Ascutitoarea este, in prezent, un obiect atat de banal, incat, probabil, nici nu ne mai trece prin minte ca, la un moment dat, cineva a trebuit sa conceapa si sa puna in practica o asemenea idee. In aproape doua secole, de cand a fost inventata, ascutitoarea a luat diverse forme (manuala, mecanica, electrica, simpla, dubla, cu sau fara rezervor pentru reziduuri, fabricata din aluminiu, magneziu, bachelita, plumb si, mai tarziu, din material plastic).
Primele instrumente folosite pentru ascutirea creioanelor
Primele instrumente folosite pentru ascutirea creioanelor erau cutite sau bricege. Folosirea lor necesita timp, iar in cancelarii (birouri ale sefilor de state sau ale institutiilor care se ocupau de administratie), unde volumul de munca era foarte mare, ca si uzura obiectelor de scris, la un moment dat, chiar s-au angajat oameni care nu faceau altceva decat sa ascuta creioanele. Pentru reducerea cheltuielilor si a volumului de munca, matematicianul francez Bernard Lassimone este primul care a conceput si brevetat o ascutitoare, in 1828.
Tot un francez, Thierry des Estivaux, in 1847, a depus, la Paris, pentru obtinerea brevetului, o ascutitoare formata dintr-un tub, o parte conica si o lama. Cam in aceeasi vreme, in Germania, Theodor Paul Mobius a pus la punct si a comercializat o ascutitoare asemanatoare cu cea a lui Thierry des Estivaux, capabila sa taie lemnul care inconjoara mina creionului si sa lase varful ascutit, cu mare finete. Sotia sa era cea care strabatea strazile din Erlangen, pentru a vinde inventia lui Mobius.
Cand a inceput productia in seria a creioanelor?
Productia in serie a creioanelor a inceput in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. In paralel, s-a dezvoltat si productia de ascutitori manuale, confectionate din fier alb. La inceputul secolului al XX-lea, cererea de astfel de instrumente a crescut foarte mult, mai ales in scoli si in birouri, si, chiar pe piata europeana, s-au bucurat de mare succes ascutitorile japoneze si chinezesti, care aveau forma (si stilul) unor obiecte specifice lumii orientale.
Totusi, monopolul, in Europa, multa vreme a fost detinut de Germania, care avea, la vremea respectiva, si o infloritoare industrie de jucarii. Chiar daca nu erau destinate numai copiilor, ascutitorile au devenit, in scurt timp, niste obiecte facute nu numai sa ascuta creioane, ci sa si placa, adica sa aiba si functionalitate, dar sa cuprinda si o latura ludica si educativa. Indiscutabil, forma cea mai exploatata, in anii ’20 ai secolului trecut (chiar si astazi), pentru ascutitori, a fost cea a globului terestru, urmata de ascutitori sub forma de ceas, busola, fructe, animale, masinute, clovni etc.
Dupa Primul Razboi Mondial, in afara de productia de serie, se fabricau si ascutitori “de lux”, potrivite pentru a fi oferite drept cadou, de exemplu, unui functionar de rang inalt, confectionate din argint sau aur, adevarate obiecte de arta.
S-ar putea crede ca, in prezent, creionul fiind mai putin folosit, si ascutitorile si-au mai pierdut din importanta. Totusi, firmele spaniole si germane, recunoscute in domeniu, produc, anual, peste 300 de milioane de ascutitori. Aranjate (imaginar) unele langa altele, fara a le pune la socoteala pe cele importate din Asia, ar forma o linie de peste 9000 de kilometri, ceea ce inseamna ca micul obiect este inca foarte cautat.