Se află în apropierea centrului orașului Reșița, într-o zonă destul de liniștită, pe calea Timișoarei, ce oferă odihnă și relaxare turiștilor aflați în concediu sau celor care călătoresc în interes de serviciu.

Hotel Dușan și fiul din Reșita Nord este cotat la 3 stele și face parte dintr-un lanț hotelier, alături de alte două unități asemănătoare – unul amplasat în Reșita Sud și al doilea în stațiunea Semenic.

Hotel Dușan și fiul din Reșița Nord dispune de 33 de camere single și duble, o parte dintre ele fiind clasificate la 2 stele. La origine, toate camerele sunt duble, cu pat matrimonial sau paturi twin, dar se pot închiria în regim single. Adevărata diferență stă în cele două variante de camere matrimoniale și camere twin.

Camerele matrimoniale ale hotelului Dușan și fiul din Reșița Nord au o suprafață generoasă de 27 de metri pătrați și sunt elegante și practice. Mobilierul se compune din pat dublu, ideal pentru cei care călătoresc în cuplu, noptiere, zonă de relaxare sub forma scaunelor cu măsuță de cafea și a comodei pentru televizor, care poate fi utilizată și sub ca spațiu de lucru, cuprinzând masă și scaun de birou. Dulapul pentru haine se găsește în vestibul, astfel încât impresia de spațiu liber să nu aibă de suferit. Mobilierul este de calitate, din lemn închis la culoare, ceea ce contribuie la impresia de eleganță. Combinațiile de culori sunt cele clasice, hoteliere, de maro închis, negru și alb. Impresionează atenția la detalii, sub forma draperiilor, a modelului parchetului și ornamentelor lenjeriei de pat. Așternuturile sunt de un alb strălucitor și împodobite cu motive arăbești lucioase. Baia camerei matrimoniale din hotel Dușan și fiul, Reșița Nord, este mare, luminoasă și amenajată în tonuri deschise de alb și argintiu. Dispune de cabină de duș.

Camerele twin au aceeași suprafață și sunt ideale pentru turiștii care călătoresc în interes de afaceri. Indiferent că șederea lor se limitează la o singură noapte sau mai multe, camerele hotelului Dușan și fiul din Reșița Nord oferă același confort și eleganță. Paturile sunt în număr de două, lungi și comode, asigurând odihna nocturnă. Pot fi alăturate sau, dimpotrivă, împinse la o distanță corespunzătoare. Restul mobilierului se compune din piese clasice, concentrate în jurul zonei de relaxare cu scaune și masă de cafea și a spațiului de lucru pe care se află televizorul cu ecran plat. La baza spațiului de lucru se află încorporat frigiderul. Baia este spațioasă, curată și dispune de utilități dintre cele mai moderne. Este prevăzută cu cabină de duș.

Camerele de 3 stele ale hotelului Dușan și fiul din Reșița Nord oferă clienților facilități specifice – aer condiționat, internet gratuit sub formă de rețea wireless, televizor cu ecran plat și canale tv prin cablu, balcoane, frigider și telefon. Ferestrele sunt prevăzute cu plase pentru țânțari. În băi, se asigură produse cosmetice gratuite și prosoape.

Micul dejun este inclus în costul camerelor și se servește la restaurant, sub formă de bufet suedez. Restaurantul dispune de un bar și este ideal pentru servit toate cele 3 mese ale zilei, nu doar micul dejun. Acest restaurant are 130 de locuri, dar mai există și un al doilea salon de mese, mult mai spațios și care, de regulă, este închiriat pentru evenimente private de amploare, sub forma nunților, botezurilor, aniversărilor sau meselor festive oficiale. Al doilea restaurant al hotelului Dușan și fiul din Reșița Nord are o capacitate de 300 de locuri și este prevăzut cu ring de dans modern. Mobilierul este elegant, din lemn închis la culoare. Decorul inspiră rafinament, fiind realizat în jurul combinațiilor de culori de alb, maro închis și bej.

Turiștii cazați la hotel Dușan și fiul din Reșita Nord în interes de serviciu au la dispoziție o sală de conferințe utilată modern și cu o capacitate de 25 de locuri. Este ideală pentru ședințe restrânse, cursuri de training sau activități de team building.

Mașinile se pot lăsa în condiții de maximă securitate în parcarea privată a hotelului.

Turiștii cazați la hotel Dușan și fiul din Reșița Nord au lăudat amabilitatea personalului, calitatea excepțională a mâncării și dimensiunea generoasă a camerelor și băilor private. Unele critici s-au legat de lipsa liftului, decorul rece al încăperilor (tip birou) și de locația prost semnalizată.

hotel-dusan-si-fiul-resita-nord.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ