Țara moților. Gârda de Sus, 2013. Toamnă în toată regula. Mai exact, frunze ruginii la tot pasul, culori aprinse care, parcă vor să-ți crape ochii de ciudă că nu le vezi în fiecare zi și încearcă să ți se prindă de suflet mai ceva decât de glezne.
Ai spune că o țară de piatră cum este cea a Apusenilor nu poate avea atâta culoare. Te aștepți la tot pasul la stâncării abrupte, colțuroase, la vene tari de rocă monocromă, la calcar albicios și pustiu. Ei bine, ai dreptate. Pe toate le vei găsi acolo. Însă ele stau foarte bine ascunse sub curcubeul acesta de culori care îți fură nu numai privirea, ci și sufletul. Trupul greoi al muntelui este îmbrăcat acum în straie de toamnă. Și, indiferent că te îndrepți spre Izbucul Tăuz din comuna Gârda de Sus, pe jos sau cu mașina, drumul îl vei parcurge cam în același timp. Pe jos de vei merge, te vei opri la fiecare douăzeci de pași numărați, să respiri atâta culoare. Cu mașina de vei porni, vei încetini la fiecare rotație completă a anvelopelor, tot din același motiv.
Verde incandescent. Galben luminos. Ruginiu arzător. Maroniu ciocolatiu și alb murdar, pe alocuri. Deasupra tuturor, albastrul limpede al cerului. Toate sunt guvernate parcă de o liniște absolută, spartă, din timp în timp, de țipătul asurzitor al vreunui șoim. Acesta este tabloul care te va însoți pe tot drumul către Izbucul Tăuz!
Și, dacă la un moment dat îți vei aminti de ce ai plecat în această expediție, adică să ajungi în singurul loc magic în care s-a aventurat și Bear Grills pentru documentarul filmat de Discovery în Transilvania, vei deschide și mai larg ochii, deoarece izbucul nu este semnalizat cu niciun marcaj! În dulcele stil românesc, va trebui să te oprești pe parcurs, să întrebi localnicii dacă nu cumva ai greșit drumul! Dar nu ai cum să-l greșești. În țara aceasta de piatră a Apusenilor, toate drumurile sunt făcute drept, fără ocolișuri alambicate, chiar dacă șerpuiesc printre stâncării. Doar potecile codrilor sunt ascunse vederii și se despart în cărări neștiute, bătute de moții prigoniți în munți atâta amar de vreme.
Însă drumul pe care mergi, dinspre Gârda de Sus, cum spuneam este cel care te va duce, după mai bine de trei sferturi de oră măsurată în dans de roți, fix în fața unui stâlp înfipt pe marginea stângă a drumului, pe care vei citi cu litere înnegrite de tăciune: IZBUCUL TĂUZ!
Dar, înainte să apuci în jos cărarea de printre pomi, ca să dai nas în nas cu clipocitul apei, ar fi bine să știi că un izbuc este practic un izvor, specific regiunilor carstice ca cea din Apuseni și care funcționează pe principiul unui sifon. Acum, că știi exact după ce să te uiți, pornește pe lângă stâlpul de mai devreme, în jos, pe micul drumeag ce se așterne în fața ta! Lasă deoparte curcubeul ce te însoțește la tot pasul, căci, acum, e mai important să te uiți pe unde pui picioarele, mai ales că, la tot pasul, rădăcini groase parcă au vrut și ele să se bucure de spectacolul culorilor și și-au părăsit locuințele subterane! După numai vreo 10 minute, vei întâlni și apa cu pricina, nu alta decât cea adunată de prin toate măruntaiele pământului, cea care își bagă nasul peste tot cu obstinență, cea care scotocește amănunțit toate cotloanele muntelui, de parcă e alergată din urmă de grofi, sperând că, dacă se va vărsa în apele aurite ale Arieșului își va găsi, în sfârșit, odihna!
Ține-ți însă nerăbdarea în frâu și bucură-te de peisaj! Nu degeaba ai ajuns până în inima Apusenilor, ci ca să iei pentru drum merindele sufletului. Așa că fă-ți ochii roată și caută acele locuri în care natura să-ți vorbească despre tainele ei. Feng Shui-ul nu e doar specific japonez, ci îl întâlnești și aici, la tot pasul. Blocurile imense de stâncă desprinse din munte se odihnesc la soare, sub privirile tale, mai ceva ca șopârlele! Nicio muscă nu deranjează cu bâzâitul ei armonia ce guvernează zona!
Singură, apa cea neobosită are tot timpul ceva de sporovăit. Ba că dincolo de gura muntelui nu a avut loc să se infiltreze pe sub pielea lui și a trebuit să facă un ocol de o zi întreagă, ba că după ce a stat atâta în întuneric a fost nevoită să se strecoare ca să iasă prin crăpăturile acestuia de parcă bătrânul munte are încă secrete adânci pe care le păstrează cu sfințenie, ba că acum parcă scapă trenul și pierde întâlnirea cu Arieșul și zici că alta nici n-o să mai fie în veci! Ai zice, ascultând-o, că e veșnic nemulțumită! Dar de unde, știm cu toții că apa este cel mai prietenos dintre toate elementele naturii. Eu am prins-o însă pe grabă, dar am iertat-o știind cât e de emoționată de marea întâlnire, chiar și când, în goana ei, a vrut să mă agațe și pe mine de brațul ei, făcându-mă una cu ea, până dincolo de genunchi!
82 m măsoară cel mai adânc loc al Tăuzului, la care ajungi doar traversând un podeț de lemn, pus peste apa aceasta nervoasă. Lungimea izbucului nu depășește 424 de metri, dar nu asta e cel mai important aici. Odată ajuns la locul cu pricina, despre care localnicii spun că ar fi Lacul Zânelor, acel loc fermecat unde odinioară înotau nestingherite de privirile omului, vei înțelege și de ce a ales Bear Grills să sară de pe stânci, fix în ochiul cel limpede al Izbucului Tăuz. De o claritate cum rar întâlnești în apele de munte, cu o oglindă ce reflectă albastrul ireal al cerului și albul amețitor al stâncăriei, locul acesta pare, efectiv, desprins din povești. Nu te sfii să privești în jos, cu băgare de seamă însă și mare atenție la pietrele ude și pline de mușchi!
Ei? Acum înțelegi de ce e Izbucul Tăuz așa de special? Unde altundeva ai mai văzut tu o adâncime așa mare, îmbrăcată într-un verde ireal de sticlos? Și dacă prinzi o zi superbă ca cea în care am ajuns și eu aici, când nicio frunză nu se mișca doar pentru a nu tulbura liniștea apei, chiar îți poți oglindi sufletul în luciul ei ce ascunde în adâncuri exact culoarea vie a vieții.
N-aș putea spune ce m-a impresionat cel mai mult în acest loc… să fi fost liniștea, sau zarva apei care, mai la vale de acest loc, își face grăbită loc printre coloșii de piatră, răscolind totul în cale, sau culorile acelea atent presărate parcă peste tot, de mâna unui pictor nevăzut? N-am aflat atunci. Și nici la mult timp după. De aceea mi-am propus să revin aici în fiecare an. Cu zâne sau nu, cu siguranță e un loc magic, Izbucul Tăuz. Poate pentru poveștile aduse de sub munte de apa care îi străbate toate măruntaiele sau pentru că reflectă fidel libertatea pe care stâncile astea le-au oferit-o moților de-a lungul vremii ori pentru că, pur si simplu, este unul dintre acele locuri ce îmi vor aminti mereu cât de frumoasă este România mea!
NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!
