Hipopotamul pitic (Hexaprotodon liberiensis) traieste in mlastinile si padurile Liberiei, pana in Sudan si mai rar poate fi vazut pe langa fluvii. Aceasta specie a fost descoperita in anul 1849, in Africa.
Are corpul greoi, capul destul de mare, de forma patrata, picioare inalte si puternice, cu cate patru degete, dintre care cele exterioare sunt foarte reduse, incat nu mai ating pamantul. Labele picioarelor sunt mai putin palmate ca adaptare la faptul ca isi petrece timpul mai mult pe uscat. Urechile sunt foarte mici si captusite pe partea interioara cu par moale, iar partile exterioare si laterale ale buzei superioare atarna sub forma unor pernite peste buza inferioara.
Un exemplar adult poate ajunge la lungimea de 1,4-1,6 m, greutatea de 240-275 kg si lungimea cozii de 15 cm. Coada este aplatizata si prezinta un mic smoc de par in varf. Nasul este destul de lat, prevazut cu tepi sensibili, animalul are capacitatea sa-si inchida narile sub apa. Corpul este acoperit cu piele groasa si unsuroasa, fara par, in mare parte neagra, doar in zona gatlejului, obrajilor si abdomenului coloritul poate varia de la cenusiu-inchis la verde-masliniu.
Pielea nu are glande sebacee, insa prezinta glande sudoripare modificate (glande mucoase) care produc un lichid destul de vascos, ce are rol sa mentina pielea umeda in momentul cand este expusa la aer. Acest lichid este de culoare roz datorita unui pigment rosu si poate proteja impotriva insolatiilor si a infectiilor.
Este un animal solitar care intreprinde peregrinari lungi in cautarea hranei, pe care si-o procura dezgropand bulbi si radacini. De asemenea se hraneste cu o mare varietate de materii vegetale, incluzand ferigi, lastari, arbusti, frunze cazute si fructe.
Obisnuieste sa-si caute hrana pe timpul noptii, urmarind urmele cunoscute, marcate prin gramezi de balegar, care duc la locurile sale de hranire, ziua isi petrece timpul stand intr-un ascunzis de pe malul raului. In fiecare noapte, un singur hipopotam consuma aproximativ 40 kg de iarba. Hrana este digerata in stomac prin bacteriile prezente acolo si care fermenteaza celuloza.
Fiecare mascul isi marcheaza teritoriul prin movile de balegar pe care le imprastie cu ajutorul cozii. Desi teritoriile lor se suprapun, de obicei au loc foarte putine lupte intre masculi pentru teritoriu sau alte tipuri de interactiuni. In general, alti masculi sunt tolerati daca incalca teritoriul, dar niciodata daca incearca sa se imperecheze. Uneori poate fi vazut in grupuri mici de pana la 3 indivizi.
Imperecherea dintre hipopotami are loc de obicei in apa. Femela dupa o gestatie de 196-200 zile face de obicei un singur pui, in apa sau in ascunzis. De multe ori puiul risca sa cada prada unui piton sau crocodil, iar pe uscat principalii pradatori sunt leoparzii si oamenii.
Femelele si puii lor traiesc in grupuri de 10-20 de indivizi, uneori si mai multi, insa cautarea hranei pentru fiecare femela este o activitate solitara. In captivitate traiesc aproximativ 55 de ani, iar in mediul natural ajung doar la 45 de ani. Comunica prin grohaituri sacadate sau mormaituri profunde.
Hipopotamul pitic face parte din ordinul Artiodactyla si familia Hippopotamidae. Este o specie pe cale de disparitie, deoarece in ciuda protectiei oferite prin lege numarul de exemplare scade datorita distrugerii habitatului, precum si a vanatorii pe scara larga pentru comert de carne.
La aceste animale carnea este foarte apreciata deoarece se aseamana la gust cu cea de porc. Pe baza unor studii genetice, s-a constatat ca hipopotamii sunt mai strans inruditi cu balenele decat cu porcii salbatici.
Video – Hipopotamul pitic (Hexaprotodon liberiensis):
 traieste in mlastinile si padurile Liberiei, pana in Sudan si mai rar poate fi vazut pe langa fluvii. Aceasta specie a fost descoperita in anul 1849, in Africa.){kind=link}