Inelul, fie ca este facut din metale pretioase, fie din lemn, sticla, plastic etc., cu desene incrustate, pe partea exterioara, sau decorat cu pietre pretioase sau semi-pretioase – diamante, rubine, safire, smaralde etc., este o bijuterie care, de la inceputurile ei, a avut diverse semnificatii simbolice. Cele mai vechi inele, descoperite pana in prezent, dateaza de peste 21 000 de ani si au fost gasite pe teritoriul actual al Republicii Cehe. Acestea sunt confectionate din fildes de mamut (o specie de elefant care a trait in epoca glaciara) si par sa fi avut un rol decorativ, de bijuterie, dar si de moneda de schimb.
Si in Egipt, cu mii de ani in urma, inelele erau deosebit de pretuite, in special cele in forma de scarabeu, in epocile ulterioare forma si decoratiunile devenind din ce in ce mai complexe. In Grecia antica, inelele copiau modelul egiptean, dar erau mai putin somptuoase si, pentru ca aurul, la vremea respectiva, era un metal rar, erau preferate argintul si bronzul. Inele de aur foarte vechi au fost gasite, in schimb, intr-o regiune din centrul Italiei – Etruria (Tyrrhenia, cum o numeau elenii, astazi Toscana) – zona in care au locuit etruscii, incepand cu mileniul I i.Hr., un popor de limba ne-indoeuropeana.
In Evul Mediu, purtarea inelelor era, mai degraba, un privilegiu al nobililor si al cavalerilor, deoarece bijuteria era un semn al puterii, averii si rangului. Pe de alta parte, inelul a devenit, tot mai mult, in aceasta epoca, un simbol al iubirii si al fidelitatii, avand si rol de amuleta. Inelul sigilar, de-a lungul timpului, a jucat un dublu rol, de bijuterie si de aplicare a sigiliului. Inelul pescarului este cel pe care il primeste fiecare Papa, la debutul pontificatului sau.
Semnificatia inelului, in functie de degetul pe care este purtat
Degetul pe care trebuia purtat inelul (regula valabila si astazi, pentru verigheta, semn al persoanelor casatorite, in mai toate partile lumii) era al patrulea (de unde si denumirea de inelar), de la mana stanga. Acest fapt isi are originea intr-o veche credinta, din perioada faraonilor, cand se considera ca degetul inelar este legat direct de inima, printr-o vena. In traditia romana, vasul de sange respectiv se si numea « vena iubirii » (vena amoris). In plus, prin forma circulara, inelul semnifica perenitatea iubirii, sentiment « fara inceput si fara sfarsit ». Verigheta, confectionata, intotdeauna, dintr-un metal pretios, este semnul logodnei si al casatoriei. In limba romana, cuvantul este un diminutiv de la « veriga », in timp ce cuvantul inel provine din latinescul anellus, anelli, anellum.
Purtarea inelului pe degetul aratator este un indiciu al autoritatii, al vointei de putere, pe degetul mare, exprima dorinta de calm si echilibru, pe degetul mijlociu, arata preocuparea purtatorului de a se distinge de alte persoane, iar pe degetul mic, ar putea fi semnul unei nostalgii.
In literatura, tema « inelului magic » apare frecvent, in toate epocile, foarte cunoscute fiind, de exemplu, si din acest punct de vedere, povestile Fratilor Grimm, romanul « Stapanul inelelor », de J.R.R. Tolkien (unde inelul se asociaza chiar intrigii cartii) etc.
