Ihtiozaurii, reptilele-pește din era Mezozoică, au fost printre cele mai adaptate vieții marine creaturi preistorice.
Originea și descoperirea ihtiozaurilor
Ihtiozaurii reprezinta primele reptile-peste exclusiv acvatice care populau doar apa marilor. Ei au trait in cea mai mare parte a erei Mezozoice, cu aproximativ 250-90 de milioane de ani in urma, au aparut la inceputul Jurasicului si au disparut la inceputul Cretacicului.
In anul 1811, pe tarmul de sud al Angliei, la Lyme Regis o femeie pe nume Mary Anning a descoperit primul schelet complet al unui ihtiozaur. Aceasta isi castiga existenta din colectarea si vanzarea fosilelor vizitatorilor. Fosilele au reprezentat o descoperire foarte importanta – ele cuprindeau coloana vertebrala, craniul, coastele si oasele membrelor.
Acestea au fost vandute unui chirurg londonez pasionat colectionar de fosile care a crezut ca apartineau unui peste, sau unui ornitoring sau chiar unui amfibian inrudit cu salamandra. In cele din urma fosilele au fost studiate de expertii de la British Museum si descrise ca fiind unice – nu exista nicio vietuitoare care sa corespunda fosilelor gasite in Lyme Regis.
Caracteristici anatomice și adaptări la viața marină
Faptul ca membrele se asemanau cu niste vasle arata ca animalul inota, iar craniul tipic reptilian i-a facut pe cercetatori sa inventeze un nume aparte pentru aceasta creatura si astfel au numit-o ,,pestele-reptila”. Pe baza fosilelor s-a incercat reconstituirea aspectului si modului de viata al acestei creaturi.
La fel ca toate reptilele, ihtiozaurii respirau aer, aveau narile pozitionate la baza cavitatii bucale, se ridicau deasupra apei, isi umpleau plamanii cu aer apoi inotau in adancuri. Majoritatea aveau forma corpului liniara, iar in loc de membre se foloseau de patru inotatoare. Cu ajutorul inotatoarei codale si dorsale un ihtiozaur reusea sa inoate cu viteza de aproximativ 40 km/ h.
Inotatoarea codala era formata din doi lobi, din care cel inferior sustinea prelungirea coloanei vertebrale. Pielea nu avea solzi, probabil ca era acoperita doar cu un fel de mucus, care facilita alunecarea in apa. Coloritul ei nu s-a putut stabili cu exactitate, dar probabil ca avea o tenta albastruie, mai inchisa pe partea dorsala si mai deschisa pe cea ventrala. Conform cercetatorilor lungimea unui exemplar adult varia intre 1-20 m.
Orbitele ihtiozaurilor erau mari si foarte departate, ceea ce arata ca vedea bine si la adancimi foarte mari, unde lumina era slaba. Ochii erau protejati impotriva presiunii apei cu inele osoase, care apar si la multe vertebrate de azi. Dintii si ochii mari sugereaza ca ihtiozaurii erau vanatori, isi urmareau si prindeau prada cu ajutorul botului ascutit atat pe fundul oceanului, cat si la suprafata apei.
Articulatiile coloanei vertebrale indicau felul de a inota al acestor creaturi.
Se pare ca dadeau din coada lateral reusind sa inainteze cu viteze mari prin valurile marii, fiind mereu in cautarea hranei. Unii cercetatori i-au asemanat cu delfinii de azi, insa fata de acestia prezentau multe diferente care trebuiau luate in considerare. Una dintre acestea era ca delfinii misca inotatoarea codala in sus si in jos si nu lateral. De asemenea, delfinii sunt mamifere si nu reptile.
Stilul de viață și dieta ihtiozaurilor
Aceste specii se asemanau insa din punct de vedere al stilului de viata, ambele respirau aer, inotau la suprafata apei si de fiecare data faceau salturi deasupra valurilor. Dupa disparitia ihtiozaurilor nu au mai existat alte reptile acvatice care sa respire aer la suprafata apei, pana la aparitia mamiferelor marine.
Ca si alte reptile marine ihtiozaurii puteau sa-si mentina temperatura corpului constanta la un nivel cald de 35-39 grade Celsius. Ei au populat largul marii, unde au vanat pesti, calamari, belemniti si cefalopode.
De-a lungul anilor s-au descoperit fosile de ihtiozauri care au murit cu embrioni in corpul lor. Acestea au demonstrat ca aceste reptile marine nu depuneau oua pe uscat ca testoasele sau crocodilii din zilele noastre, ci nasteau pui vii in apa. Femela alegea un loc retras unde isi nastea puii. Acestia erau expulzati cu coada inainte pentru a nu se ineca.
Din primele clipe de viata fiecare pui avea doar cateva secunde pentru a urca la suprafata apei pentru a respira, apoi dupa ce isi incarca plamanii cu aer cobora inapoi in adancuri si se refugia printre stanci si corali. In primii ani de viata erau foarte vulnerabili, reprezentau o prada usoara atat pentru ihtiozaurii canibali, cat si pentru alte specii de reptile marine care populau apele in acea vreme. Singurul lor avantaj era ca inotau foarte rapid, reuseau sa se deplaseze cu viteza mare spre suprafata apei pentru a respira si apoi inapoi in zona cu stanci sau corali, pentru a se ascunde de pradatori in crapaturile acestora.
Diversitatea ihtiozaurilor: specii și particularități
Primii ihtiozauri care si-au facut aparitia in perioada Triasicului au fost cei din familia Shastasauridae. Ramasitele fosile au fost descoperite in America de Nord, in China si Japonia. Uriasul Cymbospondylus a fost un ihtiozaur de 10 m ale carui fosile au fost gasite in Nevada – America de Nord. Avea aspect de peste, trunchiul si coada alcatuiau cea mai mare parte din lungimea sa. Nu avea inotatoare dorsala, iar aripioarele scurte il ajutau doar sa inoate lent si sa-si controleze directia in apa.
O alta specie importanta a fost masivul Shonisaurus care masura 15 m si a trait in perioada de sfarsit a Triasicului. Corpul sau era proportional impartit in trei parti aproximativ egale: coada, trunchi, respectiv cap si gat. Acesta este considerat de cerectatori unul dintre cei mai mari ihtiozauri, fosilele sale au fost descoperite in stancile triasice din Nevada. Aceasta reptila avea coloana vertebrala curbata spre lobul inferior al inoatatoarei codale, maxilarele aveau dinti doar in partea anterioara, iar aripioarele erau lungi si inguste caracteristic speciei Ihtyosaurus.
Ultimii ihtiozauri care apartin acestui ordin au apartinut familiai Leptonectidae. Aveau aripioarele inguste dar alcatuite dintr-un numar mare de falange la cele cinci degete ale fiecarei inotatoare. O alta particularitate a reptilei Leptopterygius era coada imensa care o ajuta sa inainteze in apa cu viteza mare spre a vana calamari si alte cefalopode.
Cercetatorii au stabilit ca din categoria ihtiozaurilor fac parte reptile marine precum: Stenopterygius, Ichtyosaurus, Eurhinosaurus, Mixosaurus si altele.
Conexiunea ihtiozaurilor cu delfinii moderni
Deși ihtiozaurii nu sunt strămoși direcți ai delfinilor, asemănările dintre cele două specii sunt remarcabile. Adaptările lor la mediul acvatic – forma corpului, viteza de înot și abilitatea de a respira aer – sunt exemple fascinante de evoluție convergentă, demonstrând cum viețuitoare complet diferite pot dezvolta caracteristici similare pentru a supraviețui în medii similare.
