Pentru cineva care suferă de claustrofobie, o vizită la salina Târgu Ocna este o experienţă dificilă. Interesantă, dar dificilă. Este prima şi singura salină în care m-am încumetat să intru. Poate şi pentru că, spre diferenţă de alte saline, intrarea se face un strop mai uman – nu cu un lift aparent defect, ci cu autobuzul.
Intrarea în salină costa în jur de 15 ron, prin 2011. Plăteşti la casa de bilete, apoi te îndrepţi frumuşel spre intrarea în mină. Acolo există o adevarată staţie RATB. Te urci şi cauţi loc, întrebându-te cam cât de înspăimântător va fi drumul. Ei bine, poate fi de-a dreptul înfricoşător, în funcţie de şoferul peste care dai. Noi am dat peste un nene nerăbdător parcă să bifeze şi călătoria asta. Traseul a necesitat cel mai mare efort de stăpânire a nervilor. Este complet inundat în întuneric şi construit în serpentine foarte strânse. Autobuzul era luminat în interior, dar călătorii nu puteau să vadă nimic în afară. Mă întrebam cum de vede şoferul. Cred că nu vedea nici el foarte bine, căci lua curbele la limită, cu frâne extrem de bruşte. În schimb, conducea cu viteza ideală pentru prelingerea creierului de-a lungul gâtului. Drumul a durat cam 15 minute şi, din fericire, staţia de coborâre era puternic luminată. Oprirea s-a făcut chiar în faţa unor enorme porţi de lemn, destul de greu de deschis. Înăuntru, o lume uluitoare. Tavanul salinei este foarte înalt, aşa că simptomele de claustrofobie nu m-au doborât imediat din picioare.
Frigul este de nedescris. Se spune că ar fi cam 12 grade Celsius, dar eu cred că este o greşeală. Am tremurat ca varga, deşi eram dotată cu blugi, tricou cu mânecă lungă şi pulover. În schimb, aerul din salină este o delectare pentru orice plămân. Nu-ţi vine să mai respiri sus la suprafaţă, după ce ai tras în piept aerul de salină. Acest detaliu mi-a dat curaj să înaintez.
Imediat, am trecut însă prin nişte emoţii pozitive foarte mari. În partea dreaptă, a fost amenajată o biserică. Se cheamă Biserica Sfânta Varvara, căci poartă numele acestei sfinte protectoare a muncitorilor în mină. Pictura este uluitoare şi aparţine unor simpli mineri. Este extrem de colorată, vie, intensă.
Probabil că la măreţia secvenţelor biblice contribuie din plin şi istoria bisericii, săpată în piatră de oamenii care, în timp ce o construiau, se rugau la Dumnezeu să nu se surpe mina peste ei. Biserica Sfânta Varvara din salina Târgu Ocna pare mai mare decât o biserică de la suprafaţa pământului.
Este luminată cu un candelabru cu globuri galbene şi prevazută cu mobilier simplu, dar ospitalier. Există chiar şi vitralii – de fapt, sunt picturi verticale realizate în nişele peretelui de sare şi iluminate artificial, în aşa fel încât să dea impresia unei ferestre colorate prin care pătrunde soarele.
Interesându-mă, ulterior, am aflat că întreg mobilierul are aspect de lemn, dar, de fapt, este din sare, peste care s-au aplicat mai multe straturi de ulei protector contra umezelii.
Cupola Bisericii Sfânta Varvara din salina Târgu Ocna este la fel de intensă, destul de mare pentru un lăcaş aflat sub pământ. Îl înfăţişează pe Iisus Hristos cu braţele deschise pentru a primi, parcă, la piept sufletele minerilor ucişi aici pe timpul unor accidente de muncă. Sfântul Altar, din spatele uşilor împărăteşti, este pictat în albastru, ceea ce lasă senzaţia cerului deschis deasupra credincioşilor. Nu se ţin slujbe aici decât în noaptea de Înviere, în schimb, biserica este deschisă turiştilor zilnic, până la ora 17.00. A fost inaugurată în anul 1992.
La intrarea în biserică, străjuieşte un mic monument închinat Sfintei Varvara, alcătuit din câteva pietre pe care stă înălţată icoana sfintei. În jurul ei sunt aşezate flori sau plante artificiale care să creeze impresia de poieniţă.
În continuare, salina este prevăzută, pe partea stângă, cu o sumedenie de magazine puternic luminate. Înăuntru, se vând suvenire de genul icoanelor, bulgări de sare, palete de badminton, mici sculpturi de sare. Preţurile mi s-au părut cam mari.
Salina este foarte mare şi dispune de numeroase locuri pentru picnicuri – zonă cu mese şi scaune unde turiştii pot ronţăi un biscuite sau juca cărţi -, locuri pentru activităţi sportive – mese de ping-pong, pistă de popice, terenuri de fotbal şi plase de volei – şi chiar şi de o mică grădină verde a piticilor. Este împrejmuită cu un ţarc de metal şi încropită din jucării şi vegetaţie din plastic.
O mare atracţie o reprezintă locomotiva expusă într-unul dintre colţurile salinei Târgu Ocna. Este foarte colorată, veselă, vopsită în cele trei culori naţionale şi evocă mijlocul de transport folosit în mină, deşi mă îndoiesc că cele reale erau atât de curate şi bine îngrijite. Am stat la coadă, ca să ne pozăm lângă ea.
Un pic mai în faţă, se află o altă atracţie foarte simpatică. Pe un mic piedestal, se află aşezată o pictură în mărime naturală a unui miner care a lucrat în salină. Partea interesantă este că are chipul decupat, astfel că turiştii pot împrumata picturii propriile lor chipuri. Ies nişte poze tare haioase.
A fost realizată şi o spectaculoasă construcţie ce seamănă cu o fântână arteziană. Este vorba despre un bloc de sare sculptat în trepte, în forma unei piramide. Fiecare nivel este iluminat artificial.
În ciuda suprafeţei de aproape 9000 metri pătraţi şi a adâncimii, interiorul salinei este luminat puternic, iar atmosfera este cea de început de amurg. Tavanul este rotunjit, iar salina a fost săpată de-a lungul a două galerii care comunică între ele, sub forma unor săli grandioase. Aproape că am uitat de frica de spaţii închise, plimbându-mă pe acolo. Abia la întoarcere, îndreptându-mă spre staţia de autobuz, mi-am amintit că sunt „prinsă” sub pământ.
Se spune că salina de la Târgu Ocna reprezintă cel mai mare sanatoriu subteran din Europa, iar biserica Sfânta Varvara de aici este singura de acest gen de pe bătrânul continent. În orice caz, este un obiectiv turistic fantastic, după părerea mea, care merită promovat ceva mai mult pe plan internaţional.
