Iepurele arctic (Lepus arcticus) este una dintre cele mai remarcabile specii de mamifere adaptate la frigul extrem al tundrei arctice.
Iepurele arctic traieste in tundra arctica din nordul Canadei si Groenlandei, uneori pana la altitudini de aproximativ 800 m.
Adaptarea iepurelui arctic la frigul extrem
Iarna iepurele arctic are blana alba pe intregul corp, doar varfurile urechilor sunt negre, fapt ce ii asigura un foarte bun camuflaj pe gheata sau zapada si de asemenea il protejeaza de frig. Primavara naparleste, corpul sau se acopera cu o blana de culoare cenusiu-maronie cu reflexe albastrui, doar coada ramane alba in intregime.
Exemplarele adulte au lungimea corpului de 43-63 cm si greutatea de 2,5-7 kg. Coada nu este foarte lunga, are aproximativ 4,5-10 cm si este acoperita cu blana stufoasa. Are narile ca niste fante, care in anumite cazuri pot fi inchise complet. Are buza superioara despicata, iar dentitia este alcatuita din incisivi superiori, lati si ascutiti, si inca o serie de incisivi mai mici, plati. Caninii lipsesc, molarii si premolarii completeaza dentitia. Maxilarul inferior are si o miscare de la stanga la dreapta, care nu apare la alte rozatoare.
Comparativ cu alte specii la iepurele arctic urechile sunt mai scurte, fapt ce il ajuta la reducerea pierderilor de caldura, ele pot fi miscate in directii diferite pentru a capta sunetele mai bine. Membrele posterioare sunt mai lungi decat cele anterioare, astfel poate alerga cu viteza impresionanta de 60 km/ h.
Labele membrelor sunt mari, cele anterioare cu patru degete, iar cele posterioare cu cate cinci degete, adaptate pentru a sustine intreaga greutate corporala pe zapada moale. Ochii sunt mari, pozitionati pe partile laterale ale capului, cu irisul de culoare maronie-roscata, cu o vedere de aproape 360º fara a intoarce capul.
La aceasta specie apare comportamentul de turma, prin care ei se strang in grupuri mari, uneori de pana la 250 de exemplare si se deplaseaza alergand ca un singur organism. Simtul mirosului este dezvoltat, accentuat si prin perechile de vibrize ce apar pe buza superioara si care il ajuta sa detecteze in stratul de zapada anumite plante cu care se hraneste.
Dieta și comportamentul alimentar al iepurelui arctic
Fiind erbivor hrana sa consta din frunze, diferite ierburi, fructe de padure, muguri, ramuri de salcie, licheni, muschi, scoarta de copac si radacini. In cazuri mai rare poate manca animale mici sau lesuri.
Reproducerea și creșterea puilor
In perioada de imperechere, in lunile de primavara, masculul are obiceiul sa urmareasca femela si sa o muste de gat sau umeri. Un mascul poate avea mai multe femele in cursul unui an. Imperecherea are loc in zone izolate. O femela naste de 2-3 ori pe an cate doi pana la opt pui, dupa o perioada de gestatie de o luna.
Isi face cuibul intr-o vizuina amenajata – cu fire de iarba, muschi si plante uscate – de obicei in crapaturile de stanca sau in gropi sapate in pamant, unde vine doar ca sa-si alapteze puii, pentru cateva minute la fiecare 18 ore. Dupa patru saptamani puii au deja 50 g, iar dupa opt saptamani ei sunt intarcati. Ei ajung la maturitatea sexuala dupa un an de zile. Masculul paraseste femela in momentul cand apar puii si isi cauta alta partenera pentru a se imperechea.
Prădători și metode de apărare
Dusmanii lui cei mai temuti sunt vulpile arctice, bufnitele, soimii, ulii si lupii arctici. Cand simte pericolul el fuge cu viteza mare, pe toate cele patru membre, sau tine labele din fata stranse la piept si sare ca un cangur pe membrele din spate. Deseori este vanat de om pentru blana si carnea lui. Speranta de viata la iepurele arctic este de aproximativ 5 ani.
Iepurele arctic face parte din ordinul Lagomorpha, familia Leporidae. Nu este o specie pe cale de disparitie.
Comportamentul social al iepurelui arctic
Deși iepurele arctic este adesea solitar, în timpul iernii poate fi văzut formând grupuri mari de până la 300 de indivizi, un comportament rar întâlnit la alte specii de iepuri. Acest comportament de turmă îi ajută să își mărească șansele de supraviețuire, oferindu-le protecție împotriva prădătorilor și ajutându-i să găsească mai ușor hrană. Grupurile mari creează un efect de intimidare, iar iepurii se pot dispersa rapid dacă sunt atacați, confuzionând prădătorul.