Masivul Ceahlău adăposteşte lângă el un frumos lac de acumulare, cel mai mare din zona montană – lacul Izvorul Muntelui, numit şi lacul Bicaz.
Pe vechea albie a Bistriţei, între Poiana Teiului şi marele baraj amplasat la gura Izvorului Muntelui, şi-a întins apele lacul – această „mare” de la Bicaz, la 1 iulie 1960, în urma închiderii ultimei porţi a barajului, înalt de peste o sută de metri.
În suprafaţa maximă de 3000 ha, cu un volum de aproximativ 1250 milioane metri cubi, lung de aproape 34 km şi cu un perimetru de 71 km, lacul Izvorul Muntelui, situat la altitudinea de 513 m, are o adâncime maximă de 90 m şi o lăţime variind între 200 m şi 2 km. Apele lui intră mai jos de Potoci, pe versantul stâng, prin canalul săpat sub munte, lung de 5 km şi cu un diametru de 7 m, situându-l, datorită acestor caracteristici, printre primele zece tuneluri de acest gen din lume.
Apele lacului s-au format din afluenţii râului Bistriţa: Schitul, Bistricioara, Rapciunița, Izvorul Alb, Pârâu Mare, Secu (pe partea dreaptă a muntelui) şi Hangu-Audia, Largu, Potoci , Buhalnița (pe partea stângă a muntelui), formând adevărate golfuri şi împingând vechile aşezări din fosta albie majoră a Bistriţei, pe marginile şi zonele cu poieni.
Nivelul apei variază de la o zi la alta şi de la un sezon la altul, în funcţie de consumul de apă din hidrocentrala de la Stejarul şi variaţia debitelor râului Bistriţa. Diferenţa dintre nivelul maxim şi cel minim este de 26 m. La nivelul minim, suprafaţa lacului scade până la cca. 1700 ha. Cel mai adesea, nivelul creşte începând din luna mai, până în luna august şi descreşte din septembrie, până în aprilie.
Cercetările efectuate între anii 1962-1966, pentru a cunoaşte modul de adaptare a diferitelor specii la viaţa lacustră, precum şi cele pentru stabilirea productivităţii piscicole a lacului au dus la concluzia că lacul Izvorul Muntelui este de tip mezotrof, cu condiţii bune (temperatura, ph-ul, conţinutul în oxigen dezvoltat, cât şi substanţele organice din apă) pentru dezvoltarea salmonidelor (lipan, lostriţa, păstrăv indgen). Faţă de totalul speciilor, peştii albi reprezintă 94%, majoritatea sunt autohtoni, iar salmonide sunt 6%. Fauna piscicolă pe porţiunea lacului cuprindea: scobar, clean, mreana, salmonide, mihalţ, porcuşor, beldiţa, obleţ, boiştean, grindel, zglăvoaca, chetrar etc.
În vederea producerii puietului de salmonide necesar popularii lacului, s-a înfiinţat o păstrăvărie modernă în Ceahlău, pe râul Schit, care a intrat parţial în funcţiune încă din timpul construcţiei ei.
Între anii 1962-1966, au fost introduse, în lac, cantităţi mari (mii de exemplare) de puieţi şi peşti adulţi: păstrăvi indigeni, păstrăvi curcubeu, coregon, lostriţa, lipan, babuşca, plătica, şi păstrăvi de lac. Pentru evoluţia speciilor şi componenței faunei piscicole, în vederea adoptării unei formule optime de populare, s-au efectuat în fiecare an câte două pescuiri experimentale (începând din 1962). Au fost pescuite: exemplare de clean, scobar, mreana, plătica, babuşca, mihalţ, exemplare de păstrăv indigen, păstrăv curcubeu, lostriţa – toate au dus la stabilirea unui procent al existenţei diferitelor specii în lac. Din această situaţie, rezultă că fauna piscicolă din lacul Izvorul Muntelui s-a format pe seama peştilor albi (existenţi în Bistriţa), ei reprezentând 85% din totalul speciilor (în anul 1966). În prezent, proporţia s-a schimbat, a crescut procentul plăticii, babuştei, moioagei şi a scăzut cel al salmonidelor şi scobarului.
Densitatea populaţiei piscicole creşte din zona barajului înspre viaduct Poiana Teiului (coada lacului) şi dinspre mijlocul lacului spre maluri, cu preponderență în estuare, ca urmare a abundenţei hranei spre amontele lacului şi în zona cu apă mai puțin adâncă.
Cel mai raţional mod de valorificare piscicolă a lacului este prin pescuit sportiv, lacul Izvorul Muntelui putând constitui un important centru de deschidere pentru turiştii pescari din nordul ţării sau pentru cei care-şi petrec vacanţa în una din aşezările de pe malul lacului sau de la poalele masivului Ceahlău.
Pescuitul începe cu luna aprilie şi se închide toamna târziu, în octombrie.
În vecinătatea lacului, se află un mic port, de unde turiştii pot face o plimbare pe lac cu vaporul, hidrobiciclete sau bărci, iar motelul, căsuţele şi pensiunile oferă locuri de cazare pentru cei care vor să-şi petreacă câteva zile în această zonă.
Când lacul Izvorul Muntelui se apropie de nivelul său maxim, Piatra Teiului, o impunătoare stâncă răzleaţă, se scaldă în apă, fiind loc de popas al berzelor ce se adună în luna aprilie, pentru a se răspândi apoi în cuiburile lor din satele din apropiere. Legenda Pietrei este cunoscută şi redată de localnici astfel: diavolul ar fi rupt într-o noapte o stâncă din vârful muntelui Ceahlău, a cărat-o în braţe până la râul Bistriţa cu scopul de a opri apele cu ea şi de a îneca întregul teritoriu. Dar deoarece s-au ivit zorii zilei (cântatul cocoşilor), el a aruncat piatra fugind în pustiu, ca să nu-l întâlnească soarele. De atunci, Piatra Teiului este numită şi Piatra Dracului.
