Soarele isi mentine integritatea datorita gravitatiei sale imense, dar temperatura sa uriasa este cea care il impiedica sa se prabuseasca in sine – temperatura exercita o presiune spre exterior. Un alt efect important este rotirea soarelui. Suprafata soarelui se roteste in aproximativ 27 de zile la ecuator, dar mult mai incet la latitudinile mai mari. Aceasta rotire exercita o forta exterioara, care contracareaza forta gravitationala. In interiorul soarelui, mai precis nucleul sau, temperatura ajunge pana la 15 milioane de grade Kelvin, iar densitatea este de cateva ori mai mare decat cea a plumbului. Aceste temperaturi indica faptul ca soarele este o plasma complet ionizata (cea de-a patra stare de materie dupa solid, lichid si gaz).
Reactiile de fuziune intre protoni produc heliu in regiunea nucleului. Regiunea nucleului, care se extinde pana la aproximativ un sfert din raza soarelui, este relativ saracita de hidrogen datorita reactiilor de fuziune. Pe masura ce ne indepartam de nucleu, temperatura si densitatea din interiorul soarelui scad destul de rapid. Caldura radiaza spre exterior prin zona radiativa de pana la aproximativ 72% din raza soarelui, pana unde incepe zona de convectie. In aceasta regiune, materialul se misca vertical pe masura ce transporta caldura de la centru, cade cand se raceste si este puternic afectat de rotatia soarelui.
In ceea ce priveste fotosfera, aceasta regiune pare sa se roteasca mai repede in apropierea ecuatorului. Prin contrast, nucleul se roteste la o rata constanta mai lenta, de aproximativ 28 de zile. Aceasta diferenta de rotire la diverse adancimi alimenteaza probabil campul magnetic al soarelui. O mare parte din ceea ce stim despre regiunile interioare ale soarelui provine de la modelele care afiseaza comportamentul stelelor. Cu toate acestea, suntem doar la inceputul sondarii soarelui, folosind oscilatiile sale, care ne ajuta la descoperirea structurii acestuia.
