Sarbatoarea Craciunului este asteptata cu multa bucurie de toata lumea, ea reprezinta o traire mai ales spirtuala. Craciunul dureaza doar trei zile si aceasta sarbatoare este plina de obiceiuri si traditii care constituie prilej de bucurie si veselie pentru fiecare. Sarbatoarea Craciunului are o semnificatie speciala pentru comunitatea umana. In asteptarea Craciunului traim nostalgia desavarsirii noastre spirituale, stare care se pierde odata cu sarbatoarea ce trece, dar vine odata cu cea care se apropie. Ziua de sarbatoare este in primul rand o altfel de zi. Sarbatoarea aceasta trebuie perceputa ca traire individuala si sociala, cu rezonanta proprie, dar mai ales ca un prilej prin care omul retraieste si creeaza din nou un arhetip sacru si atemporal.
In asteptarea Craciunului, gandurile se indreapta la mesele din familie, la bradul inconjurat de cadouri, la copii care colinda, la farmecul traditiilor care insotesc aceasta perioada. Aceasta sarbatoare este asociata totdeauna cu familia, cu reunirea tuturor membrilor ei intr-o atmosfera tihnita, plina de armonie.
Craciunul inseamna in primul rand traditie, religie, dar si o perioada de odihna. In asteptarea Craciunului oamenii trebuie sa devina mai intelegatori, mai apropiati, si de ce nu mai fericiti. De Craciun nimeni nu trebuie sa se certe. E un moment, in care grija si dragostea fata de aproapele tau trebuie sa preocupe pe fiecare. Aceasta sarbatoare aduce cu ea nostalgia copilariei, aminteste de prieteni, de mersul cu colindul care rascoleste si purifica gandurile, de mancare traditionala pregatita de parinti (cozonaci, racituri, si alte preparate de porc, etc). Craciunul inseamna liniste sufleteasca si deplina armonie alaturi de familie. In plan individual aceasta sarbatoare consta in dorinta fiecaruia de a-si infrumuseta existenta, de a atribui valente estetice vietii si treptat de a schimba comportamentul si felul de a fi in sens de mai bine, mai inalt si mai frumos.
A sarbatori Craciunul inseamna a releva prezenta, valoare si semnificatia lui deosebita. Se face un bilant valoric asupra propriei persoane, dar prin simbolistica pastrata in inconstientul colectiv Craciunul apartine si constiintei sociale. Este receptat in functie de aptitudinile si trairile sufletesti ale fiecaruia. Pentru omul din zilele noastre, sacrul sarbatoresc este integrat in virtutea traditiei, dar este trait ca o varianta de destindere, ca un moment de repaus cu alte valente decat repausul obisnuit. Si aceasta pentru ca valorile estetice se impletesc tot mai mult cu valorile utilitare.
Bucuria sarbatorii este sporita de misterul asteptarii de catre cei mari si cei mici deopotriva a lui Mos Craciun. El e vesnic, el e mosul cel bun care in Noaptea Sfanta aduce daruri. Expresie a unei dorinte, ,,darul” tinde sa influenteze pozitiv relatiile dintre semeni. Darurile amplifica forta ,,magica”, dorinta omului de comunicare cu semenii si cu transcendentul fiind mai puternica decat oricand. Nu intamplator metaforic vorbind, Sarbatoarea Craciunului ne aduce daruri de pret: dragoste, bucurie, iertare, impacare, pace. Sarbatorile ne transpun pe un taram spiritual deosebit. Ne impaca cu noi insine si cu semenii prin iubire, prin iertare si prin bucuria de a fi impreuna in familie, intr-un grup de prieteni. In asteptarea Craciunului fiecare din noi devine mai optimist, gandind la sarbatoarea care se apropie. Este minunat ca se pastreaza in diferite colturi ale tarii cele mai vechi colinde despre nasterea micutului Isus, despre steaua calauzitoare, despre magii incarcati de daruri.
In freamatul colindelor, in sunetul muzicii liturgice, ne regasim fiinta copilului de altadata. In fata bradului impodobit, care isi ofera cu generozitate maretia, bogatia si demnitatea verdelui sau vesnic, ne simtim mai puternici, mai buni, mai impliniti. Uitam de pierderi, uitam de esecuri, de resentimente, de suparari, si visam la impliniri viitoare.
Marile bucurii pe care ni le aduc sarbatorile, ne conecteaza la bucuria si armonia universului si ne apropie mai mult de Dumnezeu, si prin asta speram sa fim mai buni, mai intelegatori, mai intelepti. Simplul gest de a oferi sau a primi un dar poate modifica natura relatiilor umane. Prin acest ,,schimb magic” oamenii pot deveni mai prietenosi si mai comunicativi. Este bine sa impartim bucuria darurilor si cu cei mai tristi ca noi: important este nu numai aspectul material, ci si cel spiritual, caci darurile sunt in general insotite si de crearea unei atmosfere placute si destinse, de o atitudine calda si prietenoasa.
La tara, in asteptarea Craciunului, oamenii isi impart treburile gospodaresti intre ei pentru ca totul sa fie pregatit pentru aceasta sarbatoare. Cand oamenii vor merge unii la altii ,,nu se cade sa gaseasca gospodariile neingrijite”. De aceea femeile cu toate ca este foarte frig afara scot din casa lucrurile, aerisesc, varuiesc, repara, lipesc, spala ferestre, usi, si le asaza frumos la loc. Barbatii fac curatenie prin curte, prin gradina, prin grajd la animale. Toate obiceiurile sunt un prilej ca bucuria si veselia sa se simta in orice suflet din fiecare casa.
Indiferent de varsta, avem nevoie de acest simbol – Sarbatoarea Craciunului – reprezinta un moment din trecerea ireversibila a timpului.