Insulele Galápagos, Los Galopegos sau arhipelagul lui Columb sunt un grup de insule din Oceanul Pacific administrate de către Ecuador. Ele sunt de natură vulcanică, foarte izolate de lume, oficial poartă denumirea de Archipiélago de Colón sau insulele broaștelor țestoase. Insulele au fost descoperite accidental, în anul 1535, de către Părintele Tomas de Berlanga. Insulele Galápagos sunt situate la aproximativ 1.000 km depărtare de teritoriul continental. Se mai pot vedea cratere vulcanice pe unele dintre insule, cum ar fi cel de pe Insula Isabela. Datorită izolării lor și faptului că omul nu le-a putut face stricăciuni , s-a putut dezvolta o lume vegetală și animală aparte, plante neobișnuite și uneori unice. În anul 1990, Galápagos a primit titlul de Sanctuar al Rechinilor și al Balenelor.
Observațiile asupra faunei insulelor Galápagos l-au condus pe naturalistul englez Charles Darwin la cunoscuta teorie evoluționistă. În anul 1959, 97,5% din teritoriul Arhipelagului Galapagos a devenit parc național, iar în anul 1960 a început activitatea turistica în zonă. În anul1985 a devenit Rezervație a Biosferei. În 1986, 70.000 km² de ocean din jurul grupului de insule au intrat sub protecția legii, ca rezervație marină, a doua ca mărime din lume, după Marea Bariera de Corali australiană.
Insulele Galápagos sunt situate la Ecuator și sunt dispersate pe o suprafață de aproape 60.000 km² din Oceanul Pacific. Arhipelagul este construit din 19 insule, dintre care 13 mari, ce variază ca suprafață de la 4.588 km², la 14 km² și alte 6 insule mai mici au o suprafață cuprinsă între 1-5 km². Pe lângă insulele principale există numeroase insulițe și stânci care ies din apă. Cea mai mare insulă din arhipelag este Insula Isabela care, cu o lungime de aproximativ 132 km, acoperă mai mult de jumătate din aria de uscat a Arhipelagului Galápagos. Muntele Azul care se află pe Insula Isabela este cel mai înalt punct al arhipelagului, cu o înălțime de 1.689 m.
Astăzi 5 dintre insulele Galapagos sunt locuite, Baltra, Isabela, Santa Cruz, Florena și San Cristobal și au o populație de aproximativ 40.000 de locuitori, majoritatea dintre aceștia lucrează în industria turismului. Activitatea vulcanică este continuă, cea mai recentă erupție vulcanică de amploare a avut loc pe Insula Fernandina în anul 2009. Multe specii au a fost obligate să traverseze cel puțin 1000 km de ocean pentru a ajunge pe insula, altele ar fi putut fi transportate de păsări, sub formă de grăunțe și larve, dar pentru că aici nu era competiție, au supraviețuit colonizând insulele.
În arhipelag există 13 specii de cinteze care sunt endemice, iar iguanele marine și pinguinii tropicali sunt unici de asemeni, o specie de cormoran care nu zboară este cea mai mare specie din cele 29 existente și singura care nu mai zboară. La fel, 18% dintre cele 800 de specii de moluștele sunt endemice și 17% dintre pești.
Turiștii pot sta în insule 90 de zile fără viză, timp suficient pentru cei interesați de observarea faunei și florei speciale care este aici. Clima insulelor are două anotimpuri: sezonul ploios din ianuarie până în iulie și cel secetos din iulie până în decembrie. Cea mai rece perioadă este cuprinsă între lunile mai și iulie, când temperaturile coboară la 18-20 °C.
Fenomenul meteorologic El Nino care afectează regiunile din preajma Pacificului face ca precipitațiile anuale să fie imprevizibile și acestea pot cauza secete sau ploi torențiale. Insulele Galápagos au cea mai cunoscută anomalie climatică. Curentul Humboldt, un curent rece aduce un volum enorm de apă rece în nordul regiunii Antarctice, păstrează coasta insulelor temperată și uscată.
Cei ce vin pe insulă pot vedea țestoasele uriașe care sunt pe cale de dispariție, de 2 m lungime chiar, țestoasa marină verde de Pacific care depune ouă pe plajă, cele 3 specii de iguane țepoase, una din ele, iguana marină, este singura iguană din lume care își petrece o parte din viață în apă, leul de mare de Galapagos, foca cu blană de Galapagos, balena cu cocoașă, delfini, orci, peștele înger, peștele papagal, peștele țepos, rechinul de recif și ciocan, fregatele, pescărușii, șoimul de Galapagos, cinteze, dintre care 13 sunt unice, endemice, pinguinii de Galapagos, cormorani nezburători și albatroși cu aripi imense care alcătuiesc acea fauna, fără seamăn în lume. Unul dintre efectele izolării pe o bucată de pământ înconjurată de bariere naturale este endemismul: anumite specii se întâlnesc numai și numai pe acea bucata de pământ și nicăieri altundeva. Iar Galapagos e un adevărat tezaur de specii endemice.
Plasat în anul 2007 pe lista patrimoniului mondial aflată în pericol, Galapagos a fost scos din aceasta categorie în vara anului 2010, un act prin care UNESCO a recunoscut eforturile Ecuadorului în direcția protejării naturii unice a acestor insule. Poate acest lucru să fie benefic, dar grija pentru ecosistemul fragil din insulă trebuie să preocupe oamenii de știință în continuare.
