La începutul secolului trecut, în anul 1909, în Israel, un grup de evrei ruși s-a hotărât să pună la punct un sistem de întrajutorare și sprijin reciproc de care să beneficieze toți în mod egal și unde proprietatea fiecăruia să fie împărțită cu restul membrilor. Așa ia naștere primul kibbutz (provenind de la cuvântul evreu kvoutza care înseamnă grup).
Un deceniu mai târziu, numărul lor ajunge la 12, cu o populație de 805 membri, iar în anii ’90 se ajunge deja la 270 de kibbutzuri (125.000 membri). Acest gen de comunitate există și în zilele noastre și continuă să prospere (cu 274 de kibbutzuri existente). Comunitatea nou-fondată își are originile în ideile comuniste care se răspândesc extensiv la acea vreme (peste nouă ani va avea loc revoluția bolșevică), dar și în valul de antisemitism care începuse să crească în Europa și care obligă un număr mare de evrei să emigreze spre Israel.
Kibbutzurile erau la început îndreptate spre cultivarea pământului și creșterea animalelor. Noile comunități erau înființate în zone puțin locuite sau chiar pustii, favorabile activităților pe care nou-veniții doreau să le dezvolte. Spre exemplu, prima comunitate de acest fel, Degania, fondată la 1909, s-a dezvoltat pe țărmul de sud al mării Galileii.
Kibbutzul are la bază câteva principii simple. În afară de faptul că avutul fiecăruia era comun și contribuia la buna-funcționare a comunității, din venitul adunat se făceau investiții, fiecare membru primea un salariu (distribuit în funcție de numărul membrilor familiei și neținând cont de poziția socială), copiii beneficiau de șanse egale la educație, iar toți membrii își putea aduce contribuția pentru a îmbunătăți comunitatea. În cadrul comunității erau înființate școli, terenuri de joacă pentru copii, terenuri sportive, săli de spectacole, librării, spitale, piețe alimentare, săli de masă și altele asemenea – toate la comun pentru membrii comunității.
Înființarea kibbutzurilor a avut un impact pozitiv asupra zonelor în care s-au dezvoltat. Nu numai că au îmbunătățit economia locală dar au contribuit și la dezvoltarea turismului. Astăzi, zonele în care sunt localizate comunități de tip kibbutz prezintă o pondere turistică crescută mai ales pentru că vizitatorii sunt curioși să afle cum se trăiește în cadrul lor. Acestea aveau uneori și un rol strategic și de apărare, fiind amplasate în aproperea granițelor statului pentru a asigura apărarea frontierelor.
Până în anii ‘70, kibbutzurile s-au dezvoltat și au prosperat. Dar, din cauza problemelor de ordin economic și mai ales din cauza inflației crescute, începând cu acest deceniu, kibbutzurile intră în declin. În următoarele două decenii, un număr mare de kibbutzuri dau faliment și sunt închise. Ca urmare a crizei economice, membrii au decis să adopte o nouă abordare a vieții în kibbutz pentru a atrage noi membri și pentru a menține continuitatea lor. Astfel, o mare parte dintre acestea au hotărât să se privatizeze.
De acum înainte, membrii kibbutzurilor care au ales privatizarea vor plăti o sumă de bani kibbutzului din veniturile proprii și nu vor mai primi, ca înainte, un salariu din fondurile comunității din care fac parte. În schimb, kibbutzul oferă în continuare servicii membrilor comunității (educație, îngrijire medicală etc.) și are grijă de acei membri care sunt bolnavi și nu pot să se întrețină singuri, precum și de oamenii în vârstă.
În ceea ce privește domeniul de dezvoltare, la această oră, kibbutzurile sunt axate atât pe agricultură (15% din venituri provin din acest sector), industrie și manufactură, dar și transport și turism și, în unele regiuni care s-au dezvoltat de-a lungul timpului, devenind mari centre urbane, kibbutzurile furnizează uneori servicii orașului din care au ajuns să facă parte după extinderea acestuia.
Chiar și modul de viață în interiorul comunității a evoluat. Dacă la început se acorda foarte puțină atenție intimității membrilor (copiii locuiau în case comune unde erau îngrijiți de persoane pregătite și nu în casa părinților lor), opțiunilor economice (membrii aveau resurse financiare reduse de care puteau dispune după bunul plac și purtau același tip de îmbrăcăminte impusă de kibbutz), iar luarea de decizii se făcea la comun (orice investiție se făcea prin vot colectiv), în prezent, condițiile de trai s-au schimbat, punându-se mai mult accent pe alegerile individuale ale membrilor și pe dorințele și posibilitățile acestora. În primele decenii de dezvoltare, de exemplu, femeile lucrau cot la cot cu bărbații și se implicau în activități care cereau efort fizic considerabil. Deși chiar și astăzi în câmpul muncii femeile pot lucra în același sector cu bărbații, acestea preferă din ce în ce mai mult locuri de muncă în sistemul educațional sau cel de sănătate – mai potrivite cu abilitățile lor fizice.
Majoritatea kibbutzurilor au încă propriile școli primare și pot oferi educație în interiorul comunității, dar cei care doresc să urmeze alte instituții educaționale în afara kibbutzului sunt liberi să o facă, situație în care comunitatea îi susține din fonduri proprii.
În zilele noastre, pentru a asigura mâna de muncă în anumite sectoare cum ar fi cel agricol, turistic sau industrial, kibbutzurile primesc în sânul lor voluntari din afară care pot locui în comunitate pe parcursul a câteva luni, timp în care pot efectua diferite servicii și activități. Cei care vin nu sunt plătiți, dar beneficiază de serviciile kibbutzului pe parcursul șederii lor și sunt primiți în școlile speciale din kibbutz, numite ulpan, unde se predă limba ebraică.
Așa cum se poate vedea, kibbutzul s-a dezvoltat și s-a schimbat mult de la înființarea sa. Unii spun că privatizarea comunităților, precum și tendința acestora de a acorda cât mai multe libertăți individuale membrilor săi pune în pericol viitorul și continuitatea lor, pentru că se îndepărtează de principiile originare care au stat la baza fondării comunităților de acest tip. Alții susțin că, dimpotrivă, schimbarea este necesară atâta timp cât și lumea din jur evoluează și apare nevoia de adaptare.
Oricum ar fi, kibbutzul a contribuit și contribuie în continuare la prosperitatea economică a Israelului, fiind considerat parte fundamentală a statului și a tradiției acestuia. În ceea ce privește viitorul kibbutzurilor, acesta rămâne incert, chiar dacă în ultimii ani numărul lor a rămas constant.
