Ion Andreescu – picturi de valoare universala

Pictorul Ion Andreescu (1850-1882) s-a format in Scoala de Arte Frumoase condusa de Theodor Aman. Artistul si-a inceput destinul artistic in anul 1872, ca profesor de desen si caligrafie la Seminarul episcopal din Buzau. Izolarea in provincie a fost de multe ori prilej de reculegere si adancire in creatie. Andreescu era timid, modest si rezervat si cu toata tineretea lui, avea ceva batranesc in fire, o tristete si o melancolie adanca.

Inca de la primele tablouri, cu toate stangaciile inerente ale incepatorului, Ion Andreescu prezinta o pictura grava, asezata, paleta de culori este redusa la cateva tonuri cam intunecate: un verde inchis, un alb cenusiu, un galben sur, un rosu caramiziu. Astfel cateva peisaje cu colibe pictate la marimea unui sat din imprejurimile Buzaului prezinta un artist in dezvoltarea lui.

Dupa cativa ani de activitate ca profesor la diferite scoli, pleaca la Paris in 1978, unde urmeaza cursurile libere ale Academiei Julian. Aici se intalneste cu Nicolae Grigorescu la Barbizon si studiaza impreuna, fiind influentat de experientele pictorilor francezi. Astfel el se maturizeaza ca pictor si creaza o capodopera ,,Iarna la Barbizon”. ,,Cumpana satului” este o alta panza minunata ce prezinta un cer incins de vara, care invaluie peisajul secetos de o tristete dezolanta, putul si cumpana satului apar printre colibe – simbol al vietii rustice.

O alta panza creata la Paris este peisajul ,,Margine de sat” in care natura se desfasoara din belsug, in profunzime pana in linia unor stejari si plopi masivi, in care se intalneste tonalitatea calda aurie a amurgului, campuri de un verde saturat, coloritul caselor de lut cu acoperisurile lor variate si care amintesc de drumurile de la tara.

In Franta, Ion Andreescu a vazut si a invatat din operele peisagistilor de la Fontainebleau, Theodore Rousseau, Millet, Corot si in special Courbet, care i-au netezit calea catre natura si misterele ei. El creeaza ,,Stancile de la Apremont”, lucrare in care surprinde acele stanci masive in toata structura lor si scoarta copacilor din padurile de mesteceni sau fagi, ridicandu-se la nivelul mesterilor francezi. Artistul prezinta aspecte grandioase ale naturii in panzele: ,,Stejarul”, ,,Iarna in padure”, ,,Margine de padure”. Nostalgia naturii apare in picturile: ,,Padure desfrunzita”, ,,Mestecanis”, ,,Interior de padure”, ,,Peisaj cu plopi”, ,,Padure de fagi”, ,,Crang desfrunzit”, ,,Camp inflorit”, ,,Padure”.

Copacii pictati de Andreescu sunt transpuneri ale profundelor sentimente umane. Peisajele campenesti emana o grava tristete: ,,Casa singuratica”, ,,Cumpana satului”, ,,Bordei taranesc”, ,,Drum pe coline”, ,,Casa de ciurari”, ,,Case la tara”. Dialogul intre cer si pamant este animat de sentimentul maretiei, omul rareori prezent in natura participa cu reculegere la acest dialog: ,,Calaret in amurg”, ,,Taietor de lemne”, ,,Ecoul”.

Aflat in fata naturii, Ion Andreescu transmite uneori sentimentul de melancolie, alteori de dezolare, singuratate. Incordarea dramatica din peisajele sale, inspirate fiind din natura romanesca, atmosfera mohorata a acestora il exprima in trairile proprii. Pictorul cauta pretutindeni imagini potrivite naturii sufletului sau. Natura singura fara prezenta activa a omului este solitara, la fel ca si sufletul artistului. Reprezentative sunt panzele: ,,Mesteceni la marginea baltii”, ,,Stejarul”, ,,Stanci in padure”, ,,Stanci si mesteceni”, ,,Poteca in padure”.

In pictura sa nuantele de verde stins, albastru intens care acopera panzele in straturi compacte amintesc de tablourile lui Pissarro. Andreescu este animat de admiratie fata de ambianta, lumina, forme si culori. Natura devine pentru el lucrul cel mai important. Pictorul aducand grandorii codrului si campiei romanesti profundul sau omagiu artistic, in opere precum: ,,Paduri iarna” si ,,Padure de fagi vara”.

Ion Andreescu picteaza chipuri tinere de taranci din zona dealului romanesc, figuri al caror obraz este incadrat de basmaua sau marama taraneasca: ,,Broboada rosie”, ,,Taranca cu traista”, ,,Fetita cu gaina”, ,,Taranca cu broboada verde”, ,,Cap de fetita cu broboada alba”, ,,Cap de tarancuta cu tulpan galben”, ,,Fetita”.

Autoportretele pictorului par a destainui acceptarea destinului, impacarea cu durerile vietii si cu moartea. Creeaza portrete si in Franta: ,,Femeie in albastru”, ,,Portret de femeie in costum de epoca” – au expresia de melancolie sau de usoara tristete. ,,Model costumat” este o panza in care artistul a stiut sa dozeze intr-o lumina cristalizata forma cu stralucirile unui colorit intens si matasos.

Ion Andreescu picteaza scene de viata cotidiana precum scenele pestrite de targ cum sunt: ,,Dragaica”, ,,Balci”, ,,Targ de Dragaica”, ,,Piata la Buzau”, ori scene de odihna si de siesta in: ,,Fetele cu umbrela”. Adevarate poeme de culoare sunt picturile ce alcatuiesc natura statica: ,,Ghiocei’, ,,Garofita in pahar”, ,,Crizanteme”, ,,Pansele”, ,,Trandafiri albi, roz si rosii”, ,,Felii de pepene”, ,,Rate” ,,Ulcica cu flori”, ,,Coacaze”, ,,O portocala desfacuta”, ,,Natura moarta”, ,,Pansele in ulcica”, ,,Cepe”, ,,Natura moarta cu cos si legume”.

Opera lui Ion Andreescu e restransa numeric, pictorul moare la la 22 octombrie 1882, la varsta de 32 de ani, dar a lasat in urma sa opere de valoare universala: ,,Iarna la Barbizon”, ,,Stancile de la Apremont”, ,,Stada la Barbizon in timpul verii”, ,,La arat”, ,,Peisaj din Franta”, ,,Margine de sat”, ,,Flori in pahar” si altele.

,,Andreescu a inceput in peisaj cu ceea ce altii uneori abia pot sa sfarseasca” (G.D.Mirea).