Lapalisadă, în limba română, este un neologism, un împrumut din limba franceză (fr. lapalissade), asimilat truismului și tautologiei. Potrivit DEX, lapalisadă înseamnă „Afirmație a cărei evidență naivă provoacă râsul; reflexie neghioabă; truism”.
Așadar, o lapalisadă sau un adevăr à la Palice (Adevărul lui Palice) constă în a afirma, pe un ton grav, o evidență, ceva care se impune de la sine ca adevăr sau realitate recunoscută de toată lumea, fără a mai fi nevoie de o explicație, justificare sau dovadă, orice insistență devenind hilară.
Expresia Lapalisadă transcende simpla referință la un adevăr evident; ea reflectă modul în care limbajul și cultura se împletesc pentru a crea noi semnificații. Acest termen ne invită să examinăm nu doar limbajul, dar și percepțiile noastre despre adevăr și evidență. Într-o lume plină de subiectivitate, adevărurile la Palice servesc drept memento al faptelor incontestabile și al realităților universale, adesea ignorate sau trecute cu vederea.
Dacă am spune, de exemplu, „Unii oameni sunt înalți, ceilalți, nu” sau, vorba unui personaj al lui Caragiale, „un popor care nu merge înainte stă pe loc, […] ba chiar dă înapoi, că legea progresului este așa, că cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe”, am enunța o lapalisadă/un adevăr à la Palice sau un truism.
Etimologia cuvântului lapalisadă are legătură cu un mareșal al regelui Francisc I, al Franței, pe nume Jacques II de Chabannes, zis Jacques de la Palice, după numele castelului familiei (Château de la Palice), din localitatea Lapalisse. Acest mareșal, după multe fapte de arme glorioase, a căzut pe câmpul de luptă de la Pavia, în 1525.
Vitejia lui i-a inspirat pe soldații din subordine, care au compus un cântec despre curajul și sacrificiul mareșalului, una dintre strofe fiind următoarea: „Din nefericire, La Palice a murit/A murit la Pavia/Din nefericire, dacă nu ar fi fost mort,/el ar fi încă în viață”. De fapt, este vorba de o greșeală de scriere în limba franceză sau o confuzie, a ultimului vers, care a dus la lapalisadă: „il ferait encore envie”/„il serait encore en vie”.
Soția mareșalului, Marie de Melun, inspirându-se din acest cântec, a gravat și ea pe piatra funerară următorul epitaf: „Aici odihnește domnul La Palice/Dacă nu ar fi murit/Ar fi încă în viață”.
După cum se poate constata, mareșalul La Palice nu are nicio „vină” pentru nașterea acestui cuvânt – lapalisadă, afirmație a cărei evidență naivă provoacă râsul – dar umoriștii au exploatat versul respectiv și l-au făcut celebru în cupletele lor, cum celebră a devenit și expresia „Adevăr à la Palice”, nu numai în limba franceză, ci și în alte limbi care le-au împrumutat.
În limbajul actual, lapalisadele/adevărurile à la Palice apar frecvent în discursurile politicienilor, când, pe un ton grav, solemn, făcându-se apel la patriotism și moralitate, se comunică evidențe, atât de banale și atât de repetate și inutile, încât nu pot decât să fie rizibile, caragialești, după cum putem citi sau auzi mereu în mass-media, cum ar fi: „În România e nevoie de o schimbare de mentalitate…”/„Nu de bani avem nevoie, ci de schimbarea mentalității…”/„Este nevoie de investiții în România…” etc., altfel spus, tot vorba lui Nenea Iancu, „O societate fără principii va să zică că nu le are” și „Ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimic; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele… esențiale!”, truisme, lapalisade noi, pentru că „la vremuri noi, oameni noi”, cu faptele lor de „vitejie”, atât de diferite de ale mareșalului La Palice, care „dacă nu ar fi fost mort,/ar fi încă în viață”.
Pentru mai multe informații despre modul în care limbajul reflectă schimbările culturale și sociale, vă invit să consultați cum este corect: niciun sau nici un. Acest articol explorează alte aspecte ale limbii române și cum acestea s-au adaptat de-a lungul timpului, oferindu-vă o perspectivă mai amplă asupra dinamicii limbii.