Îngroparea morților este actul de a pune corpul unei persoane decedate într-un mormânt creat în acest scop. În funcție de credințele spirituale ale diferitelor popoare antice, îngroparea are ca rol facilitarea transferului sufletului pe lumea cealaltă.

Chiar dacă mormântul în sine a diferit foarte mult de la cultură la cultură, importanța îngropării morților și ritualurile funerare erau cele mai elaborate din toată lumea antică. Îngroparea celor decedați poate fi urmărită până acum 100.000 de ani în urmă, așa cum ne demostrează un mormânt din Israel. Fiecare civilizație antică avea propriile ritualuri și practici funerare.

Îngroparea morților din Mesopotamia a început în jurul anului 5000 Î.Hr. în Sumerul antic, acolo unde alături de cel decedat erau îngropate unelte și alimente. Sumerienii credeau în viața de apoi, dar la fel ca și grecii antici, considerau lumea de după ca fiind un loc întunecat aflat sub pământ. Acesta ar fi fost motivul pentru care cei decedați erau îngropați sub pământ, pentru a le facilita coborârea în lumea de dincolo.

În Mesopotamia, cei care nu făceau parte din regalitate erau îngropați sub sau lângă casele proprii. Dacă înmormântarea nu era realizată bine, existau șansele ca sufletul celui mort să se întoarcă și să-și bântuie familia. În Mesopotamia nu exista practica incinerării deoarece se considera că sufletul trebuie să se ducă pe lumea cealaltă iar dacă ar fi fost incinerat, acesta ar fi ajuns în ceruri, între zei, acolo unde un suflet uman nu avea ce căuta.

În Babilon, morții erau îngropați în seifuri iar foarte puțini au fost incinerați, cenușa lor fiind păstrată în urne speciale. Chiar dacă nu se practica îmbălsămarea, existau persoane specializate care spălau și parfumau trupul cei mort, îl îmbrăcau, îi aplicau un machiaj pe față.

Aceste practici au fost continuate și dezvoltate de către egipteni. În Egiptul antic morții erau tot îngropați. Pentru faraoni, mormintele erau unele dintre cele mai mari și mai impresionante structuri ale lumii, piramidele. Spre deosebire, egiptenii de rând erau îngropați în pământ. Practicile funerare egipteni se extindeau și la animalele de companie care mureau. Pentru toți egiptenii se rosteau pasaje sacre din Cartea Morților care trebuiau să direcționeze sufletul către zeul Osiris. Acesta ar fi cântărit inima celui mort și ar fi decis locul său.

Tradițiile egiptene în rândul celor de rang foarte înalt implicau crearea de monumente și morminte mari pe care erau inscripționate faptele acestora, în speranța că nu vor fi uitați chiar și după moarte. Prin ștergerea memoriei cuiva pe pământ, era ștearsă și nemurirea sa; același lucru se întâmpla și dacă mumia era distrusă (chipul celui decedat nu putea fi recunoscut și astfel nu putea să beneficieze de viață pe lumea cealaltă). Așa se face că statuarele publice ale reginei Hatshepsut au fost vandalizate iar cele care erau departe de ochiul publicului nu au fost atinse. Cel mai probabil nu i s-a vrut pierderea vieții veșnice, dar s-a vrut descurajarea femeilor de a-i urma exemplul.

În mormânt se puneau alături de mumia celui mort și lucrurile de care ar fi avut nevoie de lumea cealaltă. Cei mai săraci puneau ce își permiteau, în timp ce faraonii luau cu ei adevărate comori. De la bijuterii și vase din metale prețioase, la mirodenii scumpe și chiar animalele persoanele.

În Grecia antică era practicată înmormântarea sub pământ. Pe mormânt erau amplasate pietre mari pe care erau sculptate faptele, numele și onorurile celui decedat. Amintirea morților era o datorie foarte importantă, atât din punct de vedere religios cât și civic. În condițiile în care în Grecia existau orașe stat foarte diferite și ritualurile de înmormântare erau la rândul lor diferite, aspectul comun fiind cel de menționare continuă a celui mort și mai ales a numelui acestuia. Băieții erau numiți după bunicul patern iar fetele după bunica maternă. Oriunde ar fi fost îngropați morții lor, grecii considerau că numele celui mort trebuie să fie în continuu amintit și respectat pentru ca sufletul acestuia să existe în viața de apoi.

Civilizația maiașă considera viața de după ca un loc sumbru iar ritualurile funerare aveau ca scop direcționarea sufletului spre calea spre eliberare din lumea de dincolo. Morții lor erau îngropați cu porumb în gură ca simbol al renașterii și ca hrană în lunga calătorie prin ținuturile întunecate. Trupurile erau îngropate și aliniate în conformitate cu direcția paradisului maiaș. Roșul era asociat cu moartea iar cadavrele erau stropite cu un minereu roșu iar apoi învelite în bumbac. În civilizația maiașă, lumea de dincolo era foarte întunecată și periculoasă. Toți cei care mureau ajungeau acolo, cu excepția celor care mureau la naștere, în luptă, sacrificiu sau sinucidere. Ritualurile funerare erau la fel pentru toată lumea, exceptând nobilimea.

În India antică se practica incinerarea. În perioadele timpurii practicanții zoroastrismului expuneau cadavrele pentru ca păsările să le curețe și doar persoanele importante beneficiau de incinerare. În timp, incinerarea a devenit privilegiul fiecărui om. Cu toate acestea, nu a fost singura modalitate prin care morții au fost trimiși pe lumea cealaltă. Foarte des cadavrele erau aruncate în apele râului Gange (râu considerat a fi sacru) pentru a fi purtate către lumea cealaltă.

În Roma antică, practicile funerare aveau loc întotdeauna noaptea. Procesiunile începeau în oraș și se încheiau în cimitirul din afara zidurilor. Din motive de sănătate publică, nimeni nu era îngropat în interiorul orașului. După procesiuni, cadavrul era fie incinerat și plasat într-o urnă, fie îngropat. Existau persoane specializate care se ocupau de ritualurile funerare și se asigurau ca toate să fie efectuate în conformitate cu tradiția și statutul în comunitate.

În cazul Chinei antice, indiferent de dinastia de la putere, practicile funerare includeau ceremonii și includerea de obiecte personale în mormântul celui decedat. Chiar dacă de-a lungul timpului s-au schimbat obiectele care trebuie puse în mormânt, întotdeauna se puneau lucrurile preferate și cele de valoare.

Practicile funerare aveau două aspecte importante, mormintele și conținutul lor și ceremoniile pentru a-i onora pe cei morți. Primul împărat al Chinei a fost îngropat alături de peste 8000 de soldați de terracottă, dar nu se știe ce ritualuri au însoțit aceste înmormântări. Mai târziu, după ce a început să se creadă că strămoșii au o influență importantă asurpa vieții cuiva iar existența lor continua în viața de după, rugăciuni erau oferite celor decedați, dar și armoniei divine pentru a ajuta în tranziția de la o lume la cealaltă.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ