Clădirea ce poartă această titulatură datează din 1760. Ea a fost modificată şi extinsă de mai multe ori. Etapele constructive au fost înregistrate în anii 1836, 1885, 1895 şi, finalmente şi cea mai importantă, în anul 1908.
Iniţial, aparţinător Capitlului Episcopiei Romano-Catolice, Hanul „Arborele Verde” era format doar dintr-o cârciumă, o cafenea şi două camere de locuit. Interesantă este destinaţia sa, deoarece, din 1760 şi până în 1836, ea figurează atât ca han, cât şi ca locuinţă şi temniţă a Capitlului.
Mistuită de incendiul din 1836, clădirea este refăcută pe vechile ziduri, dar cunoaşte şi o etapă de extensiune. Aflăm acest lucru dintr-un document datat 1877, când se amintea că Hanul era compus dintr-o cafenea, o berărie, o cârciumă, o sală mare (fără a se menţiona destinaţia ei), nouă magazine şi nu mai puţin de 37 de camere de oaspeţi.
Opt ani mai târziu, stabilimentul devenea hotel de categoria I cu acte în regulă. În 1895, clădirea intră într-o nouă etapă de renovare şi, evident, transformare.
Ultima mare intervenţie asupra sa se face în anul 1908. Acum, proiectanţii Complexului „Vulturul Negru”, printre care arhitectul Sztarill Ferenc au avut cuvântul cel mai greu de spus, cumpără clădirea şi o modifică semnificativ pentru a o putea armoniza cu viziunea noului ansamblu. De atunci, ne parvine actuala înfăţişare a clădirii, look-ul său eclectic.
Din punctul de vedere al observatorului cu vagi noţiuni de arhitectură se poate observa cu uşurinţă împărţirea faţadei de pe strada Vasile Alecsandri în trei sectoare verticale bine individualizate. Cel central, impozant comparativ cu cele laterale, este mărginit la nivelul superior de existenţa unor pilaştri terminaţi în capiteluri dorice.
Renovarea din 1908 este considerată cea mai semnificativă, transformând radical aspectul hanului și adaptându-l la nevoile și stilul arhitectural al începutului de secol XX. Această etapă a adus un plus de rafinament și funcționalitate clădirii, consolidându-i rolul în peisajul urban orădean.
Astăzi, Hanul Arborele Verde nu este doar un punct de referință pentru locuitorii orașului, ci și o atracție pentru turiștii interesați de istoria și cultura zonei Bihor. Conservarea și restaurarea sa au fost priorități ale comunității, evidențiind importanța conservării patrimoniului cultural.
