A fost construit pe malul lacului Snagov, pentru a oferi clienților sejururi în mijlocul naturii. Hotel Dolce Vita vine în întâmpinarea celor dornici să evadeze undeva departe de zgomotul orașului, celor pasionați de pescuit, celor în căutarea momentelor de destindere și pace sufletească.

Posibilitățile de distracție sunt nenumărate, pornind de la plajă și plimbarea cu barca până la activități sportive sau petrecerea unor momente vesele în compania animăluțelor aflate în proprietatea hotelului.
Hotel Dolce Vita din Snagov dispune de 13 camere pe care le închiriază în regim de camere single sau duble. Camerele se diferențiază prin existența balconului și priveliște.

Camerele duble standard au suprafețe de câte 18 metri pătrați fiecare și se află pe latura ce dă înspre grădină. Mobilierul este practic și răspunde mai multor necesități, fiind compus din pat încadrat între noptiere, zonă de relaxare sub forma unui corp ce poate folosi ca masă de toaletă și spațiu de birou cu taburet, dulap de haine. Paturile sunt matrimoniale, nu există paturi twin în cadrul hotelului Dolce Vita din Snagov. Decorul este plăcut, primitor, intim. Combinația de culori (alb, maro închis, bej) este odihnitoare și elegantă, inspirată de nuanțele pământului și ale soarelui. Pereții sunt îmbrăcați în tapet cu aspect lemnos, ceea ce contribuie la impresia de comuniune cu natura. Se asigură încălzire centrală. Pe jos, există mochetă. Mobilierul este modern, în combinații de lemn și piele. Dulapul de haine este amplasat în vestibul, astfel că încăperea câștigă un plus de spațiu liber.

Băile camerelor duble standard ale hotelului Dolce Vita din Snagov sunt utilate modern, cu vas de toaletă, chiuvetă și cabină de duș. Decorul este același ca și în camere, inspirat de nuanțele naturii.

Camerele duble cu balcon au aceeași suprafață, de 18 metri pătrați, însă li se adaugă terase plăcute, unde clienții se pot relaxa la orice oră. Balcoanele sunt construite din lemn, lucrătura fiind realizată în stil rustic, cu ornamente specifice zonelor de munte. Priveliștea este asigurată înspre lacul Snagov sau piscina hotelului Dolce Vita. Pe balcon, se află o zonă de servit meniuri ușoare, sub forma unei mese cu scaune. Camerele sunt asemănătoare celor standard, prevăzute numai cu paturi matrimoniale, noptiere și masă de toaletă cu spațiu pentru lucru. Televizorul este prins pe perete. Decorul îndeamnă la tihnă și relaxare. Băile asigură tot confortul specific, fiind dotate cu cabină de duș, vas de toaletă și chiuvetă.

Citește și:  Peștera Munticelu: Obiective turistice Neamţ

În camerele hotelului Dolce vita din Snagov, clienții dispun de acces gratuit la rețeaua de internet wireless, televizor cu ecran plat și canale prin cablu, prosoape și articole de igienă oferite gratuit.

Prețul cazării include și micul dejun. Acesta se poate servi fie la restaurantul hotelului Dolce Vita din Snagov, fie pe terasă, în funcție de preferințele clienților. Restaurantul are specific românesc, cu preparate pescărești, dar, la cerere, se prepară și meniuri internaționale. Restaurantul este amplasat la parter, într-un decor festiv, ideal pentru organizarea unor petreceri de amploare. Atmosfera este elegantă, iar servirea personalului este ireproșabilă. Restaurantul dispune de 190 de locuri.

Hotel Dolce Vita din Snagov oferă clienților săi și două terase pitorești. Una dintre ele este amplasată chiar pe malul lacului, asigurând o priveliște încântătoare. Aici pot fi acomodate până la 120 de persoane. Cea de-a doua terasă are specific pur românesc, tradițional și este considerată mai degrabă o mustărie, amenajată în stil țărănesc. I se spune terasa țărănească și are o capacitate de 80 de locuri. Decorul este cel pur de la sate, cu pereți din lemn, cu ceaun, facilități de grătar și mobilier rustic.

Un sejur în cadrul hotelului Dolce Vita din Snagov presupune și distracție. Alternativele sunt nenumărate și de mai multe feluri. Clienții hotelului au acces gratuit la piscină. Se poate face plajă pe malul lacului Snagov, se poate pescui, se pot face plimbări cu barca. Se pot practica și sporturi nautice pe suprafața lacului. Cei mici au la dispoziție spații de joacă în aer liber, amenajate cu leagăne și tobogane. Tot copiilor li se adresează și grădina cu animale domestice. Copiii cu vârste de până la 12 ani se pot caza gratuit în camerele părinților.

Parcarea pentru clienții hotelului Dolce Vita din Snagov este gratuită. Check in-ul începe la ora 14:00, iar check out-ul se încheie la ora 12:00.

Turiștii care s-au cazat la această unitate hotelieră au lăudat în mod deosebit locația. Malul lacului, cu priveliști încântătoare și numeroase posibilități de petrecere a timpului, au corespuns așteptărilor clienților. Camerele s-au dovedit spațioase și odihnitoare, deși unii turiști s-au plâns de dimensiunea redusă a băilor și de necesitatea reparării unor mici defecte ale utilităților. Raportul calitate – preț s-a numărat printre aspectele mai puțin apreciate de către turiști.

hotel-dolce-vita-snagov.jpg

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.