Cu ajutorul controversatului miliardar George Soros, computerele şi internetul au pătruns în şcolile româneşti. Anul acesta se împlinesc 21 de ani de la crearea primelor reţele de internet în instituţiile de învăţământ din România.
În 1993 Fundaţia Soros a început să desfăşoare programe prin care s-au adus computere în câteva sute de licee româneşti, care mai apoi aveau să fie conectate la internet. Acest lucru a fost unul dificil din moment ce la vremea respectivă nu existau servicii comerciale de internet. Pentru tinerii de atunci, singura modalitate prin care se puteau conecta la internet o reprezentau aceste noi reţele din cadrul liceelor.
Totul a început cu doar câteva laboratoare de informatică de mici dimensiuni, care în timp şi cu ajutorul donaţiilor au devenit din ce în ce mai mari. Toate aceste donaţii au ajutat la implementarea proiectului într-un număr din ce în ce mai mare de şcoli şi licee.
Pe lângă greutăţile implicate de strângerea donaţiilor, cei care se ocupau cu implementarea proiectului întâmpinau probleme şi din cauza relaţiilor tensionate din zonele cu minorităţi, mai ales cele unde erau români şi maghiari. Aceste probleme se simţeau cel mai mult în Ardeal. Acolo liceele româneşti nu voiau să accepte calculatoare din cauza faptului că ele veneau din partea unui maghiar. Pentru a putea convinge școlile, li s-a spus că dacă nu le acceptă, toate computerele ar fi mers la licee cu predare în limba maghiară. În faţa unei astfel de alternative, s-au acceptat donaţiile. Iar în liceele cu predare în limba maghiară, problemele veneau de la faptul că şi liceele româneşti le-au primit, în condiţiile în care Soros era ungur. În cele din urmă, din fericire, cu toţii au fost convinşi să le accepte.
Această primă etapă ar fi trebuit să fie una foarte uşoară. Din moment ce calculatoarele erau donaţii, iar instituţiile de învăţământ le-ar fi primit fără să plătească nimic într-o vreme în care învăţământul românesc nu şi-ar fi permis financiar un proiect de o aşa amploare, este oarecum greu de înţeles cum au apărut atât de multe probleme.
Cea de-a doua etapă a reprezentat-o încercarea de conectare a acestor calculatoare la internet. Astfel, şcolile şi universităţile au beneficiat de un serviciu care, în calitate de utilizatori individuali, ar fi fost imposibil din cauza costurilor extrem de ridicate din acea vreme. După ce conectarea lor la internet a fost realizată, a apărut problema lipsei unor administratori de reţele competenţi. În acest sens s-au organizat cursuri speciale de instruire pentru profesori; pentru elevi erau organizate tabere la mare unde aceştia urmau să înveţe cum să se folosească la maximum de noile achiziţii.
Numărul în continuă creştere de noi calculatoare necesita un număr din ce în ce mai mare de sisteme de operare. Unul dintre foştii angajaţi ai fundaţiei lucra la o companie din Statele Unite unde existau 1850 de kituri de Linux ce nu mai erau folosite. Directorul acelei companii americane se decide să le doneze pe toate şi mai mult decât atât, era dispus să achite şi întreg costul transportului. Odată ajunse în ţară, acestea se lovesc de birocraţia tipic românească, dar în cele din urmă ajung acolo unde trebuie.
Proiectul de informatizare şi-a atins scopul. A introdus în şcoli şi licee ceva ce la vremea respectivă reprezenta esenţa noutăţii. Le-a dat o şansă tinerilor la un viitor mult mai bun, în ţară şi în străinătate. Moştenirea informatizării o reprezintă generaţii întregi de tineri foarte buni, foarte bine pregătiţi care sunt căutaţi de cele mai mari companii de IT din lume, precum Microsoft şi Google. În domeniul IT faptul că eşti român înseamnă ceva şi e unul dintre domeniile în care suntem recunoscuţi ca fiind printre cei mai bine pregătiţi.
