Este amplasat în partea de nord a capitalei, în zona de afaceri, foarte aproape de centrul Romexpo și mallul Băneasa Shopping Center și la numai 15 minute distanță de aeroportul Henri Coandă. Este încadrat în categoria hotelurilor de 4 stele și se mândrește cu numeroase premii și trofee ce au răsplătit calitatea serviciilor și confortul camerelor.

Poate trece drept un hotel destinat oamenilor de afaceri, însă la fel de bine se pot simți și turiștii veniți în București pentru a se bucura de spiritul cultural al orașului. Camerele hotelului Ramada Plaza îmbină eleganța cu bunul gust și accesorii ce dau o notă de intimitate și tihnă fiecărei încăperi.

Camerele sunt de mai multe feluri. Cele de la etajul 11 al hotelului se adresează în special oamenilor de afaceri și poartă chiar titlu de camere executive. Suprafața unei camere executive este de 21 de metri și conține un pat dublu extra large, baie cu cabină de duș sau cadă, facilități necesare preparării ceaiului și cafelei, televizor cu ecran plat și un birou amenajat special pentru laptop. Clienții cazați în camerele executive au acces gratuit la salonul de Lounge, aflat pe același etaj și unde se pot savura cafeaua sau băuturi alcoolice ori se pot purta discuții profesionale. Camerele executive sunt prevăzute și cu seif spațios, fiind ideale pentru depunerea în siguranță a laptopului de serviciu.

Camerele delux sunt în variantă de single și duble, dar ocupă aceeași suprafață, de 21 de metri și se bucură de aceleași facilități. Camerele single constau într-un pat dublu, iar cele duble în două paturi de o persoană ori un pat matrimonial. Ambele variante dispun de izolare fonică și se află la etajele 1-9 ale hotelului.

Suitele sunt și ele de două feluri – junior și standard. Cele junior au o suprafață de 38 de metri, dispun de o baie foarte spațioasă, un loc amenajat pentru activități tipice muncii de birou, zonă de relaxare. Patul este dublu, extra large, iar televizorul are ecran plat. Nu lipsesc aerul condiționat cu sistem de reglare, internet prin cablu și wi-fi gratuit, telefon, fier de călcat și utilitățile necesare toaletei.

Suitele standard sunt ceva mai mari, în jur de 44 de metri și pot acomoda cel puțin trei persoane. Patul este dublu, extra large, iar în cadrul suitei se află și o canapea extensibilă. Spațiul este deschis, zona de living și cea de dormitor fiind despărțite cu ajutorul pieselor de mobilier. Există și un birou, ideal pentru activitățile intelectuale ale zilei.

Apartamentele penthouse sunt cele mai spațioase și au aspectul unui apartament de lux, nu a unui spațiu de hotel. Dormitorul, livingul, bucătăria și baia sunt mai mult decât spațioase, oferind senzația unei depline libertăți a spiritului. Apartamentele penthouse au pat dublu extra large, o bucătărie utilată la standarde moderne pentru prepararea unor meniuri ușoare, zonă de servit masa, zonă de relaxare cu canapea și o terasă foarte mare, ce oferă o priveliște amețitoare asupra orașului.

Toate camerele dispun de aer condiționat, televizor cu ecran plat, frigider și minibar, fier de călcat, cutie de valori, telefon, radio și echipament electric pentru prepararea cafelei și a ceaiului.

Mobilierul este nou, ultra modern, dar elegant, rafinat, în ton cu așteptările clienților. Băile sunt dotate cu accesorii de ultimă oră și facilități gratuite – uscător de păr, produse pentru spălat, halat, prosoape și papuci de unică folosință.

În prețul camerelor este inclus micul dejun, lăudat de majoritatea clienților hotelului Ramada Plaza. Se servește sub forma bufetului suedez și este bogat și variat. Prânzul și cina se pot lua la cele două restaurante ale hotelului – Red Pepper, cu bucătărie internațională, și La Parc, cu meniuri tradițional românești. La cerere, restaurantul românesc prepară și diverse feluri de mâncare internațională. Grădina acestui restaurant este în mod deosebit apreciată.

Hotelul Ramada Plaza oferă clienților și facilități legate de profesie. Sălile de conferințe sunt ideale pentru desfășurarea unor întâlniri și discuții de business la cel mai înalt nivel profesional. Există 16 săli de conferințe, care se pot adapta unor necesități mai simple sau mai complicate. Cea mai mică sală poate primi 10 persoane, iar cea mai mare este prevăzută cu 400 de locuri.

Pentru un sejur de totală relaxare, hotelul Ramada Plaza asigură clienților și un centru spa, un salon wellness, o sală de forță și servicii de masaj profesionist.
Parcarea este mare și gratuită pentru toți cei cazați în hotel.

În ce privește opinia exprimată a clienților hotelului Ramada Plaza, principalele puncte forte sunt curățenia exemplară și confortul oferit de interiorul camerelor și apartamentelor.
Check in-ul se face începând cu ora 14:00, iar check out-ul trebuie încheiat până în ora 12:00.

hotel-ramada-plaza-bucuresti.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ