In anul 1976, dupa ce nava spatiala Viking 1 a aterizat pe Marte, si-a intins bratul robotizat si a adunat un morman de praf rosu pentru a-l testa, lucrurile nu pareau a fi promitatoare pentru viata extraterestra. Rezultatele obtinute dupa analizarea mostrei de sol nu erau deloc incurajatoare. Nu existau semne clare ale activitatii biologice, iar imaginile pe care Viking 1 le-a trimis inapoi infatisau o lume sumbra, un desert inghetat, fapt care nu a facut decat sa intareasca evaluarea trista. Se parea ca cea mai buna speranta a oamenilor de stiinta in cautarea vietii extraterestre si in gasirea acesteia pe alte planete fusese spulberata, la fel ca praful intr-o furtuna martiana.
De-atunci au trecut mai bine de 30 de ani, iar lucrurile stau altfel. Pe atunci, Marte parea a fi singurul loc indepartat de Pamant in care viata ar fi putut sa prinda radacini. Astazi, conceptia noastra legata de viata in univers este data peste cap, pe masura ce oamenii de stiinta descopera o multime de “proprietati imobiliare” primitoare in spatiul indepartat. Drept rezultat, acestia au incetat sa gandeasca in termeni de locuri individuale pentru cautarea vietii, si au inceput sa se gandeasca la “zone locuibile” – harti ale multitudinii de locuri unde fiintele vii ar putea prospera dincolo de planeta noastra. Asemenea lacasuri de viata s-ar putea gasi pe alte planete si sateliti din galaxia noastra si din intregul univers.
Ritmul progresului este uimitor. Studii asupra satelitului Enceladus al planetei Saturn au consolidat ipoteza conform careia sub suprafata stancoasa este ingropata o rezerva de apa calda. Nimeni nu ar fi crezut ca acest satelit de gheata cu dimensiunea de aproximativ 482 de kilometri era special pana cand sonda Cassini nu a observat niste gheizere izbucnind pe suprafata sa. Acum Enceladus se alatura satelitului planetei Jupiter, Europa, pe lista aflata in crestere a locatiilor improbabile din sistemul solar care par sa aiba apa lichida si, in principiu, ingredientele necesare vietii.
Astronomii au gasit, de asemenea, un numar de planete care orbiteaza in jurul altor stele si care ar putea fi asemanatoare cu Pamantul. Incepand cu mijlocul anilor 1990, oamenii de stiinta au identificat aproximativ 340 de planete extrasolare. Majoritatea acestor planete sunt corpuri gazoase masive, insa ultimele cautari au dezvaluit si existenta unor lumi mai mici. Acum cativa ani, satelitul european Corot a gasit o planeta extrasolara cu diametrul mai mic decat de doua ori diametrul Pamantului. Intre timp, descoperirile recente arata ca microorganismele sunt mult mai rezistente decat se credea, ceea ca inseamna ca planetele nu trebuie sa fie extrem de similare cu Pamantul pentru a putea sustine viata. Impreuna, aceste rezultate indica faptul ca Marte a fost doar primul pas in cautarea vietii, nu ultimul. Se pare ca zonele locuibile ale universului sunt vaste, iar acestea ar putea fi pline de viata.
Zona locuibila din sistemul solar
Unul dintre principiile care ghideaza cautarea vietii in univers este necesitatea apei lichide (cel putin pentru tipul de viata despre care putem specula). Pana de curand, aceasta regula i-a facut pe oamenii de stiinta sa se gandeasca numai la locuri ca planeta noastra: planete stancoase, temperate, care sa aiba apa lichida la suprafata. De acolo era doar o chestiune simpla de a calcula unde ar putea exista asemenea lumi in sistemul nostru solar.
Daca definim o zona locuibila ca fiind o zona cu un climat favorabil, atunci obtinem o banda de orbite destul de ingusta in jurul soarelui. Putem muta Pamantul cu cateva procente mai aproape de soare sau cu 30 de procente mai departe de soare, inainte de a vedea probleme legate de clima. Din aceasta perspectiva, nu exista nicio alta locatie promitatoare pentru existenta vietii in sistemul nostru solar. Chiar daca multe alte stele au, de asemenea,sisteme solare, planetele care orbiteaza acele stele la distanta potrivita pentru a sustine viata sunt destul de rare.
Acesta ar fi un final deprimant al povestii zonelor locuibile, daca nu ar fi existat o serie de descoperiri uimitoare conform carora viata pe Pamant nu este ceea ce credeam noi pana acum. Nimeni nu ar fi crezut acest lucru, insa au fost gasite tulpini de bacterii care nu au nevoie de hrana de la suprafata, nu respira oxigen de la suprafata si nu au nevoie de lumina soarelui. Aceste forme de viata descoperite recent, numite extremofile, prospera in conditii atat de dure, incat, acum 50 de ani, nimeni nu ar fi crezut ca este posibil asa ceva. Viermi uriasi, crabi si creveti traiesc in intuneric, la 1,6 kilometri sub suprafata oceanului, inghesuite in jurul orificiilor geotermale fierbinti. Aceste organisme supravietuiesc cu ajutorul substantelor chimice provenite de la orificii, intr-un ecosistem care functioneaza fara fotosinteza.
Aceste creaturi nu sunt insa cele mai interesante tipuri de extremofile. Ele inca se bazeaza pe oxigenul care este creat in mod indirect de lumina soarelui. Mult mai deosebite sunt bacteriile care au fost gasite prosperand in subteran. Un anumit tip poate fi gasit la opt kilometri adancime, in minele de aur din Africa de Sud. Aceste creaturi isi iau energia din surse pe care nu ni le-am fi putut imagina niciodata. Bacteriile extremofile din Africa de Sud sunt alimentate de dezintegrarea radioactiva a atomilor instabili din roci. Lumina soarelui si apa de la suprafata nu joaca niciun rol in viata acestor bacterii. Extremofilele care se hranesc cu surse de energie ce nu provin de la soare arata cum viata extraterestra ar putea aparea si prospera in mod similar in subteran, departe de apa de la suprafata si lumina soarelui. Planetele locuibile nu trebuie sa fie asemanatoare cu Pamantul.
Printr-o coincidenta fericita, descoperirea extremofilelor a coincis cu noile studii care arata ca sistemul solar ar putea avea multe locatii calde si umede, la care nu se astepta nimeni inainte. In anii 1990, sonda spatiala Galileo a adunat dovezi convingatoare conform carora, satelitul lui Jupiter, Europa, avea un ocean de apa lichida sub suprafata inghetata. Descoperirea recenta a gheizerelor de pe Enceladus a adaugat o alta intorsatura de situatie, facandu-i pe oamenii de stiinta sa se intrebe daca nu cumva existau si mai multe asemenea “puncte fierbinti” imprastiate in sistemul solar. Aceste locatii nu au acces la lumina soarelui si nici la suprafata, dar se pare ca unele forme de viata se descurca foarte bine si fara acestea. Luand in considerare aceste doua descoperiri, definitia “zonei locuibile” a trebuit sa fie schimbata.
Zona locuibila galactica si multiversul
Viziunea astronomilor asupra zonei locuibile devine si mai expansiva cand acestia privesc la intreaga galaxie. Calea Lactee contine cel mai probabil 200 de miliarde de stele. Acum ca stim faptul ca o parte semnificativa din stele au planete, acel numar se traduce in miliarde si miliarde de lumi. Stelele pitice rosii, care sunt de departe cele mai comune stele din galaxia noastra, au fost considerate odinioara locuri putin probabile unde ar putea fi gasite planete terestre, insa studiile recente contrazic acest punct de vedere. Deasemenea, extremofilele ne spun ca viata ar putea aparea chiar si pe planetele care nu seamana cu a noastra. Toate aceste informatii sunt vesti bune, insa lucrurile nu sunt chiar atat de simple, deoarece galaxiile au propriile lor zone locuibile, la fel ca sistemul nostru solar. Nu toate partile dintr-o galaxie sunt adecvate pentru aparitia vietii. In acest caz, factorul crucial nu este prezenta apei, ci proximitatea stelelor masive violente.
Zonele locuibile pot fi masurate nu doar in spatiu, ci si in timp. Se pare ca “unde” nu este cu nimic mai important decat “cand”, in ceea ce priveste existenta vietii. In ziua de azi, cea mai mare zona locuibila pe care o putem lua in considerare nu mai este universul nostru, ci universul de universuri sau ceea ce oamenii de stiinta numesc multivers. Dupa ce universul nostru a disparut, poate un alt univers sau mai multe vor merge mai departe cu noi forme de viata. Exista posibilitatea ca de fapt sa existe un intreg multivers plin de viata, o zona locuibila fara granite.
