Insula Delos din Grecia se afla in Marea Egee si este insula pe care au trait civilizatiile antice de acum 5000 de ani. In timpul Erei paleocrestine, aici era scaunul de unde era condus intregul grup de insule numit Ciclade, din care faceau parte insulele: Syros, Mykonos, Seriphos, Keos si Kythnos. Conform unei legende, pe insula Delos din Grecia s-a nascut zeul Apollo. Incepand cu secolul al 7-lea i.Hr., sanctuarul lui Apollo care se afla pe aceasta insula a atras numerosi pelerini care veneau din Grecia, acesta fiind unul din cele mai importante sanctuare Pan-Hellenice. De asemenea, insula Delos era si un port infloritor. O data la 4 ani, pe insula Delos avea loc o sarbatoare, in cadrul careia aveau loc concursuri de gimnastica, de calarie, de dans, de muzica, productii de teatru si bancheturi. Acesta era unul din evenimentele importante din Grecia antica.

Insula Delos1

Insula Delos din Grecia este foarte mica. Ea se intinde pe o fasie de pamant de numai 5 kilometri de la nord la sud, si de 1,3 kilometri de la est la vest. Aici, in Era Neolitica locuiau foarte putini oameni, numarul lor crescand incepand cu perioada Miceniana din Epoca Bronzului. Pe aceasta insula totul se invartea in jurul sanctuarului lui Apollo. Aceasta locatie a fost disputata de locuitorii de pe insulele Paros si Naxos si de catre atenieni. In cele din urma, atenienii au triumfat, in frunte cu liderul lor pe nume Pisistratus.

Mai apoi, atenienii au realizat prima purificare a locului. In anul 454 i.Hr., comoara Confederatiei din Delos a fost mutata la Atena. In anul 426 i.Hr. a avut loc o noua purificare a locului, si a fost emis un decret care interzicea nasterile si decesele pe Insula Delos din Grecia. Astfel, femeile insarcinate si oamenii grav bolnavi au fost mutati pe insula Rheneia. Aceasta decizie a fost motivata de criterii religioase, insa adevarul este ca existau si considerente politice care fusesera luate in seama.

Insula Delos11

In anul 422 i.Hr. atenienii i-au deportat pe locuitorii insulei Delos in numar foarte mare, pentru a-si intari dominatia. Exilul acestora a durat pana in anul 314 i.Hr., cand insula Delos si-a recastigat independenta si a redevenit centrul confederatiei de insule numita Ciclade. In secolele 2 si 1 i.Hr. aceasta insula a devenit un port important, in acele vremuri populatia sa ajungand la 25 000 de locuitori. In anul 166 i.Hr. locuitorii insulei au fost din nou alungati, de aceasta data de Senatul Roman. Romanii doreau sa inlocuiasca comertul din insula Rhodos, prin transformarea insulei Delos intr-un port liber. Aceasta schimbare a insemnat sfarsitul unei perioade dominate de consideratii politice si religioase, si inceputul unei perioade a expansiunii economice. Aceasta perioada mareata a comertului maritim s-a incheiat in anul 69 i.Hr., odata cu pradarea insulei de catre Athenodoros.

Insula Delos din Grecia a fost abandonata in secolul 6, si a fost ocupata pe rand de catre bizantini in 727, slavi in 769, sarazini in 821, venetieni, turcii otomani si cavalerii ospitalieri din Ierusalim. Aceste popoare care s-au perindat pe insula au transformat-o intr-o cariera de piatra. Coloanele templelor de pe insula au fost arse in cuptoare de var, iar peretii caselor au fost lasate sa se darame.

The Temple of Isis (III)

Astazi, insula Delos din Grecia este presarata cu ruine, care au fost dezgropate rand pe rand incepand cu anul 1872. Pe o locatie arheologica despre care se crede ca se intinde pe 95 de hectare, au fost facute excavatii numai pe 25 de hectare. Principalele puncte de interes sunt: Sanctuarul lui Apollo, Piata Compitaliastilor, Piata Delosienilor, Piata Italienilor, Piata lui Theophrastos, Terasa Leilor, Institutia Poseidonistilor din Beirut, Heraion, Fantana Minoica, Sinagoga din Delos, Terasa Sanctuarelor Zeilor Straini, si cartierul teatrului, ale carui ruine au fost coplesite de vegetatie.

Fantana Minoica era o fantana publica sapata in piatra, si cu o coloana in centru. In secolul 6, aici se afla izvorul sacru. Sinagoga din Delos este cea mai veche sinagoga din lume. Terasa Leilor i-a fost dedicata lui Apollo de catre locuitorii insulei Naxos, in 600 i.Hr. si initial se aflau aici intre 9 si 12 lei din marmura, in pozitie ghemuita. Leii creau o alee similara cu aleile presarate cu Sfincsi din Egipt. Institutia Poseidonistilor din Beirut gazduia o asociatie de magazioneri, comercianti, carciumari si armatori, in secolul al 2-lea i.Hr. In triada lor de protectori se aflau Poseidon, Asklepios si Afrodita, la care mai apoi au adaugat si Roma.

Delos1111

Insula Delos este una dintre cele mai importante locatii arheologice ale Greciei, din Marea Egee, care a capturat atentia istoricilor. Aceasta insula a avut o influenta considerabila asupra dezvoltarii arhitecturii si a artelor, in timpul perioadei greco-romane. De asemenea, incepand cu secolul al 15-lea, insula Delos a avut un rol important in imbogatirea cunoasterii oamenilor in ceea ce priveste arta greaca. Astazi, populatia din Delos este estimata la 14 milioane de locuitori si se afla sub administratia insulei Mykonos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.