International Library of African Music (ILAM) a luat naştere în anul 1954 şi reprezintă cea mai mare colecţie de muzică africană din lume. Încă de la început, proiectul a fost gândit ca un centru independent de cercetare şi de conservare a muzicii din regiunea Africii subsahariene, precum şi de promovare a valorilor artistice locale. ILAM deţine mii de înregistrări ce datează încă din anul 1929 şi desfăşoară în continuare studii în domeniu, iar colecţiile sale muzicale sunt în curs de digitalizare. În plus, revista „African Music” intră în al patrulea deceniu de apariţie.

Organizaţia ILAM îşi are sediul în oraşul Grahamstown din provincia Eastern Cape din Africa de Sud şi este afiliată Departamentului de Muzică din cadrul Universităţii Rhodes. Prin programul de etno-muzicologie pe care îl desfăşoară în parteneriat cu Universitatea, ILAM oferă studenţilor şi absolvenţilor posibilitatea de a aprofunda studiul muzicii africane.

International Library of African Music a fost fondată de către Hugh Tracey, originar din Devonshire, Anglia. El a început să înregistreze melodii, legende şi poveşti ale populaţiei Karanga şi ale altor culturi africane. Acesta a întâmpinat rezistenţă din partea comunităţii coloniale, în special a celor din domeniul educaţiei, al Bisericii şi al autorităţilor, care susţineau că în Africa nu există o cultură sau o muzică de valoare. Tracy s-a mutat în Africa de Sud şi a lucrat pentru 12 ani alături de South African Broadcasting Corporation (SABC). Înregistrările strânse de acesta au fost utilizate pentru a educa publicul şi a evidenţia importanţa muzicii africane în păstrarea culturii tradiţionale locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.