Călătoria a început cu o știre despre Festivalul Medieval de la Sighișoara. Un gând s-a înfiripat în mintea mea. Trebuie să merg și eu!
Acum doi ani, împrumutasem deja cortul când, pe ultima sută de metri, neprevăzutul și-a facut apariția și am amânat plecarea. Anul trecut, am mutat munții din loc, m-am împrumutat până la salariu, mi-am sunat toți prietenii să-i întreb dacă vor să vină și, desigur, am împrumutat iar cortul.
Ora 7:00, în față la Billa, cei trei amici călători au zis să comemoreze călătoria. Cineva trebuia să facă și poza, așa că eu m-am sacrificat.
Drumul a avut un soundtrack bun, medieval, și pentru că am trăit mai toată viața la oraș, la câmpie, am făcut poze la căpițe și ne-am minunat de spectacolul natural ce ne ieșea în cale.
Am ajuns, ne-am cazat în camping și, până să intrăm în cetate, ne-am rătăcit pe niște străduțe, în căutarea de monumente nemarcate pe nici o hartă turistică. Cine caută ceva, găsește! Noi am găsit niște replici amuzante schimbate între copii, o amenințare care ne-a pus câteva semne de întrebare și un alt unghi din care turnul cu ceas ne aduce aminte că e timpul să intrăm în povestea medievală.
Cum am ieșit din micul nostru ocol, pe mica noastră uliță, o clădire galbenă, „moțată” mi-a atras atenția.
Am ajuns în cetatea devenită târg, unde meșteri de tot felul își etalau măiestria pe tarabe. Era greu să cuprinzi cu privirea varietatea de produse sau servicii, dar cu siguranță eram curioși să explorăm fiecare butic. Prin urmare, puneți-vă bani deoparte pentru suvenire. O să fie greu să nu cedați tentației.
Străzile erau animate de fanii festivalului care știau că pentru a te bucura de atmosferă cu adevărat, trebuie să te costumezi.
Desigur, Vlad Țepeș a fost prezent pe străzile orașului. Lângă el, am mâncat gulaș. Conversațiile lui cu prietenii, probabil paharnici, au fost foarte amuzante. Domn sau nu, tot om era și el. După câteva pahare de țuică, toți pelegrinii de pe stradă au fost invitați să i se alăture la ospăț. Cu toate că mi-am dorit, nu am îndrăznit să-l rog să facem o poză împreună. Și asta nu pentru că vorbea româna veche…
Un alt personaj care ieșea în evidență era un samurai, dar cel mai interesant era poetul străzii. Donai bani, îți recita o poezie. Poate așa a început arta actorului, în stradă.
A venit vremea și primului program artistic reprezentat de o demonstrație de lupte medievale. Spectacolul a fost ușor pueril, dar pe de altă parte, suntem și prea obișnuiți cu sângeroasele știri sau filme ca să mai fim ușor impresionabili.
Concertele de muzică clasică nu au cum să nu te ungă pe suflet, precum mierea. După un drum lung, am adormit în timpul concertului. A ajutat și faptul că stăteam la soare, întinsă pe iarbă. Sper ca nu am sforăit sau măcar sper că am sforăit muzical… Oricum, a fost cel mai dulce somn din viața mea.
Spectacolul de teatru, cap de afiș, a avut un dialog sărăcăcios, dar a compensat prin scenografia cu foc. A doua zi, focul a avut un show unic. Personajele din iad au coborât pe pământ să ne țină cu sufletul la gură pentru o oră. Mai rar poți să vezi atâta pirotehnie dublată de fantezie.
Am intrat în toate turnurile unde am citit despre cum o breaslă de meștesuguri formau o frăție. Am vizitat tot ce se putea vizita, inclusiv cimitirul. Pentru că serialul Urzeala Tronurilor are o atmosferă asemănătoare cu cea a festivalului, nu am putut să nu mă prefac că stau pe un tron. Ce-i drept, îți dă un alt tip de atitudine și nici măcar nu era un jilț adevărat.
În turnul cu ceas, din loc în loc, vezi câți kilometri ai până la capitalele lumii. M-a cuprins un dor de ducă, uitându-mă la acele plăcuțe…Un dor ce nu s-a stins…
Ziua sunt programate concerte de muzică clasică pentru că trebuie să-ți păstrezi energia pentru lăsarea serii.
Concertele de muzică medievală de la formații precum Lupus Dacus sau Ad Hoc sunt tocmai bune pentru un chef în mijlocul pieții. Toți oamenii saltă indiferent că sunt din Ardeal, Franța sau Anglia. Bucuria de a fi e la ordinea zilei. Străzile sunt pline de străini, de dansuri medievale și chiar de câțiva cafegii adevărați.
Focul de artificii de la sfârșitul festivalului și retragerea cavalerilor ne-a făcut să realizăm că a doua zi va trebui să ne întorceam acasă și nu o să mai auzim prea curând Dixit sau Amore, more, ore, re. Magia era pe sfârșite. Spectacolul de artificii a fost uimitor.
Călătoria a fost asemeni unui revelion medieval. Festivalul are o anumită atmosferă pe care eu am încercat să o redau în cuvinte și poze. Această atomosferă trebuie trăită! După ce mergi la o ediție, e greu să nu vrei să mergi la toate. Ne vedem în iulie!
