Se bucură de o locație ultra centrală, pe strada Smârdan, la numai câțiva pași de celebra stradă Lipscani, în Centrul Vechi al Bucureștiului. Hotelul Rembrandt a fost deschis cu mai mulți ani în urmă, bucurându-se de un management străin, cu investiții, design și atmosferă extrem de primitoare, tipic olandeze. Este încadrat la categoria hotelurilor de 3 stele. În apropierea lui, se găsește Casa Poporului – principala atracție turistică a capitalei. Tot în vecinătatea hotelului se află și muzeul de Artă Contemporană.

Hotelul Rembrandt a fost inaugurat într-o clădire veche, cu valoare istorică, construită tocmai la 1925. Dispune de 7 etaje, de-a lungul cărora au fost amenajate camere de mai multe feluri, o terasă restaurant, o cafenea și recepția.

Per total, hotelul Rembrandt deține 16 camere, cu suprafețe și design diferit, în funcție de tipul încăperii. Decorul este cel tipic olandez, cu fotolii adânci, comode din piele, cu paturi de lemn, podele din parchet și sistem de iluminare clasic, cu lumină galbenă, odihnitoare.

Camerele sunt mari și plăcute, fiind de mai multe feluri – single, business și standard.
Camerele single sunt cele mai mici din tot hotelul Rembrandt, au o suprafață de 10 metri și nu permit, din acest motiv, amenajarea unui pat suplimentar, în condiții de excepție. Practic, nu există loc pentru un pat suplimentar. Camera dispune de un pat de o singură persoană, un dulap înalt cu oglindă și un loc de relaxare, amenajat sub forma unui birou unde clientul se poate îndeletnici și cu unele activități profesionale. Camera este în culori de alb și maro închis, dar decorul și accesoriile sunt alese în așa fel încât lipsa spațiului să devină un atu, contribuind la o atmosferă de tihnă olandeză. Baia este destul de încăpătoare, dispune de cabină de duș și mobilier modern, bine întreținut.

Camerele standard se adresează cuplurilor, fiind ceva mai mari și dispunând de mai mult mobilier. Camerele pot avea fie două paturi de o persoană, alăturate, fie un pat dublu, matrimonial. Suprafața este de 25 de metri, iar atmosfera este foarte plăcută și intimă, de dormitor personal. Clienții au la dispoziție numeroase piese de mobilier, dispuse de așa manieră încât să nu trădeze funcția hotelieră a încăperii. Există fotolii ca zonă de relaxare, noptiere, birou pentru laptop, scaune și comodă cu televizor. Băile sunt și ele ceva mai mari, cele mai multe având cadă în locul cabinei de duș.

Camerele business nu au deloc aspectul unei încăperi de hotel. Sunt foarte mari, de 35 de metri și au aerul unor dormitoare regale olandeze. Predomină culorile calde, de portocaliu, galben și maro deschis. Lemnul este elementul central, atât în ce privește mobilierul, cât și în privința accesoriilor interioare. Dormitorul este dublu și dispune de o priveliște minunată asupra Centrului Vechi al Capitalei. Patul este matrimonial, king size. Există și o zonă generoasă de relaxare, alcătuită din fotolii de piele, rotunde, foarte comode și cochete. Baia camerei business este cea mai mare și prevăzută cu cadă. Există și o toaletă suplimentară.

Camerele cu balcon sunt cele mai apreciate de către clienți, chiar dacă nu sunt cele mai mari. Au o suprafață de 20 de metri și sunt ideale pentru cuplurile îndrăgostite. Patul este dublu, matrimonial, baia este încăpătoare cu cadă. Balconul este principalul punct de atracție. Deși destul de mic, este amenajat în cel mai liric mod cu putință, dispunând de masă și scaune din lemn, iar la cerere poate fi aranjat pentru cinele în doi, cu decor romantic din lumânări, candele și flori. Priveliștea este sublimă – Centrul Vechi, văzut de la înălțime. Se poate lua micul dejun în cameră, fie în pat, fie pe terasă.

Absolut toate camerele dispun de televizor cu ecran plat, cablu tv, conexiune la internet gratuită, aer condiționat, halat de baie, papuci de unică folosință, uscător de păr, prosoape și produse de toaletă. Clienții au la dispoziție fier de călcat, frigider cu minibar și facilități pentru prepararea cafelei și a ceaiului în cameră. În fiecare cameră există un cuier special pentru haine.

Majoritatea tablourilor și ramelor cu fotografii sunt realizate special pentru hotelul Rembrandt, la comandă, și aparțin unor artiști locali. Televizoarele au dvd și cd playere. Lămpile de pe măsuțele de cafea sau noptiere reprezintă și ele o comandă specială, contribuind prin culori și forme la atmosfera romantică și caldă a încăperilor.

Micul dejun este inclus în prețul camerei și se poate comanda fie la pat, fie pe terasa hotelului Rembrandt – Cafe Klein, la mezanin.

Hotelul dispune și de o sală de conferințe, aflată însă în clădirea vecină. Sala poate fi închiriată atât în scopuri profesionale cât și pentru cocteiluri pretențioase. Deși prețurile camerelor sunt exprimate în EURO, hotelul Rembrandt nu acceptă decât plata în RON.

Nu există parcare privată. Cea mai apropiată, de altfel recomandată de personalul hotelului Rembrandt, este parcarea subterană de la Universitate.

hotel-rembrandt-bucuresti.jpg

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ