Omul a inceput sa creasca oi si capre cu peste 12 000 de ani in urma si aproape in acelasi timp a inteles ca animalele erau utile nu numai pentru carnea care asigura o buna parte din hrana, ci si pentru lana care, la inceput, era adunata de prin tufisurile in care se agata sau era scoasa cu un fel de pieptene din blana. Utilizarea lanii ca fibra textila este atestata, in tarile nordice si in bazinul mediteranean, inca din mileniul al doilea i.Hr. In timp, tesaturile din lana s-au dovedit a fi unele dintre cele mai rezistente la umiditate, in general, putand absorbi apa (la suprafata) pana la 35% din greutatea lor, fiind, in acelasi timp si foarte bune izolatoare termice. Spre deosebire de materialele sintetice, de exemplu, care se racesc imediat, in conditii de temperatura scazuta, lana conserva caldura, pe care o difuzeaza lent in jurul corpului.
In Evul Mediu, in multe tari din Europa, din lana, se producea postav, o tesatura groasa, compacta, din care se confectionau mai ales mantale (sau, cu un termen specific culturii noastre traditionale, sumane), vestoane sau uniforme militare. Pentru obtinerea postavului, lana spalata, daracita (pieptanata), ca si bumbacul si inul, trebuia toarsa (la inceput, manual, cu furca si fus), rasucita si tesuta, ceea ce necesita mult timp si efort. Flandra, regiune din nord-vestul Europei (in prezent, pe teritoriul Belgiei) si sudul Frantei devin cele mai importante centre de producere a postavului, avand in vedere numarul mare de oi care erau in proprietatea manastirilor.
In secolul al XIII-lea, manufacturile din Bruxelles se specializeaza in producerea postavului de lux, comerciantii europeni gasind aici tesaturi de lana pe toate gusturile. Aproximativ in aceeasi perioada, producerea si prelucrarea lanii devine o activitate de baza si in nordul Italiei, precum si in multe parti ale Angliei, unde autoritatile au interzis importurile de lana, pentru a incuraja productia locala. In secolele al XV-lea – al XVI-lea, matasea adusa din tarile asiatice facea o concurenta serioasa materialelor din lana. Bumbacul a inceput si el sa fie preferat, pentru ca era un material mai suplu, mai lejer, placut si usor de intretinut si nu isi schimba forma dupa spalare, asa cum se intampla cu lana, care se strange.
Lana de oaie difera in functie culoare, grosimea firului, lungime si rezistenta. Dupa ce lana este tunsa (o data, de doua ori pe an), se alege, se spala in mai multe ape, la temperatura constanta, cu adaos de substante ecologice, care sa pastreze calitatea firului, dupa care se usuca si se aplica diverse uleiuri naturale, pentru ca procesele tehnologice sa fie mai usoare. Lanolina, o substanta grasa, secretata de pielea oilor, rezultata din prelucrarea lanii, este valorificata in industria farmaceutica si in cea a cosmeticelor, cu efecte miraculoase asupra pielii. Intra in compozitia sapunurilor, a cremelor de fata, samponurilor, pentru calitatile sale emoilente.
Un alt criteriu important pentru calitatea lanii este legat de prima sau a doua tunsoare. De la o oaie se pot obtine in jur de cinci kilograme de lana pura. Daca aceasta provine de la miei de 5-6 luni, tunsi pentru prima data, firele sunt mai scurte, dar mai moi si mai fine. Cele mai cunoscute feluri de lana sunt: Merinos (rasa crescuta in numar mare in Spania, Australia, Noua Zeelanda si SUA), Tigaie (Carabasa), Turcana (aceste trei rase de oi fiind crescute, traditional, si in Romania), Leicester (cu lana lunga), Lincoln, Shropshire, Dorset (cu lana de lungime medie) etc. Fermierii din Marea Britanie au creat o rasa de oi – Exlana – care “se tund” singure, in sensul ca, primavara, isi leapada lana, fara sa mai fie necesara tunderea clasica. In prezent, tarile cu cele mai multe capete de oi sunt China (peste 160 de milioane), Australia (in jur de 100 de milioane), India, Iran, Noua Zeelanda, Marea Britanie, Africa de Sud, Turcia.
Se poate obtine lana si de la alte animale, precum capra, iepurele, dromaderul (care, evident, nu se tunde, dar se aduna blana care ii cade), iepurele de Angora (din care rezulta fire lucioase, moi), capra de Angora (din lana careia se obtine mohairul), capra de Casmir (din blana careia se face materialul cu acelasi nume, fin, elegant si rezistent). Lana Alpaca se obtine de la rasa de oi salbatice (Guanaco), originara din America de Sud, unde a fost si domesticita. Perii din barba animalului dau fire lucioase, albe sau negre, stralucitoare, asemanatoare mohairului, iar cele de pe corp seamana cu firele obtinute din par de camila.
Lana este, in primul rand, materia prima din care se fabrica stofe (tesaturi) foarte frumoase, de diverse grosimi si culori, din care se confectioneaza costume, sacouri, rochii, paltoane. Cele mai cunoscute materiale din lana sunt: postavul (cel mai vechi), tweed-ul, casa (stofa moale, subtire, in culori deschise), casmirul, triplu voal din lana, velurul.
Firul de lana foloseste si pentru tricotat, o indeletnicire veche de peste saptesprezece secole, dovada fiind ca s-au gasit andrele din os sau din bronz, datand din secolele al III-lea – al IV-lea, in unele morminte din Asia Mica, iar pe unele basoreliefuri egiptene sunt infatisate divinitati care purtau haine tricotate. In Europa, mestesugul tricotatului a fost adus din Orientul Apropiat si, in unele epoci, capetele incoronate purtau, cu mare placere, astfel de vesminte. In perioada moderna, dincolo de tricotaj ca indeletnicire casnica, practicata din placere sau din necesitate, au fost inventate masini de tricotat, care au sustinut aparitia unei industrii de succes.
Lana nu a disparut niciodata din tendintele modei, avand in vedere ca multe materiale pentru articole vestimentare casual (rochii, pantaloni, taior, sacou, palton) sau pentru situatii mai pretentioase (frac, smoking) sunt din lana, deoarece au o linie frumoasa, eleganta. In 2013, in moda, revin elemente de vestimentatie clasica, pentru care sunt preferate tweed-ul, in nuante de ocru, maro, bleumarin. Pentru barbati, colectia iarna-primavara 2013, de la Paris, a facut furori cu basca din lana, asortata cu pardesie in genul celor din anii ’40-’50 sau cu sacouri lejere.
