Tibetul s-a format în jurul diferitelor dinastii care s-au succedat la putere, a numeroaselor conflicte și mișcări de expansiune, dar și a religiei budiste, care a conturat tradițiile tibetane așa cum le cunoaștem astăzi.
Legenda spune că tibetanii se trag din uniunea unei maimuțe cu un demon-femeie. Trimisă de Avalokiteśvara, ființa iluminată care încorporează compasiunea budiștilor, să își facă instruirea religioasă în Tibet, maimuța este obligată de demonul Raksai să se căsătorească cu ea, altminteri amenințând că va omorî mii de oameni. Cei doi au avut cinci copii despre care se spune că sunt strămoșii tibetanilor.
Descoperirile arheologice au indicat că regiunea a fost ocupată cu 4000-5000 de ani în urmă, populația zonei având un substrat mongoloid. Se știu foarte puține lucruri privitoare la istoria timpurie a Tibetului, însă tradițiile vorbesc de o serie de regi începând cu secolele II-III, care ar fi aparținut dinastiei Pugyel. Spre sfârșitul secolului al VI-lea, Namri Songtsen (cunoscut și ca Namri Löntsen), șeful tribului Yarlung, din valea râului cu același nume, pornește într-o campanie de unificare a principatelor din Tibetul Central și pune bazele imperiului tibetan. După asasinarea acestuia, conducerea îi revine fiului său, Songtsen Gampo (620-649) care continuă expansiunea Tibetului și își instalează capitala la Lhasa (care este și în prezent capitala Regiunii Autonome Tibet).
Sub conducerea acestuia sunt cucerite numeroase regiuni, valea Katmandu, vestul și partea de sud-est a Tibetului, o parte din Nepal și regiuni din jurul lacului Kokonor, unde locuiau diferite triburi turco-mongole. Imperiul tibetan ajunge o putere semnificativă în Asia Centrală, armatele tibetane cucerind regiuni care se întindeau până în nordul Indiei, precum și triburi din vestul Chinei. Rolul imperiului în regiune devine și mai însemnat odată cu cucerirea unor regiuni din proximitatea Drumului Mătăsii, pe care ajunge să îl controleze.
În secolul al VII-lea, budismul ajunge în Tibet pe filieră indiană. Songtsen Gampo este considerat de unii primul conducător religios, datorită influenței pe care acesta a avut-o în cultura tibetană: împrumutând scriptura indiană, acesta a introdus în Tibet scrisul și a permis traducerea textelor din sanscrită, făcând-o astfel accesibilă poporului tibetan. După moartea acestuia, relațiile cu China s-au înrăutățit. Timp de două secole, la granița dintre cele două, vor avea loc conflicte.
Al doilea rege tibetan religios, Trisong Detsen, a avut o influență și mai mare, acesta instituind budismul ca religie de stat în anul 779. Deși inițial a interzis practicarea budismului, acesta a ridicat ulterior restricțiile și a invitat predicatori budiști din India și China în Tibet, ceea ce a dus aici la dezvoltarea budismului mahayana. Cu ajutorul misticului și maestrului indian Padmasambhava se întemeiază, în 775, Samye, prima mănăstire budistă, unde viitorii călugări vor fi instruiți.
După moartea acestuia Imperiul tibetan începe să se dezintegreze. În secolul al XII-lea, Tibetul este încorporat în Imperiul Mongol (aflat sub dinastia Yuan), care devine o nouă putere importantă în Asia. Cu susținere mongoleză (asigurau puterea militară și administrativă), regiunea era condusă de dinastia Sakya, în frunte cu Lama Phagpa, care reușește să asigure o autonomie religioasă și politică ținuturilor tibetane. Sakya, care este una dintre cele patru școli majore ale budismului tibetan, contribuie la apropierea relațiilor dintre conducătorii lama și conducătorii mongoli, timp de mai multe secole.
Puterea școlilor budiste începe să crească, reușind să influențeze mediul politic. Legăturile cu dinastia mongoleză Yuan și cu succesoarea acesteia, dinastia chineză Ming, se rup în momentul în care la putere ajunge Gyeltsen (1302-1373), conducător al unei ramuri din şcoala Kagyupa. Independența Tibetului sporește. Apare o nouă confesiune religioasă și politică, școala Gelugpa, fondată de Tsongkhapan (1357-1419), un maestru venit din Amdo în Tibetul Central și noi mănăstiri în jurul orașului Lhasa încep să fie construite.
Sonam Gyatso, un stareț al mănăstirii Drepung, face o vizită, în 1578, la șeful tribului mongol Tumed, Altan Han, care hotărăște ca împreună cu poporul său să se convertească la budismul școlii Gelugpa. Altan Han oferă lui Sonam Gyatso titlul de Dalai Lama („ocean de înțelepciune”). Există voci care îl proclamă pe acesta ca fiind primul Dalai Lama, însă titlul a fost primit și de doi dintre predecesorii lui.
În timpul secolului al XVIII-lea, Tibetul intră sub influență chineză, iar în următorul secol este prins în lupta pentru supremația Asiei Centrale dintre chinezi, ruși și englezi. Imperiul Britanic vedea în Tibet posibilitatea unei rute directe de schimburi comerciale cu China (pe care le obține în timpul unei ofensive din 1904 în Tibet).
Răsturnarea dinastiei Qing în 1912 încurajează Tibetul să își reafirme independența față de China. Al 13-lea lider Dalai Lama se reîntoarce din exil la Lhasa și își asumă puterea politică. În această perioadă, Tibetul rămâne închis în interiorul granițelor, axându-se pe dezvoltarea culturală și religioasă, comunicarea cu exteriorul fiind minimală.
Tibetanii reușesc să își apere frontierele până în 1951. Moartea celui de-al 13-lea Dalai Lama în 1933, încheierea războiului civil din China și instaurarea Republicii Populare Chineze reîntorc Tibetul sub influența Chinei. Al 14-lea Dalai Lama, care în prezent guvernează din exil Regiunea Autonomă Tibet, a acceptat anexarea cu condiția ca China să respecte autonomia regională a Tibetului.
Pe 17 martie 1959, o serie de revolte izbucnite pe teritoriul tibetan au provocat acțiunea în forță a trupelor comuniste chineze. Suprimarea revoltei a dus la moartea a numeroși tibetani, alții au plecat în exil în țările învecinate, iar liderul spiritual Dalai Lama a fugit din țară. Aflat în exil, acesta a înființat un guvern tibetan în India, iar chinezii au numit un conducător propriu pentru Tibet. Numeroase voci consideră acțiunea Chinei ca fiind o invadare a suveranității Tibetului. De cealaltă parte, China susține că teritoriul tibetan face de drept parte din teritoriul chinez, așa cum a fost timp de secole și că ocuparea Tibetului este o acțiune de eliberare de sub un regim opresiv.
Periodic, revoltele continuă să izbucnească în Tibet, care în prezent este ținut sub strictă supraveghere de China. Oamenii cer independența regiunii sau măcar o autonomie sporită cum a fost înainte de 1950, precum și reîntoarcerea lui Dalai Lama.
