Imaginarul medieval poate fi definit ca un sistem de compunere a unor reprezentari imaginare prin intermediul carora omul medieval stabilea o relatie cu lumea inconjuratoare. In conditiile in care realul este o notiune insesizabila, universul nu poate fi cunoscut decat cu ajutorul unor imagini care, in cele din urma, si-au pus amprenta asupra structurii mentalitatii colective. Imaginarul, ca lume de imagini intr-o continua organizare, este un spatiu unic ce defineste natura umana. Psihicul uman nu lucreaza numai cu instrumentele ratiunii ci el se regaseste si in zone de umbra, acolo unde inconstientul releva imaginile irationale ale visului, ale nevrozei si ale creatiei poetice.
Imaginarul medieval a fost marcat de ideea eternitatii. In conceptia omului medieval, lumea de dincolo cu dimensiunea ei atemporala si toate celelalte semnificatii este foarte aproape. Desi credinta in Judecata de Apoi a inceput sa scada in intensitate, aceasta posibilitate nu este exclusa total. Aparitia Iadului sau a Raiului se poate manifesta in orice moment, locul fiecaruia fiind stabilit in functie de religiozitatea si faptele sale. In credinta catolica, intre Paradis si Infern, exista asa-numitul Purgatoriu, un spatiu destinat celor care s-au facut vinovati de pacate mai putin grave si care, dupa Invierea generala si Judecata de Apoi, vor accede in Imparatia Cerurilor. Ei vor fi iertati de Dumnezeu in nemarginita Sa bunatate iar pacatele nu le vor mai fi socotite.
Mentalitatea medievala considera ca Dumnezeu poate sa intervina, direct sau indirect, prin intermediul sfintilor, in ordinea fireasca a lucrurilor, atunci cand considera de cuviinta in marea sa intelepciune. Aceasta interventie supranaturala poarta numele de miracol, un element mereu prezent in imaginarul medieval. Exista si o ierarhie divina a intermediarilor. In cadrul acesteia un loc de frunte il ocupa Fecioara Maria, care ii poate cere lui Dumnezeu infaptuirea oricarui miracol. Imparatii crestini, sanctificati de Biserica, au si ei o mare trecere pe langa Dumnezeu. Urmeaza apoi sfintii mai mici a caror actiune este limitata la o zona geografica mai restransa. Interventia divina se manifesta acolo unde omul este neputincios. Spre exemplu, in cazul unor boli grave in care nu mai exista nicio sansa de insanatosire se produc vindecari miraculoase, sau in desfasurarea unor evenimente nefaste care s-ar incheia cu moartea individului, se produc salvari miraculoase, iar omul scapa viu si nevatamat.
In imaginarul medieval, un rol important il au simbolurile. Biblia insasi este impregnata de semnificatii si simboluri mai mult sau mai putin ascunse. Personajele si evenimentele din Vechiul Testament isi gasesc corespondentele in personajele si evenimentele din Noul Testament. Iisus Hristos se exprima in fata ucenicilor sai in simboluri si parabole. Omul medieval a incercat sa desluseasca semnificatia acestor simboluri, carora Biserica, cu spiritul ei riguros si dogmatic, le-a conferit sensuri si interpretari in functie de propriile interese. Biserica s-a impus si in politica, unde ritualurile simbolice de investire a regilor aveau o importanta deosebita.
In acelasi timp, numerele si culorile au o simbolistica aparte in imaginarul medieval. Trei reprezinta cifra Sfintei Treimi, Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Patru este cifra evanghelistilor, a fluviilor din Paradis, a punctelor cardinale. Cifra sapte este incarcata de semnificatii: sapte zile ale Creatiei, sapte daruri ale lui Dumnezeu, sapte Sfinte Taine, sapte pacate capitale. Doisprezece este cifra apostolilor si a lunilor din an. In ceea ce priveste culorile, rosul este simbolul puterii monarhice, albastrul este culoarea Fecioarei Maria, albul si negrul reprezinta eterna lupta dintre bine si rau, verdele este culoarea tineretii seducatoare si periculoase, galbenul semnifica inselaciune.
Visul se inscrie intre elementele de forta care domina imaginarul medieval. Traind intr-un univers in care vizibilul si invizibilul, naturalul si supranaturalul se intrepatrund fara incetare, omul medieval a fost predispus spre visare pana cand Biserica a limitat drastic aceasta inclinatie. Clerul a reglementat riguros problema viselor, definind precis natura acestora.
Astfel, visele sunt impartite in doua categorii: cele adevarate si benefice care vin de la Dumnezeu si cele false si daunatoare care provin de la om, dar mai ales de la diavol. Crestinul laic, neputand face o distinctie clara intre cele doua categorii, a fost sfatuit sa ignore visele, sa nu incerce sa le desluseasca semnificatia si sa se indeparteze in graba de aceasta sursa de pacat. Dreptul de a visa il aveau numai regii, conducatorii dar mai ales preotii si calugarii, ale caror competente in materie, le permiteau sa inteleaga adevarata semnificatie a mesajului viselor.
Imaginarul medieval a fost macinat de constiinta pacatului si a consecintelor acestuia, pedepsele. Pacatul trebuia pedepsit pentru ca altfel ordinea morala, nesocotita si tulburata de el, nu s-ar mai putea restabili, autoritatea ei disparand si, totodata, nu s-ar mai adeveri realitatea dreptatii dumnezeiesti. Pedepsele lui Dumnezeu se manifesta in mai multe moduri: in suflet, prin sentimentul vinovatiei si prin mustrari de constiinta; in viata externa, prin suportarea unor greutati si suferinte atat sub aspect material, cat si social.
Dar pedeapsa cea mai mare este moartea care este de trei feluri: trupeasca, sufleteasca si vesnica. Moartea trupeasca, desi apare ca rezultand din firea trupului, poate fi si o urmare a pacatului. Moartea sufleteasca este ruperea legaturii harice dintre om si dumnezeu si intrarea in robia pacatului. Ea este urmata de moartea vesnica, adica despartirea vesnica de Dumnezeu si neputinta de-a intra in Imparatia Cerurilor.
