemnat că lucrările de modificare sau îmbunătăţire nu au continuat. În anii următori, în clădire, a fost adăugată o hală de zarzavat, cea de alimente a fost îmbunătăţită, la fel şi gheţăria de peşte.

Construirea Halei Radu Negru a fost deosebit de importantă pentru Drobeta-Turnu Severin, deoarece a reprezentat o etapă a dezvoltării arhitectonice a oraşului. Mai mult, o perioadă lungă de timp, a fost unul dintre punctele de referinţă ale centrului oraşului, alături de primărie şi de castelul de apă.

hala-radu-negru.jpg
hala-radu-negru-din-drobeta-turnu-severin-judetul-mehedinti.jpg
fatada-de-la-hala-radu-negru-din-drobeta-turnu-severin-judetul-mehedinti.jpg
prim-plan-cu-hala-radu-negru-din-drobeta-turnu-severin-judetul-mehedinti.jpg
imagine-cu-hala-radu-negru-din-drobeta-turnu-severin-judetul-mehedinti.jpg
fotografie-cu-hala-radu-negru-din-drobeta-turnu-severin-judetul-mehedinti.jpg
hala-radu-negru-din-drobeta-turnu-severin-judetul-mehedinti-pozata-din-lateral.jpg
detalii-de-pe-acoperisul-de-la-hala-radu-negru-din-drobeta-turnu-severin-judetul-mehedinti.jpg

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ