Inorogul sau unicornul, cum i se mai spune, este probabil animalul mitologic care s-a “adaptat” cel mai bine culturii contemporane, aparand in numeroase filme, carti sau benzi desenate. Insa cum si cei mai mici copii stiu ca acestia nu exista in realitate, pare usor surprinzator faptul ca in trecut oamenii erau ferm convinsi de existenta creaturii.
Desi putini chiar se puteau lauda ca au vazut un astfel de exemplar, descrierile erau numeroase, evoluand de la un animal oarecum similar unui rinocer pana la calul de un alb imaculat pe care il stim astazi.
Oamenii din trecut erau mereu preocupati de animalele “altfel” fata de cele pe care le vedeau zi de zi. Si cum anomaliile genetice existau si pe atunci, nasterile unui animal cu un singur corn in loc de doua, cum e normal, erau des interpretate ca semne ale unor evenimente importante. Zvonurile raspandite din Orient despre rinoceri, dar si povestea chinezeasca a monstrului Qilin erau suficiente pentru a alimenta imaginarul european. Acesta din urma era un monstru foarte asemanator cu o himera, fiind alcatuit parca din bucati ale altor animale; inorogul chinezesc nu era nicidecum o creatura delicata si gratioasa, fiind masiv si puternic, imagine adoptata pentru un scurt timp.
In Antichitate, referintele care sa mentioneze un animal cu un singur corn sunt destul de putine, descriind mai ales o creatura mare si puternica, posibila descriere a unui rinocer, cu schimbarile senzationale de rigoare.
Insa putini stiu cat de multe referinte ale unicornilor sunt in Biblie, conform unor lingvisti: mai bine de 8, care insa sunt destul de vagi din cauza traducerilor diferite. Un bun exemplu este Numeri 24:8, unde in original se vorbeste despre animalul Re’em; traducerile standard l-au tradus prin bivol sau taur, insa multi considera ca este vorba de un animal cu un singur corn. Desi dezbaterile bazate pe traducerea “corecta” a Bibliei probabil nu se vor sfarsi niciodata, teoria este cel putin interesanta.
Din Antichitate apartin si unele reprezentari sub forma de picturi a ceea ce pare a fi un inorog; insa ar putea fi la fel de bine un animal din categoria antilopelor, vazut din profil.
Perioada de aur a animalului cu un singur corn in frunte este Evul Mediu, cand majoritatea oamenilor erau ferm convinsi ca acesta exista. In lipsa altor mijloace de comunicare si informare, pe atunci doar o categorie restransa putea beneficia de bestiarii, capodopere artistice cu desene si descrieri care prezentau diverse animale vazute de exploratori sau despre care se presupunea ca exista. Din pacate, desi ireprosabile din punct de vedere artistic, necesitand un efort si talent extraordinare, bestiariile nu puteau fi considerate prea avansate stiintific; insa perpetuarea miturilor din ele a convins pe multi ca inorogul este cat se poate de real.
Initial, acesta avea o coada mai asemanatoare cu cea a unei reptile, un cap similar cu al cerbului, trup de cal si un singur corn foarte ascutit in frunte. Cu timpul se va apropia de imaginea unui cal, care insa avea o barba ca de tap. Se considera ca unicornii erau niste bestii imposibil de prins prin metodele obisnuite, cel putin nu in viata, fiind foarte feroce si neimblanzite.
In schimb, prin importanta acordata puritatii in acea vreme, mitul a capatat o noua perspectiva. Un inorog putea fi imediat imblanzit de o fecioara, de obicei culcandu-se cu capul in poala acesteia. Unicornul a ajuns astfel sa fie un simbol absolut al puritatii, capabil sa vindece boli si sa purifice apa otravita. O paralela religioasa era de asemenea facuta intre relatia Fecioara Maria – Iisus si cea intre un inorog si o fecioara obisnuita, ambele legaturi fiind marcate de puritate si devotament.
Escrocii au profitat la maximum de perpetuarea mitului, de multe ori prafuri din “corn de inorog” fiind vandute pe sume uriase. Metodele de testare a veridicitatii substantei sunt la randul lor fascinante.
Astfel, daca un corn era pus la un loc cu niste scorpioni, acestia trebuiau sa moara in scurt timp; alta varianta includea desenarea unui cerc pe podea cu un corn spre a-l incerca. Un paianjen nu ar fi trecut niciodata de limita desenului. In final, un test mai dur presupunea hranirea unor porumbei cu praf din corn, iar apoi otravirea lor cu arsenic. Un corn adevarat ar fi prevenit moartea pasarilor. Din fericire, nu i-a venit nimanui ideea sa faca teste direct pe oameni.
Odata cu trecerea timpului insa, mitul calului cu un corn si-a pierdut din putere, mai ales odata cu aducerea primelor exemplare de rinocer sau cu dezvoltarea geneticii. Unii au mai incercat sa creeze “schelete de inorogi” din fosile combinate cu niste coarne de narvali (specie de cetacee caracterizata printr-un corn lung, asemanator cu un burghiu, asezat pe frunte), dar fara prea mult succes. Altii si-au creat propriile animale mitologice prin combinatii genetice, pentru a obtine cate un tauras cu un singur corn. Fascinatia pur si simplu refuza sa plece.
