Între Scila și Caribda este o expresie utilizată în multe limbi, a cărei origine se află în mitologia greacă, dar care a ajuns până la noi prin intermediul limbii latine și al culturii franceze. Un poet francez din secolul al XII-lea, Philippe Gautier de Lille, într-un poem scris în limba latină, are un vers care spune, apelând la o metaforă: „Incidis în Scyllam cupiens vitare Charybdim”, însemnând „Cazi în Scila, vrând să eviți Caribda”.
Pentru a înțelege mai bine contextul și utilizarea expresiei Între Scila și Caribda, este esențial să cunoaștem originile mitologice și modul în care aceasta a evoluat în limbajul cotidian. De-a lungul timpului, expresia a fost adaptată și utilizată în diverse contexte, simbolizând o alegere dificilă între două opțiuni la fel de periculoase. Acest aspect ne ajută să înțelegem mai bine complexitatea și frumusețea limbii noastre.
Poetul francez concentrează astfel o veche legendă grecească, consemnată de Homer în epopeea „Odiseea” și în jurul căreia, în timp, s-a construit un mesaj cu puternice conotații. Expresia „A fi între Scila și Caribda” înseamnă, astăzi, „A fi între două mari primejdii” sau, apelând la alte expresii românești echivalente, „A fi între ciocan și nicovală”/„A fi într-o situație critică”/„A fi la strâmtoare”/„A fi la ananghie”.
Cum se întâmplă în cazul tuturor legendelor, și cea referitoare la Scila și Caribda are un punct de plecare în realitate, în acest caz având legătură cu Strâmtoarea Messina (Stretto di Messina, în italiană), care separă Sicilia de Calabria, în partea de sud a Peninsulei Italice și care, în punctul cel mai îngust, are o lățime de 3,1 kilometri.
În timpurile vechi, cei care călătoreau în această zonă, neputând evita Strâmtoarea Messina, trebuiau să aibă mare grijă la stânca Scila și la prăpastia și vâltoarea Caribda. Multe dintre corăbiile care reușeau să treacă de vârtejul de apă al Caribdei se izbeau de stâncile Scilei sau invers. „A cădea din Scila în Caribda” poate însemna și „A merge din rău în mai rău”, „A cădea din lac în puț” sau, cum spune o altă expresie latinească, „In vitium ducit culpae fuga” – „Fuga de un pericol te duce spre altul și mai mare”.
În mitologia greacă, Scila și Caribda sunt doi monștri marini. Caribda era fiica lui Poseidon, zeul mării, iar mama sa era Geea/Gaia (Pământul). Pentru că aceasta (Caribda) a devorat vitele lui Hercule, Zeus a pedepsit-o trimițând-o în adâncul Strâmtorii Messina, pentru a înghiți și a trimite în mare, în fiecare zi, apa din acest loc.
Scila (Scylla), inițial, fusese o nimfă marină de care se îndrăgostise Glaucos, fiul lui Poseidon, și pe care Circe, fiica Soarelui (Helios), din gelozie, a transformat-o într-un monstru (stânca amenințătoare din Strâmtoarea Messina).
În cadrul literaturii și discursurilor moderne, expresia Între Scila și Caribda este adesea folosită pentru a descrie o situație din care nu există o ieșire ușoară. Acesta este un exemplu clasic al modului în care limbajul nostru se îmbogățește și evoluează, preluând elemente din mitologie și adaptându-le la contexte noi și relevante.
Homer, în „Odiseea”, povestește cum Circe îl avertizează pe Ulise, personajul principal al epopeii, despre această primejdie pe care o are de înfruntat pe drumul de întoarcere spre casă, spre Ithaca. Nimfa îi spune despre Caribda că este un vârf de stâncă netedă și lucioasă, înconjurat de nori, pe care niciun muritor nu ar putea urca vreodată și că, din mijlocul acestei stânci, pornește o prăpastie care învolburează apele. Circe descrie locul situat „Între Scila și Caribda” ca fiind „răul etern, un flagel teribil, o realitate sălbatică, de neînvins, din care nici chiar zeul Poseidon nu ar putea salva pe cineva”.
Avertizat de pericol, Ulise alege să treacă mai aproape de stâncă (Scila), adică optează pentru răul cel mai mic, ocolind vârtejurile infernale de apă și, deși a pierdut șase marinari, a reușit să treacă de strâmtoare.
Evident că mitul, ca și expresia „A fi între Scila și Caribda” sau echivalentele acesteia, trimit spre o filosofie de viață, aceea că omul, în fața primejdiilor iminente și în imposibilitatea de a le evita, trebuie să aibă înțelepciunea de a alege răul cel mai mic.
Aplicabilă la o mulțime de contexte, de la viața personală, la cea publică, socială, politică, exploatată de scriitori, artiști, scenografi, regizori, dar și de mass-media, expresia „Între Scila și Caribda” este, după mii de ani, foarte vie, făcând referire la perpetua, inevitabila situație pe care omul o experimentează vrând-nevrând, aceea de a alege.
Explorarea sensului și originii expresiilor precum Între Scila și Caribda ne oferă o fereastră spre bogăția și complexitatea limbii. Dacă sunteți interesați de alte expresii și modul lor corect de utilizare, vă recomandăm să citiți și cum este corect: „Deseară” sau „Diseară”?, unde veți descoperi mai multe despre regulile și nuanțele limbii române.
