Când eram mică, ţin minte că în vacanţe mergeam la munte cu ai mei şi îmi plăcea tare mult să fac drumeţii pe coclauri, să culeg afine şi să mă bag până la genunchi prin râuri cu apă rece şi limpede. După ce mai crescut, s-au adăugat taberele şcolare, de care-mi amintesc cu mare drag: Cerbu, Gălăciuc, Tismana – ca să enumăr doar câteva din memorie. Cum pe-atunci gadget-urile erau o raritate (inclusiv banalele telefoane mobile), nu am decât 2-3 poze rătăcite printr-un album vechi, însă destule amintiri purtate-n suflet.

După un număr consistent de ani, vacanţele mele au devenit vizitări de oraşe, mai mari sau mai mici, din România sau din afara ţării, cărora li s-a mai adăugat, sporadic, câte-o vizită la munte. Cu marea n-am cine ştie ce relaţie, deşi am copilărit destul de aproape de ea. Îmi place s-o văd toamna sau în orice caz după ce gloatele de turişti s-au întors din concediu şi plajele sunt liniştite şi semi-pustii.

Având în vedere că spiritul aventurilor extreme nu m-a caracterizat niciodată, de-a lungul copilăriei şi adolescenţei am ratat experienţa de a dormi într-un cort, fie la mare sau la munte. Căci da, pentru mine a sta la cort e ceva extrem, având în vedere că şi atunci când merg în vacanţă, îmi place să am un minim grad de confort. Nu (neapărat) hotel de 5 stele, dar măcar o cameră curată cu un pat şi o baie.

Însă vine o vreme când vrei să ieşi din zona de confort. 🙂 Asta am făcut eu în primăvară când n-am mai stat pe gânduri şi am profitat de ocazia de a merge într-o mică “expediţie” la munte, de două zile, cu rucsacul şi cu… cortul. Fiind o excursie organizată, partea bună a fost că am avut asigurat cortul, sacul de dormit şi izoprenul, aşa că nu a trebuit să fac o investiţie în plus. Desigur, de cărat le-am cărat în spate, deci experienţa a fost completă.

Într-o dimineaţă plăcută şi caldă, am pornit cu maşinile spre Piatra Craiului, alături de un grup vesel, călăuzit de Daniel Pisică, un om cu o vastă experienţă când vine vorba de supravieţurie şi aventuri cu adevărat extreme. Pe drum, am admirat de la depărtare crestele munţilor, încă împodobite cu zăpadă. Am lăsat maşinile la poalele muntelui, ne-am împărţit bagajele şi mâncarea, iar după ce am pus la punct ultimele detalii organizatorice, ne-am aventurat pe drumul forestier cu poftă de plimbat şi explorat.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Traseul ales a fost unul relaxant, foarte frumos, cu peisaje variate. Am trecut prin Prăpăstiile Zărneştilor unde, de-o parte şi de alta a potecii, se înălţau pereţi impunători de stâncă, într-o linişte tulburată, din când în când, doar de exclamaţiile noastre de uimire. La adăpostul brazilor mândri, ne-am purtat paşii însoţiţi de voie bună şi multe glume. Din când în când, la popasuri, ghidul nostru ne-a împărtăşit din secretele muntelui şi am aflat, astfel, informaţii practice despre cum să ne ferim de animale, cum putem face focul şi cum se lansează semnalele de SOS. Totuşi, sper să nu am ocazia să le pun în practică. 😀

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În anumite zone mai umbroase, încă se întindeau mici covoraşe de zăpadă, semn că iarna nu-şi luase tălpăşiţa cu totul. Prin poieniţe am zărit o mare de brânduşe, iar movul lor se asorta atât de bine cu iarba verde şi proaspătă, încât nu m-am putut abţine să nu scot aparatul de fotografiat, chiar dacă temperatura începuse să scadă, iar soarelui îi apăruseră dintr-o dată colţi ascuţiţi. Noroc că am avut mănuşi şi căciulă, aşa că n-am îngheţat…prea rău. Că veni vorba de poze, în excursia asta nu prea mi-a stat gândul la imortalizat peisaje. Deşi am văzut atâtea cadre splendide, am avut impresia că farmecul lor s-ar pierde dacă ar fi surprins într-o imagine. Cred că, pur şi simplu, muntele e făcut mai mult să fie admirat live, plus trăit şi savurat la faţa locului, decât fotografiat şi pus într-un album pe Facebook.

Am mers ce-am mers şi, până la urmă, am ajuns la destinaţia finală: cabana Curmătura, cocoţată în vârf de munte, având în faţă un platou vast, numai bun pentru ridicat corturile. A fost prima dată când am cărat în spate un rucsac atât de voluminos, aşa că eram destul de obosită şi înfometată şi am fost bucuroasă să pot lua o gustare la cabană. Aici, am fost întâmpinaţi de doi câini uriaşi, cu aspect fioros, dar care s-au dovedit a fi blânzi şi prietenoşi. Am stat la soare cu toţii, ne-am odihnit şi ne-am refăcut forţele, după care am coborât pe platou ca să ne ridicăm tabăra.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Neavând cort, nu ştiam cum se aranjează unul şi aveam senzaţia că e destul de complicat. Însă toată echipa a primit îndrumări de la ghid care ne-a explicat pas cu pas cum se procedează şi ne-a şi făcut o demonstraţie. Într-un final, după câteva încercări, am reuşit să priponim corturile şi mi-am dat seama că nu e cine ştie ce chestie, cu condiţia să cunoşti câteva chestii de bază şi să-ţi foloseşti şi capul.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

După ce am montat corturile, am făcut un foc şi ne-am organizat să preparăm cina. Deja se întunecase şi începuse să se lase frig, aşa că, din perspectiva mea, gătitul a fost cam neplăcut. E greu să cureţi cartofi şi ceapă cu mănuşi, în timp ce tremuri din toate încheieturile şi nu ştii cum să te fereşti mai bine de vânt. Masa a fost gata destul de târziu, aşa că, până una-alta, am mai dat o fugă la cabană unde, pe post de antecină, am mâncat o prăjitură delicioasă cu urdă. La ce foame îmi era, nici nu avea cum să fie altfel. În cabană, era cald şi bine şi mi-ar fi plăcut să pot dormi într-un pat, având un acoperiş trainic deasupra capului, după ce înainte am făcut o baie fierbinte. Însă mi-am amintit de “aventură”, aşa că am abandonat aceste gânduri “confortabile” şi am luat-o din loc spre tabără.

Întoarsă la grupul vesel, m-am aşezat pe un buştean de lângă foc, în încercarea de a mă mai încălzi un pic şi apoi, la lumina caldă, am mâncat cu mare poftă cartofi copţi cu salată şi tocăniţă. După masa de seară (sau, mai bine zis, de noapte), am stat puţin la poveşti în jurul focului, însă îmi era în continuare frig, iar oboseala începuse să-şi spună cuvântul, aşa că m-am retras în cort, în încercarea de a adormi.

Dacă ar trebui să descriu printr-un singur cuvânt prima mea noapte la cort, acela ar fi cu siguranţă “friguroasă”. De fapt, chiar foarte friguroasă, pentru că oricât m-am înfofolit în sacul de dormit şi oricâte haine mi-am pus pe mine, m-am simţit ca şi cum m-aş fi aflat într-un congelator. Am stat şi destul de incomod și am avut, în permanență, senzaţia că alunec la vale (platoul era puţin înclinat). Am adormit cu greu, m-am sculat de câteva ori noaptea – lucru care nu mi se prea întâmplă de obicei, aşa că mi-a fost destul de dificil să mă trezesc a doua zi. Când, într-un final, am deschis ochii, am avut surpriza să dau peste un strat subţire de zăpadă pe cort, de m-am înfrigurat şi mai tare.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Dimineaţa ar fi trebuit să plecăm mai devreme, însă fiind un grup mai mare, a fost mai greu cu mobilizarea tuturor, aşa că ne-am pornit la drum mai târziu, după un mic dejun consistent, luat la cabană de unii, la iarbă verde, de alţii. Eu am mâncat o omletă bună-bună şi am fost foarte încântată de alegerea mea. Apoi, am făcut o scurtă plimbare la un vârf din apropierea cabanei, de unde am văzut întreaga vale şi am mai învăţat câteva lucruri despre “supravieţuire” în natură, adică filtrarea apei, orientare, capcane, semne de furtună etc.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

După aceea, am coborât spre maşini şi de data asta am mers pe un traseu mai abrupt, mai solicitant, care mi-a plăcut la nebunie – a fost partea mea preferată din excursie.

După escapada asta, am învăţat să apreciz mai mult confortul patului meu şi, mai ales, baia şi apa fierbinte. Nu ştiu dacă aş mai repeta această experienţă “extremă” de stat la cort – poate vara când e foate cald – , însă mă bucur că am avut ocazia să trec prin ea.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here