Să fie clar de la început: alpiniștii nu sunt nebuni, sunt doar oameni îndrăgostiți pe jumătate de ei înșiși. Deși nu pot fi sigur că sunt oameni, am certitudinea că noi, restul, nu ne iubim îndeajuns cât să ne supunem unei asemenea încercări: nu există un alt loc în care omul să se simtă atât de singur și izolat, poate neputincios în fața naturii și incapabil să creadă ca tot ce e frumusețe i se cuvine cu adevărat. Muntele decide totul în cazul ăsta, muntele se întinde de la un capăt al orizontului la celălalt. El e puternic și enorm, muntele nu e opțional, poate doar cățărarea lui este. Atât de nevolnică și de nesemnificativă e lumea de jos, cu viețile mărunte ale oamenilor.

Ioana Acsinia, alpinista

Palmele unui alpinist poartă muntele cu ele zi și noapte, degetele aproape lipsite de amprente sunt dovada rigurozității acestui sport. Sau mai degrabă întrebați-o pe Ioana Acsinia. Structurată și riguroasă în tot ce face, Ioana vă poate vorbi, cu ochii luminați, despre toate încercările acestui sport, dar mai ales despre cele de după, când noaptea adoarme în strigătele muntelui. Opriți-o pe stradă, cereți-i politicos să vă arate palmele. În zilele lucrătoare, o găsiți în departamentul de eCommerce al celui mai mare retailer foto-video din România. În weekend-uri, e pe munte.

Pe biroul Ioanei, se află un borcan cu dulceață. Se golește pe zi ce trece. Dar și o cremă, probabil pentru mâini. Ioana este eCommerce Project Manager și blogger la Fluturele de Piatră. Blogger care iubește viața, să nu uit, că e important. S-a născut în Târgoviște și a fost genul de copil căruia tatăl i-a interzis să mai citească pentru că nu își dormea nopțile. A lucrat șase luni la Bruxelles, după care s-a întors în România: „Când pierderea vremii devine instituționalizată, mă plictisesc”, spunea ea.

Ioana Acsinia, alpinista

M-am întâlnit cu Ioana Acsinia într-un bar de lângă Universitate. După două săptămâni în care, din diverse motive, am tot amânat întâlnirea noastră, aveam să o cunosc într-un alt mediu decât cel profesional. Nimic surprinzător: Ioana este la fel, chiar și sub jocul de lumini al paharului ei de vin roșu, rămâne fata cu ochi luminoși și zâmbet larg, care îți poate vorbi de SEO (Search Engine Optimization) cu aproape aceeași intensitate cu care îți povestește despre munte. Aflu chiar de la ea că este „sociabilă, însă până la un punct”. Deși, mărturisesc încă de pe-acum, nu cred că am reușit să văd acel punct despre care vorbea.

Ioana Acsinia, alpinista

Muzica începe să ocupe treptat întregul bar. Radiohead, Lotus Flower. Încerc să aflu de la Ioana ce anume a determinat-o să se apuce de alpinism. La acel moment, mă gândeam că trebuie să fi trecut printr-o situație-limită pentru a ajunge la un sport de-o asemenea intensitate fizică, dar mai ales psihică: doar o problemă ce acționează la un nivel pe care noi, oamenii din jurul ei, nu l-am fi putut percepe ar putea declanșa o așa dorință, credeam atunci. Numai că aflu că a început să practice alpinismul în mod… „organic”. Un profesor de la facultate i-a dat un pliant pentru ghizi montani, ea dorindu-și să facă fotografii, doar că alta i-a fost calea. I s-a propus să se cațere, a acceptat, hrănindu-și cumva curiozitatea, și i-a plăcut; astfel, muntele a devenit pentru ea un „mediu de încredere prin excelență, un spațiu intim”. Își amintește cum a fost în primele dăți: „Aoleu, o să cad aici! Dar măcar fac spectacol pentru oamenii de jos!” (râde).

Ioana Acsinia nu se consideră nicicum o persoană curajoasă, ba dimpotrivă: „Sunt fricoasă, poate și pentru că sunt foarte pretențioasă vizavi de comportamentul meu”. Am vrut să aflu cum se manifestă energia pe care ea le-o alocă oamenilor pe munte. Și nu întâmplător: am observat că este atentă cu cei din jurul ei, le zâmbește și, până și-n situațiile de criză, tratează problema cu diplomație. „Alpinismul e un sport de echipă, dar, totodată, solitar”, spune Ioana. „Muntele nu e proba finală”, continuă ea aproape părintește.

Citește și:  Couchsurfing: străinii de pe canapeaua mea (I)

Fata, pentru care „SEO e o consecință a modului ei de a fi”, se sprijină ușor de paharul ei de vin, semn că discuția noastră o poartă în niște zone la care nu se mai gândiseră. Zâmbește și continuă să-mi vorbească despre teamă. Totuși, îmi dau seama că Ioana trăiește într-o lume frumoasă și aflu că, în alpinism, „nu trebuie să fii un filosof, trebuie să analizezi”. Acum însă, îmi dau seama că lumea asta despre care vorbeam are, poate, o frumusețe atent analizată, nu și căutată, tocmai, o frumusețe ce derivă dintr-o căutare anume. Și iată ce ușor ne e să devenim filosofi când ne aflăm în zona noastră de confort.

Am întrebat-o apoi ce o face să râdă. Am primit un răspuns mai lung decât m-aș fi așteptat: „Mă amuză lucrurile simpatice pe loc, deși cred că râd mai mult de atmosferă. Și-mi plac oamenii care au simțul umorului, care comunică natural și care sunt deci mai cinstiți. Eu, spre exemplu, comunic mai bine când mă cațăr, tot atunci râd cel mai sănătos”.

Ioana Acsinia, alpinista

Și, știind că a avut cândva un accident pe munte, am vrut să o fac pe Ioana să-mi vorbească despre un moment în care muntele a fost violent cu ea. Răspunsul ei a venit rapid: „Nu a fost niciodată, e așa cum am vrut eu să fie!”. Între timp, pune mâna iarăși pe paharul de vin, dar fără să bea din el. Ezită câteva secunde, după care zâmbește și continuă să-mi vorbească de faptul că muntele chiar nu e proba finală: „eu nu trec oamenii prin filtrul muntelui”.

Ioana Acsinia, alpinista

Spre final, am rugat-o pe Ioana să îmi spună un loc secret pe care ar vrea să-l împartă cu mine: „O grotă la baza celui mai înalt perete din România: Peretele Văii Albe din Bucegi”. „Și să-mi spui și coordonatele”, am continuat eu, la care Ioana, râzând: „Oricum, nu ai nicio șansă să-l găsești!”. Apoi, i-am cerut câteva sfaturi pentru cei care ar dori să practice alpinismul. Iată ce mi-a trimis:

  1. Mergi la munte măcar o dată, eventual cu cineva care a mai fost și știe să observe ce alții poate doar văd; alpinismul începe de la mersul pe munte. Există cluburi montane care organizează ieșiri pentru începători.
  2. Fii curios, indiferent ce inseamnă curiozitatea pentru tine: curiozitatea de a-ți descoperi corpul, curiozitatea de a-ți descoperi mintea, de a descoperi natura sau de a cunoaște persoane cu o condiție fizică bună.
  3. Caută un curs de escaladă la panourile din oraș sau chiar la faleze afară, să vezi dacă simți chimia față de cățărare.
  4. Nu-ți bate capul cu echipamentul. La început, se poate inchiria de la săli/cluburi și nu merită investiția dacă nu ai certitudinea că vrei să încerci mai mult.
  5. Nu te teme de a-ți fi teamă. Este ceva natural, contează doar ce faci când o simți. Este și mai mare satisfacția atunci când ți-e teamă și treci peste.
  6. Fii deschis către oamenii din jur, nu știi niciodată cu cine rezonezi! Cele mai frumoase echipe în care am fost au fost acelea în care, dincolo de obiective comune, vorbeam aceeași limbă.
  7. Dacă îți place muntele, îți place și cățărarea, este timpul să te pui la punct cu logistica de echipament și cum să îl folosești corect. Nu ai vrea să te încurci în propriile-ți corzi.
  8. Fii încăpățânat! Perseverează!
  9. Pornește de la percepția că ai mereu ceva de învățat. Să știi când să te retragi dintr-un traseu poate fi o probă mai mare de tărie decât să îl continui.
  10. Îndrăgostește-te dacă ai curaj!

Ioana Acsinia este o ființă a muntelui. Trăiește într-o lume frumoasă, uneori singuratică, dar întotdeauna surprinzătoare. Este și lumea noastră, depinde când vrem s-o descoperim. Și faceți orice vă bucură, ar spune Ioana. În schimb, eu vă spun: să nu o opriți pe stradă pentru a o ruga să vă arate mâinile. Aveți și voi mâini, umpleți-le cu însemnele muntelui.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.