Un poet original, unic, autor al unei poezii moderne, impenetrabile pe alocuri din punct de vedere semantic, Ion Barbu se incadreaza in tipologia scriitorului modern. Din intreaga opera barbiana, desprindem cele doua cuvinte cheie, umanism si modernism, atat la nivel stilistic cat si al problematicii tangentiale.
Dorind sa situam opera barbiana in plan istoric, trebuie sa discernem momentul in care se regasea cultura romaneasca cu mult inainte de secolul al XX-lea. Aflata la confluenta civilizatiilor romana si bizantina, cultura autohtona s-a regasit intr-un camp de sinteza, care pe parcursul timpului a dus la transformarea fiintei romanesti. Astfel, ni se descopera, incetul cu incetul, renasterea si umanismul, fenomenul acesta ireversibil patrunzand pentru totdeauna in cultura si civilizatia noastra. Ion Barbu urmeaza etapa pseudo-parnasiana, etapa care marcheaza momentul debutului sau poetic, despre care insusi afirma ca este o poezie insulara, judecata izolat in contemplatia cosmica sau reveria transcedentala, se caracterizeaza ca o rasfrangere din variatia tipului uman.
Avand un temperament dionisiac, se orienteaza spre umanismul modern, poezia formelor relevate stand in fruntea unei umanitati tangibile. Aceasta recunoastere franca a incadrarii literare face sa treaca in dreptul sau caracteristica esentiala a impletirii poetice cu oda pindarica. Ion Barbu a ajuns treptat, contestand umanismul clasic in decursul vietii sale, sa se incadreze in cadrul bine definit al umanismului modern, exclusiv matematic, emblematic barbian, conturat intre doua forme punctual congruente, geometria poetica raspunzandu-i eului poetic: ,,Se poate vorbi de un umanism modern, de un sistem complet de cunostinte capabil sa formeze omul bazat insa pe matematica? Sunt convis ca da..”, raspunde poetul, in Formatia matematica in secolul 20.
Este de mirare cata putinatate de idei manifesta adesea si in ce proza insipida mai totdeauna le toarna un poet de insemnatatea lui Ion Barbu, reputat om de stiinta deopotriva. Textul intitulat Veghea lui Roderick Usher este un exemplu perfect de nebunie stilistica, gandirea parafrazei fiind impenetrabila si draga scriitorului. Aceasta conceptie puternic filosofica a autorului Jocului secund despre lume si viata s-a consolidat prin suprapunerea formatiei sale matematice cu temperamentul impetuos, orientata fiind spre izvoarele spiritualitatii antice elene, aceasta constituind paternul armoniei si echilibrului poetic, toposul resuscitat cu brio in ipostaza moderna.
Descoperirea anticei Grecie are loc prin mijlocirea lui Nietsche, eterna tranfigurare filosofica existentiala. Lirismul barbian elogiaza exaltarile dionisiace, intr-un amalgam tumultuos emotional-artistic, ca o azvarlire ,,impetuoasa in sanul naturii cuprinse de spasmul germinatiei indefinite”, asa cum puncteaza aprecierea mai mult decat obiectiva a criticului Lovinescu.
Toposul barbian este relevat de ipostaza perelinului prezent la ceremonialul plin de magism al misterelor de la Eleusis, uimirea nebanuita si adanca a misterelor chtoniene fiind desfasurata de iarba culeasa in tacere. Pentru Ion Barbu, poetul anticului este revelat intr-un mod caracterizat de optica filosofic matematica, aceasta fiind impletita cu misticismul axiomatic teoretizat, peisaj gol, auster dar caracterizat de existentialismul pur uman. Prin aceasta cale singulara se poate patrunde in universul lui Thales, Euclid, Apollonisius, Arhimede, Platon si Pitagora, legile fizicii fiind desfacute de susul si goliciunea noptii, dezvelind vertebra de fier, in Pytagora. Afirmatia conform careia cele cinci existente perfecte sunt contemplate de Platon, peisajul unic intrigant fiind impenetrabil de comprehensiunea omului comun. Eul liric barbian dovedeste o intuitie perfecta a aspectului poetic al conceptelor stiintifice si exacte din punct de vedere matematic, incercand cu succes sa determine notiunile prin imagini, explorand aria limitrofa a concretului si abstractului. Predilectia barbiana spre modernismul poetic al versurilor moderne este tangibila doar printr-o spiritualitate absoluta.
Studiind lirica lui Ion Barbu, cititorul se loveste de ermetismul comprehensiv, expresia poetica este redusa la o forma cu putini termeni parazitari, ecuatia elipsei fiind redusa la o forma canonica, impenetrabila din punct de vedere al intelesului comun. Matematismul formarii semantice aduce autorului punctul de lansare caracterizat de modestia spirtuala supusa obiectiv, intregul sistem poetic fiind alcatuit de o completa sensibilitate umana. De fapt, sentimentul mistic barbian are menirea de a reflecta atitudinile spirituale specifice universalitatii nepieritoare. Umanismul lui Barbu izvoraste dintr-o lume rece a conceptelor poetice, fara o traire temperamentala. Arta poetica barbiana are drept izvor de inspiratie sensibilitatea populara inscrisa in eternitate, poetul adresandu-se cu o duiosie calda, in domnisoara Hus si In memoriam, cu fragezime si incantare in descrierea naturii din Paunul si Dupa melci.
In alt registru, Jocul prim si Jocul secund, cunoasterea stiitifica si cea artistica fiind doua elemente esentiale ale procesului care se amesteca in constiinta barbiana, amplificand motricitatea estetica a lirismului poetic, despre acesta declarandu-se ca se afla la dreapta gratiei si a mantuirii. Poezia lui Ion Barbu poseda, in mod indiscutabil, aspecte vizionare si o ispita a momentului imaginar al suspendarii intre viata si neant. Chiar daca nu se declara si nu a fost judecat ca un geniu al liricii, Barbu este inclus in categoria marilor poeti romani, tradarea matematicii fiind facuta pentru amorul artei, esenta gandirii primordiale aduncand schimbarea sufleteasca, poetica, surescitata la un nou existentialism, un altfel de modernism.
