Intuiţia – un potenţial uriaş al inteligenţei noastre emoţionale

Intuiţia este “inteligenţa care comite un exces de viteză”, spunea Henry Bernstein, un cunoscut sociolog contemporan. Intuiţia este o manifestare a spiritului nostru despre care toţi ştim câte ceva, dar pe care, de cele mai multe ori, o ignorăm, pentru că ne-am obişnuit sau am fost învăţaţi să ne bazăm exclusiv pe raţiune atunci când este vorba de cunoaştere, de luarea deciziilor, să ne refulăm elanurile spontane şi, în general, să facem ceea ce cei din jur se aşteaptă să facem.

Genialul Albert Einstein era convins că “mentalul intuitiv este un dar divin, iar mentalul raţional ar trebui să-i fie un servitor fidel, dar omul a creat o societate care onorează “servitorul” şi care a uitat “darul”.

Mai aproape de zilele noastre, Steve Jobs, antreprenor de succes, cofondator al Apple Computer, considerat de mulţi ca fiind un vizionar, se lăsa condus constant, în acţiunile sale, de intuiţie. Avea obiceiul să spună mereu celor din jur: “Aveţi curajul de a vă urma inima şi intuiţia. Şi una şi cealaltă ştiu ceea ce vreţi să realizaţi şi ceea ce vreţi să fiţi cu adevărat. Toate celelalte lucruri ţin de un plan secund”.

Intuiţia, din perspectivă ştiinţifică

Considerat a fi al şaselea simţ, intuiţia (din latinescul “intuitio” – “privire”, derivat din “intueri” – “a privi cu atenţie”), este un mod de cunoaştere spontan, care nu se bazează nici pe experienţă, nici pe reflexivitate, nici pe percepţie senzorială, care vizează atât realitatea exterioară, cât şi sentimentele şi motivaţia. Unii o numesc fler, alţii îi spun inspiraţie, voce interioară, instinct, revelaţie, presentiment, premoniţie, capacitate de a percepe ceva necunoscut, fără a putea explica sau argumenta acest lucru.

Chiar dacă mai sunt încă multe mecanisme psihologice de descoperit şi explicat, specialiştii în neurostiinte confirmă faptul că acest al şaselea simţ nu este nici “magie”, nici fenomen “paranormal”, nu este un privilegiu al celor “aleşi”, ci este o formă de inteligenţă intrinsecă naturii umane, de care omul modern s-a îndepărtat însă foarte mult.

Un vechi proverb amerindian spune că “Natura întreagă este cuprinsă în spiritul unui singur om”, dar, uitând să-şi întoarcă privirea spre interior, omul a devenit captiv în jocul aparenţelor şi priveşte lumea fragmentar si dintr-un unghi greşit. Prin definiţie, o intuiţie este întotdeauna justă, este de necombătut, este o cale directă către adevăr. Dacă lucrurile par altfel, înseamnă că nu este vorba de o intuiţie, ci de un amestec de emoţii, judecăţi şi interpretări, care alterează “vocea interioară”. În astfel de cazuri, ceea ce am fi tentaţi să numim intuiţie este, de fapt, altceva – manifestare a dorinţelor, a fricilor noastre, “adevăruri” apriorice. De aceea este esenţial să învăţăm să deosebim intuiţiile de alte manifestări ale intelectului sau sensibilităţii.

Directorul Centrului de neurobiologie de la CERN, al treilea institut de cercetare, ca mărime şi valoare, din lume, şi primul din Europa, defineşte intuiţia drept “capacitatea umană de a percepe diverse elemente contextuale şi de a le valorifica astfel încât respectiva persoană să găsească noi soluţii într-o situaţie repetitivă sau într-un program prestabilit”.

Gerd Gigerenzer, coordonatorul Institutului de cercetări Max-Planck, din Berlin, descrie intuiţia ca fiind “o formă de inteligenţă care exploatează capacităţile avansate ale creierului şi se bazează pe metode empirice, care ne permit să acţionăm rapid, cu o precizie uimitoare”.

Creierul nostru integrează permanent, într-o rutină inconştientă, toate senzaţiile şi percepţiile pe care le experimentăm şi are acces la informaţii care scapă logicii noastre. Când un detaliu se schimbă într-o situaţie cunoscută, intuiţia noastră se activează. Este un proces inductiv, şi nu deductiv (aşa cum este raţionamentul) însoţit adesea şi de senzaţii fizice – bătăi rapide ale inimii, senzaţie de căldură, stare de bine sau de rău, apatie etc. În asemenea momente, corpul şi spiritul simt şi ştiu în acelaşi timp.

Pentru D.Kahneman, psiholog şi economist americano-israelian, laureat al Premiului Nobel pentru economie, în 2002, cu lucrări remarcabile despre comportamentul uman, despre baza cognitivă a erorilor umane etc., o intuiţie “justă” depinde de două condiţii: un mediu familiar şi, deci, previzibil, şi faptul că persoana în cauză are o cunoaştere suficient de bună a acestui mediu.

El exemplifică aceste condiţii cu situaţia medicilor sau a pompierilor, care, în situaţii de urgenţă, pot avea intuiţii, le vizualizează mental şi înţeleg rapid dacă funcţionează sau nu, în opoziţie, de pildă, cu domeniul economic sau politic, unde mediul este în continuă schimbare, ceea ce face aproape imposibilă cunoaşterea intuitivă.

Psihologul german Gerd Gigerenzer, într-o lucrare intitulată “Geniul intuiţiei, inteligenţia şi puterea inconştientului”, pentru care s-a documentat mai bine de zece ani, observă că o modalitate relativ simplă de a face distincţia între intuiţie şi un gând parazitar, fals, indus de proiecţii anxioase asupra unei situaţii, este aceea de a pune în cumpănă presentimentul respectiv cu gândirea raţională. Dacă un gând presupus ca fiind intuitiv deranjează logica sau modul personal de a interpreta evenimentele sau o convingere subiectivă, merită să fie luat în seamă, are mari şanse să indice un drum corect.

Beneficiile cunoaşterii intuitive

Interesul pentru cunoaşterea intuitivă a fost constant în viaţa oamenilor de-a lungul timpului, dar, pe măsură ce societatea a evoluat, luând amploare fobia de inexplicabil şi necunoscut, “a câştigat” partea stângă a creierului nostru, cea responsabilă de gândirea raţională, iar vocea interioară a devenit tot mai timidă sau chiar s-a stins.

Paradoxal totuşi, în anii 2000, lumea ştiinţifică pare să fi redescoperit acest potenţial uriaş al inteligenţei umane, intuiţia, despre care un alt laureat al Premiului Nobel, fizicianul Brian Josephson, spunea că face parte din ordinea care există în Univers, din echilibrul dintre materie şi energie, implicit din zona subtilă a fiinţei noastre.

Principalele frâne în calea manifestării inteligenţei noastre intuitive, spun specialiştii, sunt: frica, nesiguranţa, neîncrederea în noi înşine, falsele convingeri, educaţia pe care omul o primeşte încă din primii ani de viaţă şi care descurajează o astfel de cunoaştere.

Este bine cunoscută situaţia în care intuiţia intervine după ce cineva a reflectat îndelung asupra unei probleme sau a unei situaţii, fără a ajunge, logic, la o soluţie. Şi, lăsând lucrurile “pe mai târziu”, abandonând problema respectivă, dintr-o dată soluţia vine de la sine, aparent de niciunde, ca o “iluminare”. Nu acelaşi lucru se întâmplă când este vorba de realităţi nefamiliare. Prin urmare, intuiţia este o formă de inteligenţă care acţionează la nivel inconştient.

Un om care ştie sau şi-a redescoperit puterea intuiţiei se bucură de o mulţime de avantaje menite să-i desăvârşească personalitatea, să-i facă viaţa mai bună şi în acord cu dorinţele sale: o inteligenţă complexă, decizii şi alegeri mai potrivite cu propriile aspiraţii, creativitate, încredere în sine, tenacitate, forţă interioară, echilibru emoţional, coerenţă comportamentală etc.

Intuiţia feminină – mit sau realitate?

Se spune adesea că femeile sunt mai intuitive decât bărbaţii, probabil pentru că sunt considerate a fi mai emotive, mai empatice (calităţi esenţiale pentru cultivarea intuiţiei) sau pentru că, în calitate de mame, au învăţat să se încreadă în al şaselea simţ şi au exersat îndelung decodajul semnelor, gesturilor, expresiilor copiilor, încă de la început, când cei mici nu ştiu să vorbească.

Pe de altă parte, de-a lungul timpului, s-au impus diferite moduri de a gândi despre natura feminină, multe devenite clişee care s-au perpetuat de la o epocă la alta. Aristotel, de exemplu, în antichitate, considera că personalitatea unui bărbat presupune fermitate, stabilitate şi logică, în timp ce personalitatea feminină, definită prin emotivitate, este mai puţin stabilă.

Kant, în secolul al XVIII-lea, afirma că “filosofia” femeii constă în “a simţi”, nu în “a raţiona”, iar un secol mai târziu, Charles Darwin punea în opoziţie “energia şi geniul masculin” cu “intuiţia şi compasiunea” femeii. Principalul argument pentru astfel de interpretări era acela că, mult timp prizonieră în sfera domestică a existenţei, fără acces la zonele înalte ale gândirii, abstractizării şi acţiunii, femeia şi-a dezvoltat mai mult inteligenţa emoţională, ajutând-o să înţeleagă mai uşor, mai corect şi mai rapid sentimentele celorlalţi.

Un studiu din 2005, realizat pe 15 mii de bărbaţi şi femei, de către psihologul britanic Richard Wiseman, de la Universitatea Hertfordshire, a demonstrat însă că nu sunt diferenţe majore între bărbaţi şi femei în privinţa capacităţii intuitive, dar că, într-adevăr, bărbaţii utilizează mai mult emisfera cerebrală stângă – sediul gândirii raţionale – în timp ce femeile solicită în manieră aproximativ egală cele două emisfere, cea dreaptă fiind asociată emoţiilor şi imaginaţiei.

Pe de altă parte, mulţi specialişti recunosc faptul că femeile, dincolo de epocă, mentalitate, educaţie, prejudecăţi etc., au o mai bună memorie afectivă, au o mai mare capacitate de a sesiza nuanţele emoţionale şi sunt mult mai empatice, deci si foarte intuitive.

Cinci metode pentru a ne dezvolta capacitatea intuitivă

Pentru a putea beneficia de avantajele cunoaşterii intuitive, această capacitate trebuie redescoperită şi exersată. Iată câteva metode prin care ne putem dezvolta intuiţia:

• observarea atentă a realităţii – cu cât vom fi mai atenţi la fiecare detaliu din mediul în care trăim, cu atât vom învăţa şi vom înţelege mai multe lucruri, chiar şi fără să conştientizăm acest fapt şi, odată integrate aceste detalii în sistemul nostru de informaţii, de valori, posibilitatea de a lua deciziile cele mai bune creşte, implicit capacitatea noastră intuitivă;
• un principiu de bază al funcţionării intuiţiei este de a ne lăsa conduşi de ceea ce simţim, fără a ne pune prea multe întrebări care ne-ar duce, automat, spre reflexivitate, spre căutarea argumentelor pro sau contra unei împrejurări de viaţă sau alta; desigur, apelul la intuiţie nu înseamnă abandonarea alegerilor raţionale, este vorba doar de accente, în funcţie de împrejurări – nu întotdeauna o decizie bine cântărită este şi cea mai bună;
• un pas important în eliberarea capacităţilor noastre intuitive îl reprezintă încrederea în sine; intuiţia este o calitate a fiinţei umane adânc ancorată în interioritatea fiecăruia şi care ne-a protejat întotdeauna, chiar şi atunci când am ignorat-o; inclusiv cei care cred că nu sunt capabili să ia deciziile cele mai bune trebuie să-şi antreneze încrederea în propriile forţe;
• cel mai mare duşman al capacităţii noastre intuitive este stresul; cine are tendinţa să se neliniştească în momentul în care are de luat o hotărâre sau când trebuie să ducă la bun sfârşit o acţiune trebuie să-şi facă un obicei din a se relaxa, detensiona, din a fi atent la ce îi transmite “vocea interioară”, fără să confunde sentimentele, emoţiile, temerile, cu al şaselea simţ;
• este recomandat să ne verificăm intuiţia mai întâi prin decizii mai puţin importante, chiar dacă pot părea derizorii – de pildă, alegerea unei ţinute într-o anumită împrejurare, a unui cadou pentru o vizită etc.; treptat vom reînvăţa să ne ascultăm intuiţia şi vom dobândi curajul de a o valorifica şi în cazurile importante, cu semnificaţie pentru viaţa noastră.

  

Intuiţia reprezintă, fără îndoială, o resursă uriaşă, inepuizabilă, pentru o viaţă mai bună, în care să fim stăpâni pe echilibrul interior, atât de fragil, să mizăm pe inteligenţa noastră, în toate formele ei, şi pe justeţea deciziilor. Nu putem separa partea noastră fizică de spirit, dar putem deveni conştienţi de faptul că între lumea exterioară şi interioritatea noastră există legături subtile, care ne ajută nu numai să supravieţuim, dar si să ne construim existenţa aşa cum dorim.

Egoul nostru a fost învăţat, din inerţie, în virtutea anumitor modele culturale, educative, că trăim într-o lume a competiţiei, cu câştigători şi perdanţi, cu săraci şi bogaţi, cu oameni care reuşesc şi alţii care eşuează. În realitate, esenţa umană profundă este construită după alte criterii, iar intuiţia ne poate ajuta să descoperim oportunităţi, să reuşim, spre beneficiul nostru şi al celorlalţi, să fim creativi şi inteligenţi, să găsim răspunsuri la ceea ce este just şi ce nu, şi prin dimensiunea noastră raţională, dar şi în propria interioritate. Intuiţia nu are de-a face cu rutina, ci relevă o stare de spirit dintr-o zonă mult mai înaltă, care nu ar trebui ignorată.