Reprezintă unul dintre cele mai cunoscute hoteluri ale orașului Botoșani, cu un trecut impresionant, de peste 100 de ani. Hotel Rareș este, în prezent, cotat la categoria unităților de cazare cu 2 stele, însă arhitectura exterioară a clădirii și povestea din spatele ei se pot constitui cu ușurință într-o destinație turistică.

Hotel Rareș se află în fostul centru comercial al orașului Botoșani. A fost ridicat înainte de 1900 pe locul unde anterior incendiului din 1887 existase o clădire unde se desfășurau activități economice. Inițial, construcția hotelului a servit drept berărie cu bucătărie tradițională și spectacol artistic zilnic și s-a bucurat de o perioadă de glorie atât de mare încât s-a decis transformarea ei în hotel, păstrându-se berăria sub forma unui restaurant. În zilele noastre însă, restaurantul a căpătat treptat o funcționalitate strictă, de sală de mese.

Hotelul Rareș oferă turiștilor cazare în mai multe variante: camere single, duble și twin. Suprafețele nu sunt tocmai generoase, dar sunt practice și se reflectă corect în prețul cazării. Per total, există 37 de locuri de cazare.

Camerele single ocupă 14 metri pătrați, dar nu se creează impresia de lipsă de spațiu. Patul este de o singură persoană, iar restul mobilierului constă în noptieră, masă de servit o gustare și o comodă tv. Decorul nu este deloc auster, ci plăcut, primitor, cu nuanțe de culori destul de vesele ce dau o stare de bine turiștilor cazați în aceste camere – crem, gri, cărămiziu, roșu. Baia privată dispune de cabină de duș, chiuvetă și vas de toaletă în culori albe, ce sporesc impresia de luminozitate.

Camerele duble au o suprafață de 16 metri pătrați și sunt prevăzute cu pat dublu, matrimonial, noptieră, măsuță cu două taburete, dulap de haine. Televizorul este suspendat pe perete. Ferestrele foarte înalte contribuie la un decor plăcut, de cameră privată, nu cameră rece, impersonală de hotel. Covorul și accesoriile decorative înveselesc atmosfera. Baia este prevăzută cu cabină de duș, dar nu prea există spații pentru articolele cosmetice, în special pentru trusa de machiaj sau produsele de îngrijire a părului.

Camerele twin dispun de o suprafață tot de 16 metri pătrați, dar de două paturi în loc de unul. Restul mobilierului constă în noptiere, comodă tv, zonă de relaxare sub formă de măsuță de cafea cu taburete. Dulapul de haine este amplasat în vestibul, astfel că încăperea twin nu pare lipsită de spațiu. Mobilierul este din lemn masiv, de culoare deschisă, cu ornamente frumos sculptate, ceea ce întregește aerul de clădire istorică a hotelului Rareș din Botoșani. Baia privată este identică cu cea a camerei duble.

Toate camerele hotelului Rareș din Botoșani au aer condiționat, televizor cu canale prin cablu și acces gratuit la rețeaua de internet wireless. Balcoanele dau spre strada pietonală mărginită de hotel Rareș din Botoșani. În băi, se oferă prosoape curate și articole gratuite pentru igienă.

În camerele hotelului Rareș din Botoșani este interzis fumatul. Pentru această îndeletnicire au fost amenajate câteva spații speciale.

În prețul camerei intră și micul dejun. Se servește la restaurantul cu specific românesc. Aici, se organizează petreceri de Revelion sau nunți și botezuri. Se pot desfășura și petreceri tematice, mese festive sau aniversări. Hotel Rareș din Botoșani oferă clienților șansa încheierii zilei la bar, în compania unui pahar de vin. Există și o terasă unde se pot consuma preparate culinare românești, dar nu este deschisă decât în anotimpul frumos.

Hotel Rareș din Botoșani pune recepția la dispoziția turiștilor 24 de ore din 24, iar personalul amabil este gata oricând să intervină pentru ca șederea clienților să fie cât mai plăcută.

Hotelul Rareș din Botoșani este amplasat într-o zonă pietonală, cu valoare istorică, astfel că nu dispune de parcare privată. Clienții pot lăsa însă mașinile la circa 500 de metri distanță, pe locurile amenajate pentru public, în mod gratuit.

Amabilitatea personalului și locația acestui hotel sunt principalele puncte forte, conform celor care s-au cazat într-una din camerele sale. Critica s-a învârtit în jurul lipsei de calitate a facilităților oferite în prețul camerelor.

hotel-rares-botosani.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ