Termenul englezesc “Happening”, in sens larg, inseamna “intamplare”, in sens restrans, defineste un spectacol improvizat (“care este in curs de desfasurare”), la care participarea si spontaneitatea publicului joaca un rol esential. In anii ’50 ai secolului trecut, perioada in care artele, in general, cautau diverse forme de exprimare neconventionale, un grup de artisti – Merce Cunningham (dansator si coregraf american), Robert Rauschenberg (pictor american) si, mai ales, John Cage – pun bazele acestor manifestari artistice (“Happening”), care imbinau, intr-o maniera originala, muzica, dansul, pictura, filmul, poezia. Compozitor, poet, pictor american, John Cage a socat, la vremea respectiva, prin stranietatea compozitiilor sale.

De exemplu, una dintre “creatiile” sale cele mai ciudate s-a numit 4’33’’, care consta in a face publicul atent, in timpul unui concert, la zgomotele din jur (altele decat muzica). Intr-o incapere “surda” (o sala acustica, experimentala, cu pereti care absorb undele sonore, fara ecou), Cage a vrut sa demonstreze ca nu exista, de fapt, liniste totala, si, timp de patru minute si treizeci si trei de secunde, doua sunete au continuat sa persiste, desi toate celelalte incetasera: bataile inimii sale si sunetul ascutit al sistemului sau nervos. De la aceasta perioada inainte, mai toate compozitiile sale au fost concepute pentru a arata ca de-a lungul oricarei creatii muzicale, in orice loc, intervin sunete, intr-o maniera neprevazuta. Tot el este cel care a inspirat si miscarea artistica “Fluxus”, din aceeasi epoca (in concertele Fluxus, orice obiect putea deveni un instrument muzical, in ideea de a demonstra ca intre viata si arta exista o legatura permanenta).

In 1952, Caje si cativa prieteni artisti au realizat un spectacol in stilul Happening, primul de acest fel, la Black Mountain College. Cei care au asistat nu au inteles prea bine despre ce a fost vorba, dar toti au putut constata cum s-a desfasurat: pe scena sau coborand, uneori, in mijlocul publicului, Cage recita poezii sau citea fragmente din diverse texte, Rauschenberg (pictorul) isi arata tablourile sau punea sa cante un fonograf, un altul canta la pian, iar Cunningham (coregraful) dansa. Toate acestea se desfasurau simultan.

Cel care a impus, insa, conceptul  “Happening” este Allan Kaprow (1927-2006), pictor american, care l-a avut ca profesor pe John Cage, la New School for Social Research, din New York, si unde, pe langa pictura, a studiat si filosofie si buddhism Zen. “Happening-ul” nu este strain nici de dadaism, suprarealism, curente artistice de la inceputul secolului al XX-lea, care s-au bazat pe refuzul total al traditiei, nici de expresionism sau de “teatrul total” al lui Antonin Artaud.

Citește și:  Pictorul Leonardo da Vinci si renascentismul

In 1959, Allan Kaprow prezinta primul sau spectacol -“18 Happening in Six Parts” – la New York, in care decorul era un “asamblaj” adica format din obiecte banale, aranjate de asa maniera incat sa exprime un sens artistic. In opinia lui, o astfel de manifestare este o inlantuire de evenimente inventate sau reale, desfasurate dupa un plan, dar fara repetitie si jucate in alte locuri decat pe scena – in parcari, hangare, alte spatii publice de acest fel, cu un numar redus de spectatori. Este arta, dar mult mai apropiata de ceea ce inseamna viata traita.

Opera de arta de Wolf Vostell, Foto: last.fm
Opera de arta de Wolf Vostell, Foto: last.fm

Cu un an inainte, Cage publicase eseul “Mostenirea lui Jackson Pollock”, unde foloseste, pentru prima data, termenul Happening, cu sensul de arta – o “arta concreta”, spune el, facuta cu decoruri alcatuite din obiecte cunoscute (scaune, neoane, alimente, apa, ciorapi, un caine, picturi, fragmente de film etc.) si unde publicul nu este doar cel care priveste, ci este privit, la randul lui, unde monologul se transforma in dialog. In 1966, publica “Asamblaje, atmosfera si Happening”, carte de referinta in acest domeniu, iar in 1993, “Blurring of Art and Life”).

Dupa 1960, in Germania, dar si in alte tari din Europa,Happening-ul s-a bucurat de un real succes, avand in vedere lipsa constrangerilor, cat si faptul ca facea trimitere la evenimente fata de care oamenii puteau sa isi exprime liber opinia. Era un fel de a atrage atentia publicului ca nu trebuie niciodata sa uite sau sa ignore ceea ce se intampla in jur, in viata de zi cu zi. Wolf Vostell, unul dintre cei mai importanti pictori si sculptori germani, din a doua jumatate a secolului al XX-lea, a creat spectacole Happening pornind de la actualitatea sociala si politica a acelor ani –  Zidul Berlinului, “Razboiul rece”, razboiul din Vietnam etc. –  dintr-o perspectiva, adesea, satirica. Intr-unul dintre acestea, din 1963, intitulat “6 TV De-coIVage” s-a folosit si de un televizor integrat unor picturi din Muzeul Reina Sofia, din Madrid, Spania. Uneori, in reprezentatiile lui Vostell se puteau sesiza anumite exagerari, in sensul apelului la profetii sau la manifestari euforice.

Asadar, Happening (arta) este un spectacol teatral, spontan, fara actiune dinainte stabilita, uneori cu efecte umoristice, in care viata obisnuita si lumea artei se amesteca, prin interventia spectatorului provocat sa reactioneze si care vizeaza stimularea creativitatii si eliberarea de constrangeri a tuturor participantilor (actori, pictori, dansatori, oameni obisnuiti etc.). Din aceste motive Happening-ulca arta exista si astazi si imbraca forme dintre cele mai surprinzatoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.